Viata ca o proza

Povestire despre orbi

de Iulian Andrei 13-11-2017

Initial au fost "300 de cuvinte" - asezate saptamanal, vreme de doi ani, pe contul de Facebook al Dela0.ro, in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul a ramas Iulian Andrei. Rubrica s-a mutat pe site si revine cu o noua serie. In fiecare saptamana, pe www.dela0.ro, "Viata ca o proza".

760 Scenariu & condei, Iulian Andrei

Ea semana foarte bine unei alte femei pe care o cunoscusem, n-as fi putut spune care anume – nu mai eram tanar, se lasase ceata.

 

Ar fi putut fi acea verisoara indepartata stabilita in Germania Federala sau acea colega din anul I de facultate, disparuta apoi intr-un labirint birocratic sau poate o veche prezentatoare de televiziune de la un post comercial - da, da, aceea trebuie sa fi fost, cea care fugise din mariaj cu un pitic de circ, fusese foarte cunoscuta pentru trei zile candva...

 

Inalta, purta ghete cu tocuri rezonabile, ii sarise vopseaua de pe unghii si putea fi concomitent foarte porno si foarte urata. Avea un ranjet perfect, de hiena cu harul seductiei. 

 

El, insa, era mai degraba scund, lovit de o calvitie devastatoare, avea privirea tampa si incantatoare a omului indragostit. Puteam sa contemplu foarte bine urmatoarele secvente din povestea lor de dragoste si sunt in masura sa va anunt ca nu se termina deloc bine pentru sarmanul tantalau.

 

La a optsprezecea statie au coborat si in locul lor au urcat un grasan si o grasana, studenti la economie cel mai probabil. Ea era retinuta in declaratii, cu atat mai surprinzatoare rabufnirea cu privire la adresa telefonului sau: da-l in cacat si ia-ti septarul!


Puteam sa o vad peste numai zece ani – o bugetara dedulcita la spaga, chiar in Ministerul Fondurilor Europene, care va fi condus atunci de un lacheu al Noului Partid Unic. El avea sa fie neindoielnic obez si cu obezitatea aceasta se transformase cu totul intr-un catelandru mare si prost si supus tiraniei ei.

 

La a douazeci si treia statie au coborat si in locul lor s-au urcat doi barbati, neindoielnic tata si fiu. Batranul avea parul alb si cret, fiul avea buclele negre unse cu o briantina moderna, dezgustatoare. In mileniul trecut ar fi putut fi agenti secreti in Berlinul de Est, acum insa era prea tarziu.

 

Vorbeau in soapta si eu vedeam limpede cum fiul ii da tatalui sau toate informatiile pe care le are cu privire la viata, toate amintirile si toate visele sale. I le transfera intr-un exercitiu banal, ca la principiile vaselor comunicante. Era banal, dar nu as fi stiut sa il explic.

 

Era totul foarte bizar, eu eram tot mai obosit, si imi doream sa ajung la capatul calatoriei. Mai aveam treizeci si una de statii. Mi-ar fi placut ca acesti barbati sa dispara si locurile lor sa ramana goale pentru restul drumului, dar ei nu au coborat niciodata, au ramas in fata mea ca doua oglinzi in care nu se mai reflecta niciun chip.

 

Si asa au trecut zeci de minute pana sa vad ca batranul si fiul sau erau orbi.   

 

 

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.