Viata ca o proza

Poveste despre Paganel

de Iulian Andrei 11-09-2017

Initial au fost "300 de cuvinte" - asezate saptamanal, vreme de doi ani, pe contul de Facebook al Dela0.ro, in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul a ramas Iulian Andrei. Rubrica s-a mutat pe site si revine cu o noua serie. In fiecare saptamana, pe www.dela0.ro, "Viata ca o proza".

760 Scenariu & condei, Iulian Andrei

- Spuneti-mi Paganel!

 

Nu putea sa explice de ce anume spusese chiar aceste cuvinte, de ce Paganel. De fapt, nici nu mai stia bine cine fusese Paganel.


Un personaj din Jules Verne, cel mai probabil...

 

Dar deja le spusese, iar acum isi privea cuvintele cum se inalta in noapte si nimeni nu vedea sangele care le insotea. De ce ar fi vazut?

 

Simti deodata pe umeri toata singuratatea soldatilor atunci cand se sfarseste razboiul. Au fost nopti cand nu putea sa doarma, zguduit de gandul ca se va imbogati – si ce va face atunci, cum va mai putea trai? Dar nu se imbogatise.

 

Vorbise, pesemne, inainte sa gandeasca. I se tot intampla sa vorbeasca asa. Se suspecta de o forma stupida de incontinenta verbala si se biciuia groaznic cu acest gand. Era destul de aspru cu el.

 

In definitiv, era un barbat intre doua varste, care ramasese asa, suspendat intre etaje, calatorind cu un lift defect. Cunoscuse un poet care, intrebat ce mai face, raspundea intotdeauna ca repara iar si iar, cu multa rabdare, aceeasi bicicleta.

 

Viata lui nu prea mai putea fi reparata. Ii dadea poetului dreptate. El nu isi repara bicicleta. El obisnuia sa decupeze o secventa de timp si sa o priveasca, asa, ca la un microscop sau poate ca pur si simplu in gol. I se facea foarte des rusine.

 

Colegii sai insa nici macar nu-l mai bagau in seama. Ar fi putut spune orice, pasta asta de cuvinte care se scurgea din el nu avea pentru ei nicio insemnatate.

 

Ar fi trebuit sa taca pentru totdeauna si sa ii observe. Le cunostea tainele si durerile cele mai intime. Ii lipsea tactul si cel mai mult, uneori, isi dorea sa aiba o pusca, multe gloante si libertatea de a impusca oameni pe strada, la intamplare.

 

Exista aceasta secventa. Exista. Clipa cand cineva spune o propozitie simpla, nu neaparat cu sens, si nimeni nu o baga de seama.

 

Tuturor ne vine randul sa fim fantome, tuturor ne vine randul sa fim invizibili.

 

Daca ar fi putut sa isi aduca aminte cum murise Paganel...

 

Dar nu, nu isi amintea nimic. Mai multe nopti la rand visase un barbat care traversa o strada cu cate un cutit in fiecare mana. Asta nu o spusese insa nimanui.  

 

 

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.