Enclava

Rezistenta prin medicina

de Vlad Stoicescu | Foto: Zora Iuga / Dela0.ro 18-01-2016

I-am urmarit vreme de cateva luni. Despre initiativele lor s-a tot vorbit public in ultimul an. I-am cautat, insa, pentru a vedea si mai mult - structura din spatele proiectelor medicale (si sociale) in care sunt implicati. Pentru ca structura este ceea ce lipseste, in mod fundamental, sistemului sanitar romanesc.

A devenit redundant sa scriem ca e prost finantat, prost asezat si prost gestionat. Toate datele sale de pe hartie si toate realitatile din teren ii marcheaza nu doar ineficienta cronica, ci si subdezvoltarea. Ambele sunt resimtite, laolalta, de pacienti si personalul medical. Iar, intre timp, in sistemul sanitar romanesc se moare sau se traieste uneori dupa reguli complet straine medicinei moderne insasi.

Cum se poate schimba ceva? Dela0.ro a urmarit vreme de cateva luni evolutia a trei initiative din domeniul medical care incearca sa corecteze cate ceva in functionarea sistemului de sanatate. Si-o fac calauzindu-se dupa principii asimilabile celor filantropice si cladindu-se prin voluntariat.
 
La Iasi, o echipa romano-americana adusa laolalta de un rezident in chirurgie emigrat in Statele Unite incearca sa fondeze un centru integrat de chirurgie maxilo-faciala.
 
In Bucuresti, un institut demonstreaza deja de doi ani de zile ca se poate face performanta medicala romaneasca intr-o specializare extrem de grea precum neurochirurgia, fara a sacrifica insa ideea ca sanatatea e, in ultima instanta, un serviciu social.
 
Iar o fundatie si oamenii stransi in jurul proiectelor sale ofera o sansa la viata copiilor cu malformatii cardiace si vrea sa revolutioneze neonatologia romaneasca infiintand prima banca de lapte matern din tara. 
 
Sunt trei proiecte care au la baza initiative private, ale unor grupuri de oameni ce isi mobilizeaza resursele profesionale, institutionale, personale pentru a determina o schimbare in felul in care se fac si se ofera servicii medicale in Romania.
 
Sunt mai ales, insa, trei proiecte care au la baza nevoi concrete de tratament pe care sistemul medical le-a neglijat pana acum – e nevoie in Romania si de un centru de neurochirurgie moderna (ba chiar de mai multe); e nevoie si de un centru integrat de chirurgie cranio-faciala; e nevoie si de o banca de lapte matern.
 
Documentarea realizata de Dela0.ro in cazul celor trei initiative surprinde doua fenomene majore:
 
  • felul in care proiecte medicale non-sistemice, bazate pe voluntariat, reusesc sa se coaguleze, modernizand managementul si practica din zona sanitara;
 
  • rezistenta sistemica pe care aceste initiative o intalnesc.
 
Medicina romaneasca se reformeaza in cateva enclave, la presiunea directa sau indirecta a unor oameni care ii inteleg menirea fundamentala si ii dau un nou sens. Voluntariatul personal, profesional sau institutional joaca un rol capital in organizarea rezistentei din medicina.
 
Capitolul I. O Clinica Mayo a la roumaine
688  
E posibil oare ca o cafea sa fie mai greu de facut, intr-un spital din Romania, decat o operatie pe creier? In dimineata asta cenusie de decembrie, raspunsul pare fatalmente pozitiv. Robotul de cafea caraie ceva pe limba lui, dar refuza sa faca insasi cafeaua. Trei oameni asteapta.
 
Holurile sunt late si pustii la etajul al cincilea de la Spitalul Monza si-o zloata s-a abatut ca din senin deasupra Bucurestiului. O asistenta mai traverseaza cand si cand culoarele, sub privirile senioriale ale personajelor din tablourile atent agatate de pereti. Si cafelele tot intarzie...
 
Suntem la Brain Institute, la o aruncatura de bat de Stadionul National, in cautarea unui raspuns. Brain este primul centru medical privat non-profit romanesc. Infiintat in 2014, Brain este specializat in neurochirurgie. In Romania sunt 10.000 de pacienti in fiecare an care au nevoie de tratament si ingrijiri medicale specializate in zona de neurochirurgie.
 
La Brain se trateaza 700 de cazuri pe an, iar la alte doua centre din Bucuresti alte 50-100 de cazuri pe an.
 
Asta inseamna ca sistemul sanitar romanesc asigura in momentul de fata maxim 10% din nevoia medicala, de tratament. Alte 10% din cazuri pleaca afara, in primul rand la Hanovra sau la Istanbul, unde, in doua centre foarte mari, se opereaza pe banda rulanta europeni de toate nationalitatile. Restul de 8.000 de romani? Dumnezeu cu mila!
 
12% din cazurile tratate in anul abia incheiat la Brain Institute au fost „sociale”. Asta inseamna ca 12% din cei operati au fost scutiti de plata, iar serviciile acordate lor au fost achitate chiar de Brain. Organizatia isi „sacrifica” dividendele pentru a imbunatati nu doar serviciile medicale oferite, ci si accesul la ele. E o filosofie de afaceri ce ar putea fi usor catalogata ca „filantropie” – este insa asa? Cautam un raspuns. S-au facut si cafelele.
 
690
 
Ionut Patrahau se foieste pe canapeaua gri-inchis si cateva cute i se aseaza pe camasa albastra. „E o chestie complet inumana sa ceri cuiva bani sa-l vindeci, daca poti sa-l vindeci, iar daca n-are bani sa-l lasi sa moara.” Ionut are 44 de ani, e fost bancher, fost manager al clinicilor din reteaua Regina Maria si co-fondator al Brain Institute. Celalalt fondator este doctorul Sergiu Stoica.
 
“Traim intr-o lume in care serviciile medicale ar trebui sa fie gratis, in sensul ca toata lumea ar trebui sa aiba acces la ele. Cum reusesti sa faci asta?”. Chiar, cum? Ionut Patrahau zambeste de parca asta ar fi cel mai usor raspuns din lume: “Cu un principiu simplu - asigurari. Adica lumea ar trebui sa contribuie si sa aiba acces tot timpul la orice.”
 
Usor de spus, greu de facut.
 
Filosofia asta, povesteste Ionut, e din carti, de cand a aparut primul spital la portile unei cetati, infiintat de un rege despre care se crede ca ar fi fost mai umanist decat altii. La portile acelei cetati toata lumea care avea posibilitatea sa contribuie ducea haine, mancare, ce era nevoie pentru ingrijirea bolnavilor. E probabil ca nimeni sa nu fi platit. Ionut Patrahau traduce asa: serviciul medical trebuia sa fie social, ca n-avea cum sa fie altfel. 
 
“Vorbim despre Colectiv, vorbim despre caini vagabonzi, vorbim despre ciobani si ni se pare ca un lucru e mai moral sau mai etic decat altul, iar asta care-i atat de evidenta… Nici nu mi se pare ca ar trebui sa explic de ce trebuie sa fie mereu disponibil serviciul medical.”
 
Acolo unde valorile morale sunt respectate, medicina e privita ca un serviciu social – ar trebui sa scrie asa, ca un soi de mesaj de intampinare, la intrarea in Brain Institute.
 
691
 
Ionut Patrahau da urmatorul exemplu. In America exista un caz, al fratilor Mayo, medici militari care au luptat in Primul Razboi Mondial. Au fondat un spital, dar in mintea lor a rezistat mereu ideea asta, sa trateze pe toata lumea. Dupa cativa ani de la deschiderea spitalului castigau mai mult decat le trebuia. Fratii Mayo au hotarat atunci ce alternativa era preferabila: tot surplusul sa fie folosit in dezvoltarea spitalului.
 
Asa s-a ajuns astazi la Mayo Clinic, considerata cea mai buna organizatie spitaliceasca din lume. Sunt non-profit. “Cine vrea sa intre in afacerea asta”, sustine Ionut, ”nu o face pentru a scoate bani, ci pentru a ajuta in primul rand”.
 
De bani tot e nevoie, insa – pur si simplu, nu pot fi scosi din ecuatie. In Romania, cel putin pe hartie, cu o asigurare de sanatate care ar costa aproximativ 20 de dolari pe luna ai putea avea acces la orice serviciu medical. Douazeci de dolari pe luna inseamna 240 pe an – in teorie, suma nu e mare nici daca o raportam la veniturile medii romanesti, cu minima conditie ca, odata platiti, banii sa aduca si certitudinea ca ai sanatatea asigurata.
 
Dar nu e, de fapt, doar despre banii asiguratilor pentru ca medicina adevarata se construieste sistemic – ai nevoie si de spitale, ai nevoie si de personal, ai nevoie si de profesionalizarea continua a furnizorilor de servicii. Ai nevoie de politici si de un plan.
 
Uite, de pilda, exemplul corporatist: companiile mari platesc pentru angajatii lor o suma, sa zicem 10 euro pe luna, iar acestia din urma au acces la serviciile unui lant medical. Ionut Patrahau vede in modelul asta un posibil inceput pentru reformarea din temelii a sistemului. “Cred ca in zece ani de zile n-o sa mai vorbim despre afaceri sociale, pentru ca toate afacerile din zona medicala vor fi sociale.”
 
Experienta Brain Institute, singurul non-profit din zona furnizorilor de servicii de sanatate, se poate sa-l fi injectat pe Ionut Patrahau cu prea mult optimism? Un lucru e sigur: centrul pus pe picioare alaturi de doctorul Stoica e inca o specie pe cale de aparitie in Romania – sunt extrem de putine “afacerile” medicale care se conduc dupa filosofia serviciului social.

694
 
Inainte de toate, chiar statul e un contra-exemplu perfect in acest sens. Si luam doar nisa neurochirurgiei, unde, potrivit mai multor surse din domeniu, serviciile prestate la nivel national sunt dezastruoase. Sunt foarte putine cazuri de operatii reusite – si standardele continua sa coboare accelerat pentru ca la nivel sistemic nu exista niciun fel de strategie.
 
Singura strategie in peisajul general al medicinei romanesti este Profesorul. El taie si spanzura. Profesorul tine in mana tot sistemul, decide cine urca pe langa el – ori daca urca, decide distribuirea rolurilor, decide impartirea resurselor disponibile.
 
Efectul principal al acestui sistem de putere extrem de raspandit in lumea medicala romaneasca este, paradoxal, deprofesionalizarea continua. In neurochirurgie asta inseamna ca se lucreaza dupa metode vechi, care adesea nu tin pasul cu practica de ultima generatie. In stiinta – iar medicina este, totusi, o stiinta – asta e sinonim cu dezastrul. 
 
Cercul e ca intotdeauna vicios. Profesorul impiedica dezvoltarea naturala a specialitatii medicale pe care are ambitia s-o domine pana la limita monopolului. Pe langa Profesor nu mai apare nimeni – ca atare, nu doar cei operati sunt tot mai putini, ci si cei care opereaza sunt tot mai nepregatiti.
 
Lipsa experientei practice si a unui sistem care sa genereze profesionalism se traduc, in ultima instanta, printr-un serviciu care, in loc sa-ti ofere vindecarea, te condamna la moarte.
 
Lipsa de conditii nu se mai arata, din punctul asta de vedere, in igiena scazuta din interiorul spitalelor, ci in insasi precaritatea actului medical. E efectul ultim al “feudalizarii” sanatatii – un sistem care functioneaza mai degraba dupa principiile unui lant trofic, cu Profesorul plasat in varful ierarhiei si pacientul la coada ei.
 
La Brain, solutia pe care au gasit-o cativa oameni a fost intoarcerea serviciului medical la conditia sa de baza – aceea de a salva vieti. Nu poti face, insa, asta decat cu profesionisti dedicati – ceea ce inseamna ca inevitabil trebuie sa pleci afara pentru a studia specialitatea medicala si a te bransa la ultimele evolutii din domeniul respectiv; si mai inseamna ca, la un moment dat, trebuie sa te si intorci pentru a infrunta imobilismul sistemului.
 
Intr-un fel, doctorul Stoica si managerul Patrahau au avut noroc ca s-au gasit unul pe celalalt. N-ar fi putut sa duca batalia pe cont propriu.
 
“L-am cunoscut la Regina Maria”, spune Ionut, “unde eu am stat un an director general. El opera acolo dupa intoarcerea din Canada in 2007. Intotdeauna am crezut ca un om de valoarea lui are nevoie de un mediu pe masura. I-am si spus-o, ca trebuie sa aiba o echipa care sa lucreze pentru el, sa aiba asistenti dedicati si pe sectie, si pe terapie, si in sala, sa aiba anestezist dedicat, sa aiba un grup medical compus din oameni care, indiferent de specializarea lor de baza, au nevoie de supra-specializare pe neurochirurgie”.
 
Plecand de la toate ideile astea, cei doi au hotarat de fondeze un centru de neurochirurgie care sa functioneze dupa toate standardele in domeniu si care sa nu refuze nimanui sansa la viata.
 
693
 
Iar experienta Brain Institute arata ca puterea exemplului functioneaza: dupa aparitia centrului, alte doua sectii de neurochirurgie s-au organizat la unitati medicale din Bucuresti, furnizand in momentul de fata servicii rezonabile. Medicii de acolo au lucrat o perioada si la Brain Institute. In urma cu cinci-zece ani, de pilda, ar fi fost extrem de dificil sa clasezi ceva ca fiind “rezonabil” in neurochirurgia romaneasca.
 
Voluntariatul unor oameni schimba, insa, incet-incet lucrurile. Brain Institute a fost infiintat de Sergiu Stoica. Brain Institute a fondat Fundatia de Neurochirurgie Moderna si fundatia a cumparat Brain Institute, cumparandu-i partile doctorului Stoica.
 
Asa ca nu exista asociati, actionari. Toti banii care se fac in institut merg in fundatie. Ionut Patrahau este presedintele fundatiei, iar impreuna cu Sergiu Stoica administreaza Brain. Anul acesta vor sa se „institutionalizeze”, adica sa largeasca Comitetul Director, incluzand medici din echipa institutului, sa stabileasca intalniri lunare, sa faca rapoarte trimestriale. 
 
Asta va modifica si felul in care sunt preluate cazurile sociale. In momentul de fata nu exista la Brain un sistem de selectie a cazurilor. Pur si simplu medicii aleg. “Sa nu intelegeti insa ca e coada sau ca avem nu stiu cate locuri fara plata. Sunt cam 5-6-7 cazuri sociale pe luna pe care le preluam, altele nu mai sunt, nici nu suntem atat de cunoscuti”, explica Patrahau.
 
In fundatie s-au strans spre 50.000 de euro, in doi ani de functionare a institutului. Pe Brain ii costa aproximativ 2.000 de euro fiecare operatie efectuata. Asta inseamna ca ar putea face acum 20 de operatii fara a solicita plata. Ionut Patrahau spune ca vor mai astepta probabil pana se fac 100.000 si atunci vor gandi un program, „sa zicem ca facem 50 de operatii – poate la 50 de copii, de exemplu”.
 
Capitolul II. Ingerii de la Marie Curie
692
 
In aprilie 2015, Eugenia Dobrescu alerga la Madrid. In toamna se pregatea pe aleile din Herastrau – face macar trei antrenamente in fiecare saptamana. In decembrie era in Maroc, pentru 50 de kilometri de dune si alte “distractii” din Sahara. Eugenia e de doi ani de zile voluntar al Asociatiei Inima Copiilor. Iar de un an isi concentreaza toate eforturile pentru a facilita deschiderea primei banci de lapte matern din Romania.
 
Potrivit European Milk Bank Association, in Europa sunt, in momentul de fata, 210 banci care prelucreaza si depoziteaza lapte matern. In afara Romaniei, doar Lituania, Ucraina, Slovenia si Croatia nu dispun de nici macar una. Campioni sunt francezii, cu 36, urmati de italieni cu 33 si suedezi cu 28. Ungaria are 8, Polonia patru, Serbia trei, ba chiar si bulgarii au una. Banca de lapte a vecinilor de la sud a fost infiintata in 1989.
 
Schematic, chestiunea e asa – Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alimentatia cu lapte matern, inaintea introducerii oricarui substitut in cazul sugarilor; in practica, experienta romaneasca arata ca tot mai multe mame apeleaza la “formula”, adica la laptele praf; in parte, situatia e determinata si de marketingul agresiv al firmelor producatoare de lapte praf; Inima Copiilor incearca sa mearga contra curentului la Spitalul Marie Curie.
 
Bugetul estimat pentru banca de lapte e de 75.000 de euro. Pana in momentul de fata s-au strans 45.000. O parte din bani e datorata voluntariatului Eugeniei, care s-a apucat de alergat ca sa ajute la realizarea proiectelor fundatiei. Antrenamentele le face cu maratonistul Paul Dicu, si el voluntar la Inima Copiilor.
 
705
 
O sa revenim mai tarziu la Paul, pe care – iata o cumplita ironie – l-am intalnit prima data intr-un restaurant McDonalds. Nu s-au pastrat probe foto.
 
Reluam. Pentru banca de lapte Eugenia a alergat prima data la final de 2014, in Sahara. A trimis atunci emailuri prietenilor, solicitandu-le sprijinul. Mai bine de 20 au fost impresionati de idee si s-au strans 2.500 de euro.
 
“De fapt n-are nicio legatura cu inotatul sau cu alergatul”, spune Enona Chiriac, de la Inima Copiilor, cat ne plimba prin sectia de cardiochirurgie pediatrica de la Marie Curie.
 
695
 
Sectia exista pentru ca in primavara anului 2009 fundatia s-a apucat sa stranga bani in vederea construirii unui departament specializat care sa trateze copii cu malformatii cardiace. In Romania se inregistreaza peste o mie de astfel de cazuri anual – iar in sud-estul tarii nu exista niciun centru specializat de tratament.
 
“Noi ne-am infiintat in 2006”, povesteste Enona, “la inceput am cumparat la Cluj un ecograf, niste monitoare si altele si am dus cateva misiuni medicale acolo. Abia in 2009 insa am inceput sa ne organizam pe bune, sa facem campanii de strangere de fonduri. Atunci am strans in primul an 1,2 milioane de euro. Spectaculos a fost ca vreo 600.000 au venit prin sms-uri de 2 euro.”
 
Cu banii aceia, suplimentati si prin contributia Ministerului Sanatatii, s-au definitivat, pana in primavara lui 2011, lucrarile la departamentul de cardiochirurgie pediatrica. Inima Copiilor a coordonat intreaga actiune.
 
696
 
Apoi, mai bine de doi ani de zile, facilitatile medicale au intrat in “conservare”. Guvernul Boc tocmai se-apucase sa inchida spitale si sa taie din schemele bugetare de personal – asa ca nu s-au mai gasit resurse pentru deschiderea propriu-zisa a sectiei.
 
Oficial s-a alocat o organigrama, dar angajarile efective nu s-au produs, invocandu-se lipsa specialistilor necesari. Un raport al Curtii de Conturi din 2011 descria situatia remarcand, printre altele, ca, in loc sa sprijine dezvoltarea unor centre locale specializate, statul roman prefera sa deconteze cheltuielile pacientilor care se tratau in strainatate, neavand alternativa. “O necesitate imediata” – asta spunea raportul despre deschiderea sectiei de la Marie Curie.
 
697
 
Abia in septembrie 2013, doi ani si jumatate mai tarziu, primele operatii se realizau in departamentul de cardiochirurgie pediatrica al spitalului.
 
“E foarte frustrant cand nu-ti porneste sectia”, explica Enona, “nu doar c-ai muncit ca boul tu, dar le datorezi donatorilor, nu poti sa spui “imi pare rau”.
 

170

de copii au fost operati la Sectia de cardiochirurgie a Spitalului Marie Curie

700

de cazuri rezolvate are neurochirurgia, unde sala de operatii a fost inaugurata mai devreme
 
In principiu ai putea sa pui muraturi pentru Inima Copiilor sau sa faci umbrele sau sa cosi goblen – n-are nicio importanta ce faci de fapt. Asta spune Enona Chiriac despre voluntariatul care sta la fundamentul functionarii fundatiei – si, pana la urma, la fundamentul schimbarii nevazute din sistemul medical romanesc. Iata reteta: “Important e ca Eugenia a venit si-a vazut ce facem noi, a avut incredere ca banii merg unde ziceam ca merg, ea si-a convins la randul ei niste prieteni si asta a fost.” 
 
Alergarea are un aer eroic, dar nu alergarea e esentiala, sustine Enona, “esential e sa strangi oameni care cred in tine pentru un proiect in care tu crezi”. Cam asta e toata smecheria, de fapt.
 
Proiectul in care crede acum Inima Copiilor este banca de lapte matern, ideea Eugeniei Dobrescu. Fundatia nu lucreaza insa cu proiectii optimiste sau pesimiste. Lucreaza cu altceva - “cand se poate”. Mai intai trebuie stransi banii – iar asta vine mereu la pachet cu un grad de incertitudine.
 
698
 
Ministerul Sanatatii, in mandatul lui Nicolae Banicioiu, a anuntat ca saluta initiativa de infiintare a bancii de lapte. Un fel de “faceti voi si vedem dupa aia”. O banca de lapte matern nu-i un lucru atat de simplu, pentru ca, practic, la noi nu exista reglementari legislative de infiintare si functionare. Iar majoritatea tarilor care detin astfel de centre dispun si de regulamente specifice.
 
Ministerul, asadar, saluta. “Macar persoanele cu influenta in domeniul neonatologiei nu s-au opus. Au fost uimiti, dar nu s-au pus de-a curmezisul. Portile sunt deschise”, descrie Enona felul in care functioneaza sistemul.
 
699
 
In toamna aceasta tot s-a intamplat ceva, insa: s-a trimis spre promulgare presedintelui Romaniei o lege a marketingului produselor substituente de lapte matern. Proiectul de lege petrecuse mai bine de patru ani in Parlament.
 
Ce spune codul e ca firmele producatoare de lapte praf nu mai au voie sa se promoveze prin metode considerate abuzive, de tipul “postere cu bebelusi band lapte praf”, mostre distribuite in sistemul medical, reclame la lapte prin imagini cu mame alaptand. Codul e construit pe niste prevederi ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii din 1981.
 
In a doua jumatate a lunii noiembrie 2015, presedintele Klaus Iohannis a retrimis legea spre reexaminare Senatului. Va mai petrece inca o vreme in Parlament. Nimeni nu poate spune cat. Argumentele prezidentiale pot fi consultate aici.

 

Capitolul III. Maratonistul

700


Sunt din Constanta, nascut in 1969, vara, in iunie, ca de-aia nu-mi place frigul. Eu nu credeam ca o sa ajung … ma rog, ce-oi fi ajuns. In orice caz nu asta era drumul pe care mi-l imaginam. Cand aveam vreo 13-14 ani voiam sa ma fac pilot. Pilot de avioane. Si-am ajuns s-alerg, iti dai seama, nicio treaba, zero directie.
 
Cu Inima Copiilor lucrez din 2011. Ne-am cunoscut imediat dupa prima mea participare la Marathon de Sables. Atunci un prieten comun a zis “nu vrei sa vezi niste oameni foarte misto si sa alergi pentru ei?”. Asa i-am intalnit pe Alex (n.red. fondator al organizatiei) si Enona. La momentul respectiv nimeni nu alerga pentru ei, eu am fost printre primii care au introdus in lumea alergatorilor acest obicei de a alerga pentru o cauza. Nimeni nu stia foarte bine cum sa lucreze in sensul asta, dar am avut noroc cu Inima Copiilor. 
 
Un maraton il poti pierde intr-o secunda, pur si simplu, asa ca m-am gandit “daca ii fac pe astia de ras?” Mi-au pus o mana pe umar si mi-au zis: “N-ai cum sa ne faci de ras, orice s-ar intampla!”.

702
 
Prima competitie in care am alergat pentru ei a fost chiar Marathon de Sables, editia din 2012, si de atunci alerg acolo in fiecare an cu Inima Copiilor pe echipament. Intre ele, am mai alergat semi-maratoane, maratoane si ultra-maratoane pentru ei.
 
Ce m-a motivat sa alerg pentru fundatie? Am o chestie personala. Eu am fost macinat de trei lucruri, am avut trei mari razboaie in viata – cu parul meu, cu timpul meu si cu realizarile mele. Cu parul a fost mai simplu, ca l-am taiat pur si simplu intr-o dupa-amiaza. Cu timpul, tot asa, am simtit parca mereu ca nu-mi ajunge. Cu realizarile insa a fost cel mai greu, pentru ca intotdeauna am zis despre mine ca-s un mediocru cu pretentii, ca n-am construit nimic fizic, stabil. Si s-au aliniat astrele si mi s-a oferit sansa asta, iar cand ea a aparut mi-am zis “ia sa vedem, mielule, de ce esti in stare!”. 

703
 
Povestea mea cu Inima Copiilor a fost o autostrada cu doua sensuri – i-a ajutat si pe ei, m-a ajutat si pe mine. A fost ca o terapie. Pentru ca stii ce se intampla? – cand te duci de capul tau la cursa zici ce-o fi o fi si asta e. Ma, dar cand ai niste oameni in spate – iar in cazul meu pot sa spun niste mii – care se uita la tine, iti stiu fiecare pas, iti trimit mesaje – sute de mesaje pe cursa – nu-ti mai vine sa fii atat de nepasator, nu poti sa renunti cand vrei tu. Nu mai este despre tine.

Copiii astia au niste probleme ce nu se pot masura, pentru unii se face diferenta intre viata si moarte, fara nicio exagerare. Am avut aceasta sansa nesperata sa-i ajut asa cum pot. De fapt, nici macar nu i-am ajutat eu direct – si-o zic fara a mima modestia, dar cam incepi sa vezi lucrurile altfel. Cand ajungi sa-ti dai un sut in fund pentru ca stii ca ai si partea ta de contributie la o cauza, intelegi.

701
 
Sistemul medical romanesc nu numai ca face foarte putin pentru copiii astia, dar de multe ori ajungi sa crezi ca isi propune, din contra, sa impiedice rezolvarea situatiei lor. Au fost oameni din sistemul medical care au spus ca ce se intampla la Inima Copiiilor e o fita in contextul sanitar romanesc. Cum crezi ca as reactiona daca m-as intalni cu respectivul personaj?
- Violent, raspunde reporterul.
- Deloc violent, l-as calca in picioare cu zambetul pe buze. Sunt sute de copii care mor si tu nu doar ca nu faci nimic, dar le si spui alora care fac “ma, voi n-aveti ce cauta aici”.
 
Orice forma de sport facuta corect te duce catre generozitate, catre onoare, catre sacrificiu. Nu primesti o injectie de perfomanta, pur si simplu muncesti sacrificand uneori aproape totul. Sportul cere asta. Si in momentul in care ai o vechime in sport si stii prin ce-ai trecut, nu ti se mai pare nenatural sa faci un lucru pentru altii, sa fii voluntar. Sportul e un drum foarte drept in ceea ce priveste cauzele filantropice.
 
MdS e cea mai dura competiei in care am participat. Cursa de 250 de kilometri, alergare si mars, pe toate formele de relief din desert – munti, dune, platouri, defilee, funduri de lac secate, crevase, campuri de bolovani – pe care o faci in 6 etape, cu un timp limita in care trebuie sa te incadrezi. Ai rucsac in spate in care iti duci tot, mancare, kit de supravietuire, ce ai nevoie. Organizatorii iti pun la dispozitie o cantitate rationalizata de apa, vreo 5-6 litri pe zi. Campezi in bivuacuri intr-un fel de corturi berbere. Am apucat temperaturi intre 0 grade si 57 de grade, asta e plaja in care te misti. Regula e sa termini cursa.
 
Ce e important? E important sa-ti dea seama ca nu tu esti cel mai important de pe lume. Traim intr-o societate in care oamenii nu doar ca au luat-o razna, dar parca fac o arta din asta, din a se destabiliza. Si mi se pare fundamental sa dai o mana, cui merita, cui are nevoie de ea. Sunt suficient de multi care acumuleaza. Hai sa fie si unii care dau.

704
 
M-am intors recent din caravana din Sahara. Si-am trecut la un moment dat printr-un loc in care, sub un cort din panza rupta, statea o familie de nomazi. Femeia la vreo 50 de ani. O batrana. Trei copii. Aveau langa ei doua capre, trei bidoane de plastic legate cu o sfoara si-o patura pe jos. Ne-au dat ceai, biscuiti si apa calda. Sa-mi spui tu acum, te rog, cam despre ce fel de model de telefon vrei sa discutam? N-o fac pe interesantul, dar oamenii aia ne-au dat sa mancam. Iti schimba perspectiva.
 
Exista un alt proiect in care vreau sa ma implic, Four Desserts. Ce e mai greu decat un desert? Patru deserturi! Se desfasoara in Sahara, Gobi, Atacama si Antarctica, pe parcursul a doi ani, aceleasi conditii de la MdS. Mie, care nu-mi place frigul, cam cat de bine crezi c-o sa ma simt sa dorm pe banchiza in Antarctica? Dar as vrea sa gasesc o modalitate sa strangem bani pentru fundatie si in acest caz. As vrea sa fac tot ce pot omeneste sa fac pentru ca un copil sa beneficieze de ceva in plus. Repet, in conditiile in care eu nu pot oricum sa fac foarte mult, sunt doar un figurant, medicii si personalul sanitar sunt zeii acolo. Restul, jucam si noi hora pe langa.


Capitolul IV. Mic tratat despre cum
se epuizeaza psihic pacientul

706


In 2008 chirurgul Dragos Pieptu il intalnea pe viitorul rezident in medicina Daniel Murariu, care venea periodic in tara cu diverse ajutoare din Statele Unite ale Americii, unde emigrase.
 
“Ajutoarele” erau de fapt proiecte ale fundatiei pe care Daniel o infiintase in 2006 in Romania. Unul dintre ele viza furnizarea de servicii medicale si de educatie sanitara in comune defavorizate din judetul Iasi. Doctorul Pieptu i-a spus atunci lui Daniel Murariu ca are rezerve fata de acest tip de ajutor, despre care nu credea ca ar aduce ceva cosistent si constant.
 
“Ma indoiesc ca l-am convins”, scrie Dragos Pieptu intr-un schimb de emailuri cu Dela0.ro, "dar cu siguranta a ramas in cap cu ideea ‘nu de ajutoare punctuale avem nevoie, ci de importarea si adoptarea unor sisteme functionale’".
 
Anii au trecut, Daniel Murariu a ajuns rezident in chirurgie plastica la Universitatea din Virginia, iar Dragos Pieptu l-a chemat la Iasi sa le vorbeasca rezidentilor romani. Au stabilit atunci sa lanseze proiecte comune, identificand doua probleme medicale majore: lipsa unor centre de chirurgie cranio-faciala si lipsa unor centre de arsi adevarate. Intr-un final, in discutie a mai ramas doar patologia cranio-faciala.
 
Povesteste Daniel Murariu: “Am identificat o nevoie majora pe zona asta, pentru ca in Romania multe din operatiile cranio-faciale ori nu sunt facute, ori sunt facute asa-si-asa. Si-am zis “hai sa facem lucrurile ca si cum am pune pe picioare un centru de chirurgie".
 
“I-am facut un portret al situatie nationale si asupa echipelor din straintate care au mai venit sa opereze la noi. I-am spus ca daca putem aduce echipe de acolo care sa trateze aici doar cazurile pe care nu le putem face noi si pe care sa le trateze exact la standardul din SUA, sunt de acord sa cooperam”, completeaza Pieptu.
 
Asa s-a ajuns la un grant educational menit sa aseze fundatia pentru un centru cranio-facial la Iasi. S-a obtinut initial o finantare de 160.000 de dolari, pe 3 ani. Prin grant (care acopera costurile echipamentelor si instrumentelor chirurgicale, plus cheltuielile legate de deplasarea si cazarea echipelor de medici) se dezvolta un parteneriat si intre universitatile din Virginia si Iasi. Fara implicarea autoritatilor, insa, orice viitor e imposibil – pentru ca de la un punct incolo lucrurile nu vor mai putea fi rezolvate cu o bursa.
 
La inceput de 2016, deja a doua echipa in mai putin de un an de zile se pregateste sa vina la Iasi din SUA pentru a efectua pro-bono 23 de interventii chirurgicale maxilo-faciale si 7 reconstructii de san. In 2015, in aprilie, o alta echipa a operat 18 pacienti. In septembrie, o a treia echipa a tinut un curs de chirurgie pentru rezidentii romani interesati.
 
707
 
708
 
709
 
710
 
711
 
In mai-iunie 2016 urmeaza sa mearga in Statele Unite si echipa romaneasca: trei chirurgi, doi anestezisti, trei rezidenti in chirurgie, un logoped si un ortodont. Toate – parte a unui proiect finantat de Cluburile Rotary din Hawaii si Iasi, prin eforturile lui Daniel Murariu.
 
In momentul de fata, exista un memorandum de colaborare intre UMF Iasi si Universitatea din Virginia. Tinta finala a proiectului, care s-a extins pana in 2019 si beneficiaza acum de o finantare totala de 220.000 de dolari, e ambitioasa. Aparitia unui centru integrat maxilo-facial ar face din Romania un nod regional. In partea noastra de continent, nu mai exista un asemenea centru decat la Viena.
 
Inainte sa ajungem la oameni, e important totusi contextul. Patologia maxilo-faciala este tratata in Romania de cateva decenii, dar nu intr-un cadru sistemic capabil sa vina in intampinarea pacientilor. Familia unui copil cu astfel de malformatii trebuie sa mearga, de exemplu, in mod repetat la diferiti specialisti - neonatolog, pediatru, genetician, chirurg pediatru, ORL, plastician, ortodont, ortognat (n.red. specialitate care trateaza patologia oaselor fetei), logoped.
 
Deseori, specialistii acestia sunt situati in orase diferite din tara. Anumite interventii nu se pot face la standardul adecvat din lipsa de infrastuctura, dar si de cunostinte. Practici, ghiduri, standarde nationale pe zona de chirurgie cranio-faciala nu exista. Ca regula generala, pacientii aleg in functie de recomandarile primite, „ala opereaza bine”.
 
Doctorul Codrin Dobreanu, care lucreaza la Institutul Regional de Oncologie din Iasi si e unul dintre cei care asigura partea chirurgicala a proiectului romano-american, descrie asa situatia: „Vrei sa te specializezi? Mergi afara atunci. Dar odata intors nu ai, de fapt, unde sa profesezi.”
 
712
 
Codrin Dobreanu se considera "norocos" ca lucreaza la Institutul Regional de Oncologie din Iasi, ale carui facilitati chirurgicale sunt puse la dispozitia proiectului romano-american coordonat de Dragos Pieptu si Daniel Murariu. Norocos pentru ca beneficiaza de infrastructura necesara si pentru ca mediul de lucru il tine in contact cu medicina de mare performanta. Nu sunt multe locurile sistemului de sanatate din Romania unde medicii pot spune asta.
 
Doctorul Kant Lin de la Universitatea din Virginia a facut parte din echipa care a venit la Iasi in septembrie 2015 pentru a tine cursul standard care li se preda tuturor rezidentilor de chirurgie plastica din Statele Unite. E un curs de 3 zile pe care UVA nu l-a mai facut niciodata in afara Statelor Unite. In toamna, la Iasi, a fost pentru prima oara.
 
“In Statele Unite”, explica Kant Lin, “sunt multe astfel de centre grupate in jurul universitatilor si, potrivit practicii noastre, cred ca modelul integrat de servicii medicale cranio-faciale este cel mai potrivit. Ar imbunatati evident calitatea serviciilor similare din Romania.”
 
O comparatie: in Statele Unite ale Americii lucreaza aproape 200 de specialisti in centre integrate de chirurgie cranio-faciala. In Romania, niciunul. 
 
Urmarea e ca, de cele mai multe ori, din cauza felului in care e gandit si oferit serviciul medical, familiile abandoneaza tratamentul in diverse etape. Nu o fac din cauze materiale, desi cheltuielile sunt semnificative. Cel mai adesea abandoneaza din epuizare psihica.
 
„Astfel de boli nu se trateaza de medici eroi sau medici providentiali in cabinetul de la parterul unui bloc transformat in clinica privata sau in clinica lui dom’ profesor, eroul, ci de un sistem. Un sistem care preia un copil din viata intrauterina si il trateaza cu tot cu familie pana la viata adulta. Il trateaza comprehensiv o echipa intreaga de medici si nu numai. Nu este plimbat intre specialisti sau intre orase, nu este pus sa plateasca sumele imense care sunt necesare, nu este umilit”,
 
Dragos Pieptu, chirurg, profesor la UMF Iasi
 
Capitolul V. Medicinistul pe nisipuri miscatoare
713
 
Daniel Murariu era in clasa a saptea cand a ajuns, alaturi de mama sa, in Statele Unite ale Americii. Tatal si un frate mai mare erau acolo din 1991. “Cu Iliescu si mineriadele si-au dat seama ca o sa fie o tranzitie nasoala, un fel de Wild Wild West”, explica Daniel decizia parintilor.
 
De atunci rezidentul in chirurgie de astazi isi aminteste o intamplare. Era 1993. “Am mers pentru cateva zile intr-o localitate in Illinois, unde fusese o tornada. A fost o actiune impreuna cu mai multi copii de gimnaziu, vreo o suta tot sa fi fost. Mergeam la casele afectate si ajutam la refacerea lor”. Asa a inceput povestea lui cu voluntariatul. Se mai pastreaza inca pe undeva imaginile unui reportaj video in care apare si mezinul familiei Murariu pret de doua secunde dand vopseaua de pe o banca.
 
In liceu, Daniel a tot participat la actiuni pro-bono, sfarsind in trei ani cu aproape 200 de ore dedicate voluntariatului. In State se tin si astfel de clasamente, pentru ca fiecare cursant e dator cu un numar minim de ore pe an.
 
Apoi, la facultate a mai facut inca vreo 700 de ore pe ambulanta. Daniel e la baza absolvent de Istorie si Studii Clasice, dar regimul universitar e diferit in Statele Unite – in orice caz, a putut schimba directia spre Medicina, absolvind in 2008, in Hawaii. De-atunci e rezident la Universitatea din Virginia – intai in chirurgie generala, vreme de cinci ani, apoi in chirurgie plastica, in ultimii trei.
 
In Romania, Daniel Murariu mai are o bunica - la Prisacani, langa Iasi. De-acolo e familia mamei. Bunicul matern are o istorie interesanta. Era fratele cel mai mare din patru copii. Toti cei mici au mers la scoala, el a ramas la Prisacani sa lucreze pamantul familiei. Pe front, mobilizat fiind, si-a pierdut un ochi. Cand s-a intors de la razboi, insa, a avut ambitia sa termine un liceu si sa faca facultate. Se casatorise in 1944 – a avut doua fete.
 
Bunicul acesta a terminat pana la urma Biologia si s-a intors la Prisacani ca profesor de biologie. Foarte ambitios, la putin timp, a devenit director de scoala. A facut in anii aceia ceva destul de rar in Romania – scoala din Prisacani a fost reconstruita cu bani stransi de la oamenii din sat, in plin regim comunist. Prima scoala fusese construita in comuna la inceputul anilor 1900 prin eforturile lui Spiru Haret.

Bunicul a fost director pana in anii 1980, dar a ramas activ – ca presedinte al asociatiei de veterani, dar si ca primar, dupa Revolutie, ales fiind in 1996. A murit de atac de inima in 1999. 
 
Cumva in traditia acestui bunic luminat, Daniel Murariu a infiintat, in 2006, o fundatie, prin care deruleaza diferite proiecte educationale si sanitare in comunitati sarace din judetul Iasi. Probabil cea mai importanta realizare a fundatiei sunt bursele scolare acordate chiar in Prisacani, satul bunicilor.
 
In total, pana acum s-au dat 74 de burse unor copii de la tara cu posibilitati financiare reduse, dar cu rezultate bune. Bursele scoalare sunt pe patru ani si sunt evaluate anual – trebuie ca bursierii sa aiba anumite note, dar trebuie si ceva activitate de voluntariat.
 
De ce ii pune Daniel Murariu sa faca voluntariat? Ca sa le alimenteze o stare de reflectie, sa nu se gandeasca doar la ei. “Cand trebuie sa faci o munca neremunerata, in beneficiul altcuiva, parca incepi sa vezi altfel lucrurile.”
 
Discutia ne duce repede catre proiectul medical pe care Daniel il face posibil la Iasi in tandem cu Dragos Pieptu.
 
716
 
“Am ales sa dau burse in Prisacani pentru ca puteam monitoriza mai usor situatia. Altfel, sunt o multime de locuri care ar avea nevoie – si la fel e si in cazul proiectului de centru de chirurgie maxilo-faciala, ajut la aparitia lui pentru ca sunt de-acolo si imi e mai la indemana, dar si pentru ca mi-am zis c-as vrea sa fie cat mai departe de Bucuresti.”
 
De ce cat mai departe de Capitala? “Pentru ca mi se pare ca a acaparat foarte multe din resurse si, in plus, e un fel de El Dorado plin de orgolii al lumii medicale. Am simtit fenomenul acesta, in care diferite personalitati medicale au o filosofie de tipul <<daca nu fac eu, sa nu faca nimeni>>".
 
In afara grupului de chirurgi plasticieni care ar urma sa functioneze in cadrul Centrului, probabil trei-patru oameni, se incearca profesionalizarea in cadrul programului si a altor persoane interesate. Cursurile, de exemplu, pot fi utile si celor din zona de patologie cranio-faciala, dar si celor care se specializeaza in trauma. Cand se opereaza pro-bono in cadrul programului, asistenta e restransa la grupul de trei-patru, dar in zona teoretica, educationala, se incearca expunerea la informatie a cat mai multor viitori specialisti.
 
714
 
Trebuie schimbata paradigma, sustine Daniel Murariu, pentru ca sistemul medical romanesc e la pamant. Si schimbarea trebuie sa inceapa in centrele universitare, asta e credinta lui, ca nu poti porni de la spitalele de la sate. Si-a facut si un calcul: chiar daca mergem in ritm de melc, lucrurile tot se schimba – intrebarea e daca se vor schimba in trei ani, in cinci sau in 20.
 
Daca ar fi dupa Daniel Murariu, centrul de la Iasi ar putea fi functional in trei-patru ani. Mai trecut prin realitatile romanesti, doctorul Pieptu e mai prudent – ar fi fericit daca s-ar realiza intr-un deceniu. Nimic nu e stabil, ferm, pentru ca intr-o intreprindere de acest fel ajungi sa depinzi de foarte multe persoane si de “bunatatea” lor – politicieni, autoritati locale, diferite centre de putere.
 
Unele azi sunt, maine poate nu mai sunt, ce-ai rezolvat cu unii si credeai ca-i rezolvat trebuie discutat cu altii si stabilit inca o data si tot asa. Fiind totul intr-un flux constant, lucrurile nu par sa poata fi obtinute altfel decat progresiv. Pas cu pas.
 
Prin programul derulat intre UMF Iasi si Universitatea din Virginia, finantat de Rotary (Hawaii si Iasi) si intermediat de Daniel Murariu, se monteaza stalpii fundatiei in vederea viitorului centru. Mai intai e nevoie de instruirea unor specialisti si de asamblarea unor echipe multi-disciplinare.
 
715
 
Chestiunea sediului poate sa mai astepte. Iar pana la organigrama mai e mult, foarte mult. Totusi, programul exista si, oricat de incet, schimbarea a inceput sa intre in sistem. Problema e ca uneori si schimbarea e sortita sa se ridice tot pe nisip.
 
De pilda, o problema mica, dar importanta, ar putea impiedica existenta unui centru integrat maxilo-facial in Romania. Exista o piedica legislativa: spitalele autohtone sunt organizate pe sectii in care lucreaza specialisti de aceeasi specialitate.
 
Practic, daca intr-o sectie de chirurgie plastica ar fi nevoie de un medic specialist de chirurgie ortognatica, e necesar sa i se creeeze paturi si compartiment ca sa poata fi incadrat. Altfel, serviciile prestate de acel medic nu vor fi decontate de casa de sanatate. Iar intr-o zi va veni poate si Curtea de Conturi sa constate ilegalitatea ortognatica din sectia de plastica.
 
 

Fotografii de Zora Iuga


* Documentarea acestui dosar de presa a fost realizata in cadrul Burselor ARC pentru Jurnalism despre Filantropie, proiect al Asociatiei pentru Relatii Comunitare.

Comentarii

Stefan RADOVEANU GENEVE: 20-01-2016

Vorbind de Excelenta va invit

Vorbind de Excelenta va invit la Spitalele UNIVRSITARE GENEVE !!

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.