Recomandarile Dela0.ro

Pe ce lume traim

de Vlad Stoicescu, Iulian Andrei, and Diana Oncioiu | Foto: Flickr / Irina Patrascu 05-12-2017

A trecut si acest 1 decembrie, ziua noastra nationala. A fost exact ca de obicei, aproape nimic in plus, aproape nimic in minus, doar un amestec de balci, ceva intre fals-inaltator si ridicol. A fost, practic, inca un prilej - desi nu era neaparat cazul - sa constatam abisala noastra ignoranta colectiva. Hai, Romania!

Ce e cu adevarat spectaculos este ca la noi nu se termina niciodata rezervorul prin care picura uimire fata de realitatea imediata. E ca si cum atatia si atatia romani descopera in fiecare zi – in stare de soc – pe ce lume traiesc.
 
Abia aceasta e adevarata noastra parada. Aceste pusee de a hiperboliza faptele banale si previzibile. Este un comportament care nu pare poleit cu prea multa inteligenta colectiva.
 
Ion Luca Caragiale, de la Berlin, la inceputul secolului trecut:
 
”Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile cari conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat si atata tot. Aerul de aicea imi prieste, sunt multumit cu ai mei si n-am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul vitii demne de compatimit.”
 
Nu e asa ca parca a fost scris acum cinci minute (e bun si de status pe facebook)? Asa e, dar de ce e asa?
 
O frumoasa definitie a prostiei spune cam asa (am mai improvizat noi, intru indulcire): prostia e arta de a face mereu acelasi lucru, sperand in obtinerea de rezultate diferite. Asa si romanii. Mergem ca berbecii toti pe aceleasi drumuri, ne dam cap in cap si bara in bara si ne minunam de ambuteiaj. Nu suntem in stare sa facem un drum simplu, din punctul A in punctul B, la ses, dar ne ornam catunele cu becuri colorate la care mergem sa cascam gura.
 
Putem eleva cel mai mare carnat din lume, putem chiar manca unsprezece milioane de shaorma anual si sase milioane de chiftele de la Ikea, dar nu putem elimina dintre noi carnatii care paraziteaza bugetul, de sus pana jos, si nici nu ne putem abtine de la nicio chiftea care se da – aparent – pe degeaba. 
 
De fiecare data iarna ne ia pe nepregatite, desi primele semne – Singur Acasa pe Pro TV – sunt acolo. Patrioti verzi, ne facem chip cioplit din toti sandilaii. Poporul nostru a facut-o pe Daniela Gyorfi diva, dar si pe Malin Bot, patriarhul dacopatilor din presa si proto-anti-sorosist, ziarist si erou al miscarilor de strada. Cum, nu stiati?
 
Un singur lucru a lipsit de la aniversarea din acest an. N-a mai zis arhetipul betivului de tara – Celentano al nostru – poezie de clasa a treia, la care sa se umede ochii nationali.
 
Dumnezeu e sus si vede.
 
Iata si recomandarile saptamanii.
 
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
 
In noiembrie The Atlantic a implinit 160 de ani. 160 de ani de reportaje, povesti, campanii. Fac si o selectie a celor mai bune din fiecare an care a trecut de la 1857 incoace.
 
  • Despre filantropie, bogatie si influenta
Tot din The Atlantic - Cine da? O serie de articole despre cum alegi cauza cea mai potrivita, despre filantropie inaintea mortii, despre cat de compatibila e filantropia cu democratia si despre cum ii convingi pe tinerii foarte bogati sa doneze.
 
Este vorba de copiii femeilor condamnate la inchisoare in Afganistan. Cand nu mai exista nicio ruda apropiata care sa ia copilul, acesta este condamnat la aceiasi ani de inchisoare precum parintele. Printre ei Meena, o fata de 11 ani condamnata la inchisoare pe viata.
 
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
 
  • O carte
Conteaza pe mine, de Serge Joncour, Polirom, 2017
 
  • O salba de harfe
 
  • Un interviu 
 
  • O chemare la literatura
 
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
 
  • Un text de presa
Cum arata viata dupa viol in Africa, intr-un material Der Spiegel, AICI.
 

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.