MIZERABILII 2015 (IV)

Singuratatea lui Eduard

de Andrei Craciun | Foto: Daniel Vrabioiu 22-11-2015

Familia Ionelei s-a mutat din Valea Seaca la Onesti. Aici, insa, niciun mediator scolar nu le-a mai trecut pragul. Asteptand inca actele pentru fiii sai, Ionela si-a pierdut speranta ca Eduard ar putea merge mai departe la scoala, chiar si fara sa fie in catalog.

In curand se va asterne omatul. Ratacim prin Onesti, pe la periferie. Cautam un bloc celebru – “Evazatul”. De acolo nu mai e mult pana pe Strada Contilor, unde locuiesc acum Ionela si copiii, in casa (in constructie) a unui frate de-al lui Alin.


Auzind ca suntem pe urmele “Evazatului”, rau-famat, o doamna se cutremura: ce cautam noi acolo?! N-are a face. Primim indicatiile, gasim Contii, o gasim pe Ionela, traversam terenul vast al proprietatii cumnatului ei. E o trecere insemnata de la bordeiul din Palamida.

 

In casa, Eduard se uita la desene animate. Sora si fratele lui alearga – chiuind - in cercuri concentrice. Ionela le pregateste cina – o oala cu orez. Pentru oamenii sarmani, orezul nu este o garnitura, niciodata n-a fost. Masa e gata. Abel si Ilaria mananca, la inceput, pe rand, cu aceeasi lingura.


Descinde si o matusa de-a Ionelei (mama ei si tatal lui Alin sunt frati buni). E bunica – are nepoti cat copiii din casa asta. E sceptica. Nu vede bine directia generala inspre care se indreapta tara noastra: “Daca nu esti dincolo de tara, n-ai ce sa mananci!”. E pentru educatie, altfel vor creste copiii mari si nici nu vor sti sa citeasca la televizor! Asa ceva este de neconceput.


Ionela spune cu toata indreptatirea: „Pentru mine este greu, ca nu am alocatii, nu am niciun venit, nu am nimic.” Procesul juridic pentru inregistrarea tardiva a nasterii copiilor este in desfasurare. Cei doi baieti au certificate constatatoare (Edi e nascut la Onesti, Abel la Bacau), fata a ramas pe actele cumnatei, dar nu au primit certificatele de nastere. Alin a plecat in Anglia la munca (la Londra!), la fratele in casa caruia ne aflam. Nu mai cerseste, precum in Suedia, aduna fier vechi.


Nedreptatea la lucru: de la aceasta noua periferie Eduard nu a mai fost inscris la scoala.



Cea mai apropiata este o scoala – poarta numele marelui explorator Emil Racovita (fosta scoala numarul 10) – dar Ionela nu a mers pana acolo. A aflat ca o sa ii ceara actele copilului si nu s-a mai dus. Ar fi trebuit sa scrie o cerere de inscriere si sa astepte raspuns. Ionela nu stie sa scrie. Este singura – Alin e plecat in Occident. Niciun mediator scolar nu i-a mai trecut pragul. Nu mai e ca la Valea Seaca, unde era si Gelu Calin, care reprezenta si Partida Romilor, si altfel avea cu cine vorbi.


La oras nu te cauta nimeni. Si Ionela asteapta, asteapta, asteapta. Dupa ce le ies actele copiilor va porni cu ei spre Anglia sau poate ca inapoi in Suedia, unde o vedea cu ochii. Se vor intoarce la Onesti, sa-si ridice o casa, dar copiii vor merge la scoala acolo, in Occident, nici nu se gandeste ca s-ar putea intampla altfel. De la Romania, nu mai spera decat certificatele de nastere ale copiilor sai.

 

"Copiii astia nu exista!", rasuna iar si iar vorbele apasate ale Eugeniei Cantaragiu, femeia care a adoptat-o pe Ionela dupa abandon.

 

 

“Oricui ii spun cazul meu, ca n-au copiii mei acte si n-am avut nici eu, zice ca mint. La maternitate, cand m-am dus sa scot certificatele constatatoare, nu credeau, pur si simplu! Am fost data afara ca un caine, la Bacau, din maternitate. Si doua zile am umblat, in ploaie si frig.”


Ionela Ciobanu, persoana care a primit o identitate de la statul roman abia la treizeci si unu de ani

 

Abel si Ilaria mananca – o lingura unul, o lingura celalalt. Edi este singur, este foarte singur. Nu are tovarasi de joaca. Pe campurile de aici sunt doar caini ai nimanui.

 

Montam camera pe trepied, ii dam drumul, si copilul cu ochii mari, negri, melancolici ne spune unul dupa altul aceste cuvinte: “Mi-e dor de scoala, de colegi. Acolo ma jucam cu ei, ne jucam. Poate ca ma bateau copiii, dar eu ii iertam. La scoala se purtau frumos cu noi, acolo invatam. Nu ma plictiseam, ci invatam. Acum ma plictisesc. Aici n-am ce sa invat. Mi-e dor, tare mi-e dor de colegii mei, fiindca erau copii langa care invatam si imi placeau. Vreau tare mult sa merg la scoala!”


Oprim camera, Edi se sprijina cu coatele de masa si se uita la desenele animate din televizor, de foarte aproape, asa cum fac deseori copiii. Ii spunem ca nu e bine. Edi nu ne mai asculta. In privire ii straluceste o lacrima.

 

“Eu un lucru mai vreau sa zic: ca vreau sa merg la scoala! Atat. Acolo macar nu ma plictisesc. Acolo ma jucam, invatam, dar aici... Acolo macar invatam. Aici, daca stau degeaba, imi iese din cap tot. Scoala trebuie sa ma educe.”


Eduard (7 ani), copil fara certificat de nastere


Epilog: Polul Nord al disperarii

Pentru Alin si Ionela a venit deja iarna. Aflam ca el tocmai ce a plecat din Anglia si incearca sa isi faca, acum, un rost in Norvegia, inspre Polul Nord. De acolo s-a interesat de scoala fiului sau cel mare. Ar fi trebuit sa aduca foaia de evaluare a lui Eduard de la Valea Seaca, urmand ca o comisie de la o scoala din oras sa vada, sa analizeze, sa...


Nu s-a intamplat asa. Ionela a plecat si ea in Norvegia pentru cateva saptamani. Nu mai aveau ce sa manance. Copiii au ramas in grija bunicii. Eduard nu merge la scoala.



Fotografii de Daniel Vrabioiu

Montaj video: Cosmin Pojoranu


 





"Singuratatea lui Eduard" este a patra parte (si ultima) a unui dosar de presa pe care l-am asamblat bucata cu bucata, de-a lungul zilei de 22 noiembrie 2015. Dela0.ro a publicat, in total, patru parti la intervale de 3 ore. De ce? Am detaliat pe contul de Facebook.

 

Prima parte, "Eduard vrea la scoala", poate fi citita AICI.

 

A doua parte, "Cersetori in orasul soarelui", e disponibila AICI.

 

A treia parte, "Oameni si Sistemul", se poate lectura AICI.




 
 
* Acest material a fost realizat in cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educatie, sub egida Premiilor Superscrieri, non-fictiuni care schimba lumea. Competitia anuala Premiile Superscrieri este o initiativa a Fundatiei Friends For Friends, care promoveaza jurnalismul narativ si scrierea creativa in Romania.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.