Noul Imperiu Otoman

“Kemalismul a esuat in Turcia”

de Vlad Stoicescu | Foto: Presedintia Turciei / tccb.gov.tr 27-07-2016

Recep Erdogan profita de un puci esuat pentru a-si elimina oponentii si a-si extinde puterea. Alunecarea Turciei spre dictatura are implicatii pentru lumea musulmana. Ankara era dovada ca secularismul si Islamul pot coabita. Intr-un interviu pentru Dela0.ro, istoricul Ugur Ungor arata de ce e posibil ca totul sa fi fost doar o iluzie.

Sunt peste 58000 de oameni in total. 7500 dintre ei provin din armata, 8000 din politie, 3000 din sistemul judiciar. Mai bine de 15000 si-au pierdut slujbele din invatamant. La fel 1500 din aparatul ministerial al Finantelor, dar si aproape 500 de clerici. In malaxor au intrat si sute de alti oameni din aparatul guvernamental, peste o suta de generali si amirali, dar si o suta de ofiteri de informatii din serviciile secrete.

 

Se intampla in Turcia presedintelui Recep Erdogan, dupa lovitura de stat esuata din 15 iulie. O operatiune masiva de epurare e in plina desfasurare, cu zeci de mii de oameni retinuti, anchetati, urmariti sau pur si simplu haituiti pentru o presupusa implicare in tentativa de puci.

 

Prezumtia legitima in Turcia e de vinovatie, iar pachetul de masuri de forta include si instituirea starii de urgenta, suspendarea temporara a Conventiei Europene privind Drepturile Omului, extinderea duratei retinerii fara mandat pana la 30 de zile sau aducerea inaintea parlamentului de la Ankara a propunerii de reintroducere a pedepsei cu moartea.

 

Semnele timpurilor nu sunt usor de interpretat in Turcia de astazi, ajunsa la o rascruce de destin. Drumul care a adus-o pana aici e aproape la fel de important precum cel care ii va purta pasii in continuare. Drumul parea ca duce spre o democratie functionala, croita pe tipar occidental.

 

Dar timpurile s-au incapatanat sa fie imprevizibile, si iata Turcia trecuta printr-o insurectie armata ratata si in prag de regim autoritar, cu Recep Erdogan jucand cartea eliminarii tuturor adversarilor sai, reali sau perceputi. In Turcia ultimului secol s-a mai jucat cartea aceasta – iar istoria a lasat cicatrici adanci.

 

“Erdogan este un istoric prost”, concluzioneaza ironic Ugur Umit Ungor, pe care Dela0.ro l-a solicitat pentru un interviu. Ungor e un cercetator olandez nascut la marginea Anatoliei care a scris pagini inspirate si adevarate despre imprejurarile fondarii statului turc modern.

 

Aflat intre foarte putinii istorici de origine turca pentru care genocidul armean nu e subiect tabu, Ungur este o voce nimerita sa ghideze intelegerea evenimentelor recente din Turcia lui Erdogan. Concluziile sale nu menajeaza deloc mostenirea kemalista a tarii si o pun in relatie cu un specific istoric care face din Turcia una dintre marile enigme ale prezentului.

 

Inspre ce? Pentru a raspunde trebuie sa aflam altceva mai intai. Raspunsul la o alta intrebare: dinspre unde?

 

Partea intunecata a Europei



 

Dela0.ro: Turcia aluneca spre autoritarism, deviind de la traseul unei stat modern, fondat pe principii legale si etice de tip occidental. Domnule Ungor, asa suna pe scurt principalul argument avansat de majoritatea presei europene si americane in explicarea situatiei actuale din tara. Suntem usor intrigati, a fost vreodata Turcia o astfel de tara?

Ugur Ungor: Sunt in dezacord cu ideea ca, autoritarismul nefiind “modern”, Turcia nu este o tara moderna pentru ca e autoritara. Nu,  autoritarismul este fundamental modern si european, as spune, iar istoria Turciei se incadreaza perfect in peisajul european. Tara a luptat in Primul Razboi Mondial, a fost o dictatura cu partid unic in perioada interbelica si dupa 1950 a intrat in NATO si devenit democratie liberala – acesta ar fi parcursul celor mai multe tari europene. Ca vorbim de Turcia sau Ungaria, daca o tara devine mai autoritara nu inseamna ca e si mai putin europeana. Nu, ea e europeana, doar ca partea intunecata a Europei. 

 

Daca cineva v-ar intreba acum “ce este Turcia?”, cu o oarecare ingrijorare determinata de evenimentele recente de acolo, ce i-ati raspunde pe scurt?

I-as spune ca este o tara bogata din punct de vedere cultural, cu frumuseti naturale ce se intind pe doua continente, care are un potential mare de integrare si stabilitate, dar in acelasi timp si un potential serios pentru conflict si fragmentare.

 

Cum ar putea cineva sa inteleaga mai bine Turcia de astazi? E mai util sa ne uitam la istoria deja consumata a tarii, care implica trecutul, sau la istoria aflata acum in desfasurare, care implica prezentul?
In ultimii 15 ani Turcia a trecut prin schimbari majore ce nu pot fi intelese fara sa ne uitam la perioada 1950-2000, cand o dictatura kemalista seculara a suprimat populatia musulmana conservatoare si a intors spatele Orientului Mijlociu. AKP (n.r. partidul presedintelui Recep Erdogan) a vrut sa schimbe asta si si-a propus sa se concentreze pe plan intern pe aceasta populatie musulmana ignorata, iar pe plan extern pe Orientul Mijlociu si lumea musulmana in general.

 

Indicati ca dupa o asimilare fortata a Kemalismului asistam astazi la o asimiliare fortata, de sens invers, a Erdoganismului?

Da, asa cred. Erdogan din 2002-2010 este diferit de cel din 2010-2016: in prima perioada politicile sale au fost foarte integratoare si atat kurzii, cat si minoritatea alawita si chiar armenii au fost acceptati. Ba chiar drepturile lor cetatenesti s-au imbunatatit. Dar luptele interne pentru putere si, in special, criza din Siria l-au radicalizat semnificativ pe Erdogan. Dupa 2011 avem de-a face cu varianta sa autoritara, intoleranta, nemiloasa. Aceasta schimbare a venit la pachet si cu un anumit grad de asimilare la nivelul societatii: tot mai multi au devenit sustinatori de neclintit ai lui Erdogan si i-au adoptat, fara niciun fel de raportare critica, perceptiile si stilul.

 

762

 

Are legatura felul foarte masculin, agresiv in care se face politica in Turcia cu un anumit tipar patriarhal al societatii? Cu faptul ca figura Tatalui, de exemplu, are un loc central?

Da, are, e un factor important. Dincolo de distinctiile cliseistice de tipul secular/religios sau turci/kurzi, in Turcia figura “Marelui Lider Barbat” ramane importanta. Nu uitati ca “Ataturk” inseamna “Tata turc”. Si Erdogan se vede pe sine ca un fel de parinte, de tata, certandu-i chiar pe cetateni sa faca cate trei copii. Turcia este o societate patriarhala, fara indoiala.

 

Potrivit Raportului Global al Echilibrului de Gen, Turcia ocupa o pozitie la coada clasamentului respectiv, barbatii dominand politica si economia.

 

Numele lui Mustafa Kemal Ataturk, pe care l-ati adus in discutie deja, sta in randul celor mai des invocate in ultimele zile, alaturi de Erdogan si Gulen. De aproape un secol Turcia se afla intr-un proces continuu de pastrare a mostenirii kemaliste. Puteti sa ne spuneti care e mai precis aceasta mostenire? De la vest pare ca e totul de pastrat din acest patrimoniu istoric, adesea fara niciun fel de raportare critica.

Mustafa Ataturk a fost un ofiter otoman invidios pe avansul si reusitele europene si frustrat ca Turcia nu era la fel de dezvoltata din punct de vedere tehnologic, cultural si politic precum Europa. Asa ca a confiscat puterea si a incercat in mod fortat si anti-democratic sa construiasca o noua societate. Politicile sale de secularism impus, tiparul prezidential al regimului sau, omogenizarea religioasa si etnica, orientarea catre vest au indepartat categorii intregi de oameni care gandeau diferit. Atat turcii religiosi, cat si kurzii secularizati s-au simtit exclusi din propria tara, iar acest lucru nu poate fi deloc considerat ca fiind pozitiv pentru dezvoltarea tarii. Pana la urma, partidul nationalist-kurd PKK si cel musulman-conservator AKP demonstreaza ca Kemalismul a esuat.


Un veac de omogenizare

Intr-un film documentar din 2008, “Tinutul bunicilor nostri”, Ungor face o calatorie prin Anatolia impreuna cu un regizor armean, in cautarea unui numitor comun – intelegerea a ceea ce a fost genocidul armean. E acolo urmatoarea scena. Protagonistii ajung la un pod unde copii armeni au fost masacrati si vad o placa cu numele muncitorilor turci care l-au construit. Nicio placa care sa-i comemoreze pe cei ucisi nu exista. Scena e suprarealista. Zona in care se afla locul masacrului se numeste Kemaliye, chiar dupa numele lui Kemal Ataturk.


Credeti ca identitatea turca e construita, din anumite puncte de vedere, pe negarea identitatii altora?

Ugur Ungor: Din punctul meu de vedere, Republica Turca este construita in mod fundamental pe negarea si distrugerea culturii si identitatii grupurilor minoritare si minoritatilor: armeana, kurda, yazida, alawita si altele. Zona Kemaliye pe care o mentionati e doar un exemplu. Mai sunt si altele, precum fostul oras grec Kirmasti redenumit “Mustafakemalpasa” sau Strada Talaat Pasa din Instanbul (n.r. Talaat Pasa e considerat principalul organizator al genocidului armean). Iar celor carora identitatile le-au fost suprimate candva le este greu sa recunoasca alte identitati atunci cand ajung la putere sau capata o oarecare relevanta politica.

 

 

***


"Unul de-al nostru"



 

Dela0.ro: E corect sa presupunem ca una dintre cele mai importante mosteniri otomane pe care o regasim azi in Turcia este aceea ca statul vine mereu pe primul loc inaintea cetateanului? Sau cum altfel am putea explica faptul ca elita politica din Turcia incearca mereu, inainte de toate, sa protejeze statul si nu individul de puterea statului?

Ugur Ungor: E o observatie buna. In Turcia, indiferent de guvernare – republicana, nationalista, islamista -, securitatea statului este mult mai importanta decat libertatile individuale. Este un principiu bine inradacinat, de secole, in traditia si cultura politica a statului turc, iar acest lucru nu s-a schimbat sub AKP. Libertatile individuale si garantiile legale ale cetateniei sunt percepute ca fiind secundare in raport cu stabilitatea statului. Drept urmare statul poate suprima libertatile individuale ori de cate ori se simte amenintat.

 

Inainte ca Recep Erdogan sa ajunga la putere Turcia era controlata de o elita seculara formata din militari si birocrati. Ati spune ca era mai bine? Procesul democratic parea la fel de fragil precum acum.

Pentru multi ani a fost chiar mult mai rau decat acum. Cititi rapoartele Amnesty International si ale Human Rights Watch din anii 1980 si 1990. Situatia era cumplita, cu acte de tortura, masacre sau transferuri fortate de populatie derulate impotriva minoritatilor si disidentilor. Pe acest fond, din 2002 incoace AKP a fost cu adevarat o miscare de democratizare si am fost martori la garantarea unor libertati fara precedent: mass-media de limba kurda, conferinte pe tema genocidului armean si chiar comemorari publice, calatorii fara viza, servicii guvernamentale mai bune. Incepand din 2011 insa situatia a intrat pe o panta descendenta si lucrurile arata in acest moment aproape la fel de rau ca in anii ‘90. Iar daca Erdogan preia puterea deplina si instaleza un regim prezidential, atunci orice urma de progres va fi anulata.

 

Recep Erdogan nu apartine elitei secularizate care a dominat Turcia fondata de Ataturk. Vine dintr-o familie saraca, tatal sau fiind muncitor, dar si un musulman devotat. Este Erdogan, in acest sens, mai aproape de ceea ce reprezinta/doreste/gandeste cetateanul turc obisnuit?

Foarte mult. Erdogan este exact tipul de cetatean turc pe care vechea elita kemalista, snoaba si seculara, il ura cel mai mult: un baiat needucat de la tara care crede in Allah, a carui sotie poarta esarfa (n.r. – hijab) si care se simte cultural mai aproape de Siria decat de Franta. Erdogan reprezinta strada mai mult decat orice alt lider turc inaintea lui. Cei care detineau puterea in anii 1980 erau absolventi rigizi de academie militara. Cei din anii 1990, educati la Harvard, erau copii rasfatati de diplomati, si ca atare decuplati de realitatile din tara. Erdogan in schimb a jucat fotbal, a vindut chifle cu susan pe strada si isi cunoaste poporul mai bine decat oricine. Mare parte din succesul sau este explicat de aceasta apropiere: turcii il percep pe Erdogan ca fiind “unul de-al nostru”.

 

763

 

In copilarie lui Erdogan ii placea intr-adevar sa joace fotbal. Tatalui sau insa ii displaceau activitatile sportive ale fiului - din cauza pantalonilor scurti. Pare o gluma, dar nu este. E un detaliu biografic. Drept urmare, tatal l-a trimis pe baiat la o scoala religioasa. Poate conexiunea e simplista, dar cum conciliezi perceptiile unei parti consistente din populatia Turciei, care crede ca pantalonii scurti nu sunt in regula, cu perceptiile altei parti care citeste, de exemplu, romanele lui Elif Shafak?

Societatile pot fi foarte diferite si chiar polarizate, Turcia nu este un caz singular in acest sens. Din punctul meu de vedere, reconcilierea se face prin liberalism: fiecare isi poate trai viata asa cum vrea atata timp cat nu incalca libertatile altuia. Liberalismul ofera fiecaruia libertatile personale sa isi practice propria cultura, religie si propriile idei. E un principiu generos, care produce desigur tot felul de dileme in sfera publica: ce si cum facem, intr-o societate atat de diferita, cu spatiile publice, mass-media publice, serviciile publice?

 

In cartea lui Shafak din 2005 “Bastarda Instanbulului”, unul dintre personaje aminteste de genocidul armean. A fost suficient pentru demararea unor proceduri legale impotriva scriitoarei. Intr-un final, Shafak a fost achitata, dar intrebarea ramane: fictiunea, perceputa ca fiind ceva periculos, poate sa fie caracteristica si unei democratii, nu doar unei dictaturi? Care sunt implicatiile pentru libertate, pana la urma, daca e nevoie de curaj pentru a spune sau scrie ceva?

Din anumite puncte de vedere nimic nu este mai periculos decat cultura. Asta ne reaminteste cum si de ce erau carti interzise in perioada comunista. De supravietuit au facut-o tocmai acele carti, nu regimurile care le interziceau. Consecintele unor astfel de prohibitii sunt duble pentru Turcia: dezvoltarea unei diaspora culturale in Europa si America de Nord; si auto-cenzura unor scriitori, actori, muzicieni. Ambele vor duce la o saracire culturala a Turciei. Si ambele sunt printre cele mai rele feluri in care poate evolua o tara.

 

Un continuator al mostenirii otomane



 

Dela0.ro: Construirea celui mai mare aeroport din lume sau a unui canal navigabil artificial care sa preia traficul din Bosfor sau a unui al treilea pod intre Europa si Asia in Istanbul, dar si construirea a sute de moschei, intre care una enorma cu sase minarete – toate fac parte din planurile economice ale administratiei Erdogan. Indica ele cumva o forma noua de organizare a unei societati musulmane? Sub conducerea lui Erdogan, Turcia pare sa spuna raspicat “pretuim capitalismul, dar pretuim in egala masura devenirea noastra religioasa”

Ugur Ungor: Absolut, Islamul nu este incompatibil cu capitalismul. Dimpotriva, noii afaceristi din Turcia sunt in intregime religiosi si percep inavutirea lor ca o rasplata de la Dumnezeu tocmai pentru ca sunt muncitori si credinciosi. E o viziune total diferita, spre exemplu, de cea din anii 1990 cand actorii publici aveau un discurs puternic anti-religios si militau pentru o dezvoltare economica de tip centralizat, gestionata de stat. Cert e ca ambele politici au esuat.

 

In Turcia a aparut si o miscare a musulmanilor anticapitalisti, un grup influent din Istanbul care respinge sistemul actual plecand de la ideea ca Profetul Mohamed nu a locuit intr-un palat, ci intr-un cort simplu si si-a donat banii celor nevoiasi.

 

Dupa protestele din parcul Gezi, in 2013, Erdogan a organizat un miting cu sustinatorii sai, la o periferie a Istanbulului, exact in locul din care Mahomed al II-lea lansase atacul decisiv asupra Constantinopolului in urma cu 500 de ani. Cum interpretati acest lucru?

Erdogan reintroduce in circulatie ideea de Imperiu Otoman ale carui memorie si arhitectura kemalistii au incercat sa le stearga dupa 1923. Erdogan se vede pe sine ca un continuator al mostenirii otomane, un promotor al culturii si valorilor musulmane, considerate mai importante decat cele vest europene. Se foloseste selectiv de istoria otomana impotriva oponentilor sai politici, iar multimii pare sa ii placa asta peste masura. Erdogan este insa un istoric prost: sultanul Mahomed avea soldati crestini sub comanda sa atunci cand a cucerit Constantinopolul.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Cine este Ugur Umit Ungor

 

761
Profesor asociat la Universitatea din Utrecht si cercetator la Institutul pentru Documentarea Razboiului, Holocaustului si Genocidului din Amsterdam, Ugur Ungor e un universitar batav de 36 de ani nascut in Turcia, intr-o regiune estica a Anatoliei, si educat in Olanda.

Ungor a scris una dintre cele mai bune istorii ale fondarii statului turc, in fapt chiar teza sa de doctorat, publicata la Oxford University Press in 2011. Se numara printre putinii istorici nascuti in Turcia care recunosc genocidul comis impotriva armenilor in 1915.

Impreuna cu regizorul armean Alexander Geokjian a realizat documentarul “Tinutul bunicilor nostri”, care aduce in discutie masacrul si modul in care este el negat in Turcia zilelelor noastre.

Castigator al unei burse de 865.000 de euro din partea Organizatiei Olandeze de Cercetare Stiintifica pentru a documenta implicarea trupelor paramilitare in fenomene de violenta in masa.