Recomandarile Dela0.ro

Poveste despre Claudia

de Iulian Andrei 19-06-2017

Initial au fost "300 de cuvinte" - asezate saptamanal, vreme de doi ani, pe contul de Facebook al Dela0.ro, in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul a ramas Iulian Andrei. Rubrica s-a mutat pe site si revine cu o noua serie. In fiecare saptamana, pe www.dela0.ro, "Viata ca o proza".

760 Scenariu & condei, Iulian Andrei

Era prima zi a anului 2005. Au trecut mai bine de zece ani de atunci. Zece ani, se spune, nu e mult. Asa se spune, dar nu e adevarat. Zece ani e enorm si nu mai pastrezi – dupa atata timp – decat amintiri foarte sterse despre ce s-a intamplat cu adevarat. Cine va spune altceva va minte sau vrea sa faca literatura, tot una.
 
In zece ani ti se fut toate celulele, te degradezi, esti cu zece ani mai aproape de moarte, mai bine nici sa nu ne gandim. 
 
Trecuse inca un Revelion in care nu futusem nimic, ceea ce ar fi fost normal sa ma indispuna, dar in mod curios nu ma indispunea. Numai papagalii nu futeau de Revelion, cand pizdele se imbatau muci si se intindeau prin toate colturile – asa era pe atunci, si probabil ca asa e si acum, nu mai stiu, caci nu mai frecventez grupuri de oameni. M-am instrainat. 
 
Petrecusem intr-o casa anume amenajata in acest scop, pe un mare bulevard central. Gasisem, desigur, o fata draguta, doar ca se facuse pulbere suficient de repede incat sa mi se faca greata sa avansez dincolo de niste sani enormi, foarte placuti. 
 
Ne luasem limbile in gura, mi se sculase pula si ea o frecase mai mult de complezenta, fara nicio finalitate, ii muscasem sfarcurile o vreme, la adapostul intunericului, apoi m-am plictisit. In zori pastram inca pe buze gustul tatelor alea mari si transpirate. 
 
Pe vremea aceea mi se facea greata prea usor. O chema Claudia, si poate ca de fapt am exagerat mai sus si eram indispus. Poate chiar am regretat mult ca ‘nu a fost nimic’ (cum ar spune ea). Pizda ma-sii. 
 
Am depus-o intr-un taxi si am trimis-o la adresa din buletin – nu sunt foarte sigur, dar cred ca locuia la mama dracului, prin Berceni. 
 
Ninsese in noaptea aceea, insa nu mult. Era un frig de te cacai pe tine, si nici izmenele nu ma mai ajutau prea mult. Abia asteptam sa ajung in apartamentul meu de pe Mosilor, sa urc pana la ultimul etaj, sa intru in camera mea si sa dorm cateva ore sau, daca aveam noroc, cateva zile. 
 
Nu mai aveam decat cativa pasi cand l-am auzit :
 
- Tinere! Tinere! 
 
Sa-mi bag pula, m-am gandit. O sa traga de mine vreun tigan batran venit de pe la Obor, m-am gandit.  Am incercat sa nu privesc in directia din care venea strigatul.
 
- Tinere, te rog!
 
Asa, deci, ma roaga, imi zic. Sa vezi ca e altceva aici, imi zic. Si atunci il vad. Un batran in pijama cu un fes verde pe cap.
 
- Tinere, opreste-te pentru numele lui Dumnezeu ! Toata dimineata am asteptat sa treaca un om pe aici.
 
Ciudat mos, imi zic. De ce dracu’ nu dormi, tataie?, imi vine sa zic. 
 
- Ce s-a intamplat?, ii zic mosului.
 
- Va rog sa ma ajutati.
 
Se intamplase asa: sotia mosului, baba, era oarecum paralizata. Mosul o pusese pe tron, sa se cace si ea, cum se caca atatia oameni in noaptea dintre ani, si - ca un facut - femeia se pravalise de acolo si zacuse  pe gresie, caci batranul nu a avut putere sa o traga pana la canapea, in sufragerie. 
 
Se pravalise pe la trei dimineata, cand toti din bloc erau deja beti si nimeni nu mai raspundea unei rugaminti. Am alergat spre apartamentul lor de la etajul al II-lea, si am apucat baba de craci (mosul o stersese la cur) si am tras-o cu toata puterea, ca pe un sac de cartofi. 
 
In dreptul canapelei slinoase, mosul s-a indoit de sale, si a apucat-o de cap, eu o tineam tot de craci, si asa am ridicat-o. Baba plangea. 
 
Soarele era de mult sus pe cer. Era un soare mizerabil, rece. Eram tanar, aveam douazeci si unu de ani, si asa imi incepeam anul acela. Crezusem in viitor.
 
Si, de fapt, nu fac literatura cu voi acum – din ziua aia n-am mai crezut in nimic, nici in Dumnezeu, nici in succesiunea anilor pe pamant. 
 
Atunci, tragand baba aia de craci dinspre  WC, atunci, incercand sa-mi pastrez mirosul Claudiei in nari, atunci, da, m-am despartit de toate sperantele.
 
Mosul a vrut sa imi dea zece lei, dar am fugit atat de repede ca nici n-a apucat sa protesteze. 
 
Am ajuns, ca intr-un vis, la mine, la ultimul etaj, am intrat in camera mea si am avut noroc si am dormit pana pe 3 ianuarie, la pranz. 
 
Un somn greu, ca un clopot, un somn ingrozitor, fara vise. 
 
Pe Claudia nu am mai vazut-o niciodata. 
 
N-am cautat-o, nu m-a cautat. 

 

 

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.