„Calea ta nu e calea noastra”

Lunga vara fierbinte in care politica a divizat Romania

de Oana Dan | Ilustratie: Vali Ivan / Adevarul 15-01-2013

In vara care a trecut tensiunea politica a urcat la cote paroxistice, s-a dat in direct la televizor, de unde a coborat intre prieteni si rude. Urmeaza cateva povesti relevante pentru transferul de descarcari cu care a fost investite iulie 2012, de la suspendarea presedintelui Basescu pe 6 iulie si pana la referendumul din 29.

La mijlocul lunii iulie 2012 intram intr-un centru de fotocopiere si Internet din Bucuresti. Asteptand cateva minute in clarobscurul salii inguste de tip vagon, in care mirosea a fum de tigara si hartie incinsa, am auzit involuntar o replica, transmisa pe Skype de o femeie supraponderala intrata binisor pe turnanta care duce, fara recurs, spre varsta a treia.

 

„Auzi, hai, sa nu te prind ca votezi cu Basescu asta a tau la referendum ca nu mai ai ce cata acasa”. Tonul era imperativ. Nuantele, isterice. Din frazele rostite am dedus ca vorbeste cu fiul sau fiica, aflat(a) la munca in strainatate.

 

Paradoxal, expatriatul ar fi ramas, indiferent de rezultatele referendumului ce urma sa vina, cu “Basescu al sau”, chiar departe de casa fiind, in vreme ce mama s-a trezit in situatia de a coabita, acasa, cu acelasi presedinte. Al celorlalti.

 

Teoria glumeste cu noi din punctul acesta de vedere: se zice ca politica este, intr-un sens larg, activitatea prin care cetatenii se angajeaza, impreuna, in cautarea binelui comun. Cu o asemenea definitie relaxata, in Romania risti sa te faci de ras. Nicaieri in Europa comunitara, parca, politica nu divizeaza mai mult decat o face in aceasta tara. Nicaieri, parca, pasiunile politice nu sunt atat de isterice, iar daca sunt societatea reuseste sa le izoleze pana sa se transforme in fenomen de masa.

 

La Bucuresti, operatiunea aceasta a esuat. Centrul de fotocopiere e doar un procent, o bucatica din regula, o piesa dintr-un puzzle care ameninta sa ne ia ostatici in realitatea sa paralela. E o realitate in care toate nuantele par sa se topeasca.

 

Porniri de-o vehementa asemanatoare celei descrise mai sus au fost mai prezente decat ne-am gandit, in vara anului ce-a trecut, in casele romanilor, in familii, in prietenii, in iubiri. S-au conturat undeva prin iunie – odata cu mutarea Institutului Cultural Roman din subordinea Presedintiei in cea a Senatului –si au culminat cu noaptea de 29 iulie, cand rezultatele referendumului, in loc sa limpezeasca apele, au sporit ambiguitatea unui caz politic greu de clasat.

 

Odata cu USL-ul si PDL-ul, care s-au isterizat dupa toate regulile patologiei pe cele doua posturi fidele, Antena 3 si B1 TV, poporul a dat si el in clocot. Intr-un fel, tensiunea sociala n-a facut decat sa urmeze traseul obisnuit al oricarei inflamari. Ceva curios s-a intamplat, insa. In loc sa se indrepte catre zonele publice, conflictul s-a mutat intre privati.

 

Romanii nu l-au mai acuzat pe Traian Basescu de proasta gestionare a recesiunii. Romanii au inceput sa arunce vina in directia celorlalti romani, a celor care au avut sau inca au o optiune favorabila actualului presedinte. Furia a fost pasul urmator, pentru ambele tabere. Mai intai mocnita, pe urma cu putere, gata-gata sa arda cu totul relatii vechi, de rudenie sau de prietenie. Chiar si dragostea a fost lovita.

 

Urmeaza cateva povesti care ilustreaza cum s-a mutat conflictul din politica pe canapeaua din sufragerie a romanului. Sunt episoade explicite despre cum crapaturile produse de cutremurele neincetate din spatiul public nu se opresc in pragurile caselor noastre. Cumva, trec dincolo de ele. Multi dintre cei care ni s-au destainuit ne-au cerut sa nu le dam numele si nici fotografiile. Ranile sunt prea recente.

 

I. „Calea ta nu e calea noastra”

 

In familia lui Adrian, un tanar de 28 de ani care lucreaza in domeniul IT, conflictul intre fiu si mama exista. „Ai mei stiau ca eu am votat cu Basescu, in 2004, si nu pierdeau nicio ocazie sa imi reaminteasca: ia zi, iti place cum merge tara, e bine cu Basescu?”. Dar Adrian refuza invitatia la polemica pentru ca stia ca mama lui e incapatanata si vede totul in alb si negru. In plus, ea a votat mereu cu PSD-ul pentru ca tatal lui Adrian este membru al partidului.

 

De referendum insa nu s-a mai abtinut si le-a spus parintilor ca nu va merge sa voteze pentru ca nu e de acord cu felul in care coalitia social-liberala a provocat suspendarea presedintelui si organizarea referendumului. „Maica-mea e genul de om cu care nu te intelegi, e ori ca ea ori lasa-ma in pace. Concluzia ei a fost ca eu tin cu Basescu, ca nu ma duc la vot ca sa il sustin si ca sunt un dusman al familiei, ca sunt impotriva intereselor familiei”, relateaza Adrian. Atunci, mama i-a spus sec: „calea ta nu e calea noastra”.

 

In viziunea femeii, un analist programator de 57 de ani, fiul se facea vinovat de neurmarea interesului familiei, care ar fi fost implinit numai daca PSD-ul ar fi iesit bine la referendum. Adica, doar in eventualitatea demiterii lui Traian Basescu.

 

II. Duminica mesei in familie, acrita de politica

 

In familia lui L.M., in varsta de 33 de ani, discutiile s-au extins de-a lungul arborelui de rudenie, cuprinzand si rudele prin alianta. Intr-o duminica, la pranz, in casa unui var care lucreaza la Oltchim si are trei copii, in zgomot de tacamuri, s-a incins discutia despre Basescu „care a taiat pensiile” si Ponta „care vorbeste frumos si este tanar”. A inchis spitale, spunea ramura cu simpatii pesediste din neam despre Traian Basescu. Vom vota acelasi primar de la PSD care nu si-a facut vile in sat sa le vedem noi, ci la municipiu, era un alt argument livrat polemicii convive.

 

Basescu a vandut Oltchimul, spunea varul. Mama lui L.M., liberala in gandire, nu era de acord. Varul sustinea ca numai Victor Ponta poate salva uzina si implicit locul lui de munca. Si tot asa, pana cand a invins spiritul pasnic si cei prezenti au decis ca nu are rost sa se certe pe teme politice. La referendum, insa, au pus stampila pe DA, relateaza L.M.

 

III. Supararea care a stricat noaptea unui cuplu

 

E. Enescu si N. Constantinescu, de 22 si 26, sunt doi studenti, ea intr-un domeniu umanist, el (N. Constantinescu) la Politehnica. Formeaza un cuplu de peste cinci ani si sunt amandoi pasionali. Nu trece o zi fara o cearta. Si nu putea sa treaca niciun referendum fara reverberatii domestice.

 

Era seara, vara lui 2012. Mai era un parc si o terasa cu bere ieftina. Ea si el, in oras. El a declansat discutia amintind de o emisiune recenta a lui Mircea Badea. Conversatia a capatat inflexiuni tensionate, pe masura ce se adancea in subiectul politic al momentului: USL versus Traian Basescu. El mergea pe logica Antenei 3, ea era furioasa, nu il mai dorea nici pe Basescu, dar nici nu voia sa auda de USL.

 

Cearta a durat ore, au ajuns acasa, s-au culcat suparati. Dimineata lucrurile nu mai pareau asa rele, ei erau odihniti, au mers la vot. Seara, in fata televizorului, au reluat cearta din noaptea anterioara. El se uita la Gadea, ea ii zicea sa schimbe canalul. Amandoi asteptau cu infrigurare rezultatele referendumului. Desi ea pusese stampila pe DA – ceea ce spune ca a fost un vot rational – spera ca scrutinul sa nu fie validat, prin participare insuficienta.

 

Urmareau breaking news-urile noptii si isi tot pasau argumente despre relatia Ponta –Basescu. Dar fiindca tensiunea asteptarii se anunta mai lunga de o noapte, s-au intors la ale lor, trecand la alte subiecte de disputa. „Relatia noastra e ca lupta titanilor. Ne iubim cu pasiune si ne certam la fel. Nu e zi in care sa nu ne certam”, spune E.

 

IV. „Am sunat-o pe mama si am rugat-o sa ia un Xanax”

 

Mama, o secretara la o facultate din Brasov, in varsta de 57 de ani si bunica de 88 de ani au fost mereu liberale in orientare. Ioana, fiica si nepoata de 25 de ani, nu le contesta simpatiile politice, dar le cere echilibru: „sa nu se arunce dupa ei in fantana”.

 

Ioanei nu ii plac liberalii. Pe de o parte pentru ca s-au anturat cu PSD-ul, ignorand ideologia, pe de alta parte pentru ca sunt condusi de Crin Antonescu, pe care nu il poate suferi din cauza discursul

ui agresiv. Si mai e ceva, graitor pentru felul in care perceptia a inceput sa structureze aversiuni profund subiective: „scuipa cand vorbeste si am impresia ca e mereu nespalat pe cap”.

 

Mama si bunica, auzind-o pe cea mica cum vorbeste, i-au pus eticheta de basista. „In zadar le-am explicat ca nu il simpatizez neaparat pe Basescu, insa nu cred ca poarta toata vina pentru criza economica din tara, ca a inceput de la banci, creditele acordate aiurea in Statele Unite. Ele nu si nu, criza nu ne-ar fi afectat daca am fi avut un presedinte bun”, isi aminteste Ioana discutiile in contradictoriu datand de dinainte de referendum. Pentru mama si bunica, Traian Basescu era un dictator, mana in mana cu un dusman invizibil - Serviciile Secrete.

 

In ziua fatidica, Ioana s-a dus la vot si a pus stampila pe NU. Ulterior a sunat acasa. Mama s-a bucurat, dar bunica a avut un moment de revelatie: „da, da a votat NU”. Mama, insa, spera sa fie cvorum. Au trecut orele, iar noaptea a adus vestea neintrunirii cvorumului.

 

„Am sunat-o pe mama si am rugat-o sa ia un Xanax si sa aiba grija de bunica, sa nu se enerveze ca nu conteaza, mai are un an jumate de mandat si scapa de el”, spune Ioana. Discutia a decurs bine. Doar ca, dupa cateva zile, cand Traian Basescu a revenit cu discursurile publice obisnuite, mama s-a enervat. „M-a sunat si mi-a zis cum pot eu sa sustin asa un nenorocit, ca o sa ne facem bagajele, sa le avem facute, ca o sa ne aresteze pe toti”.

 

Tensiunea materna era alimentata de Antena 3, relateaza Ioana. Tot atunci, mama i-a spus fiicei ca Merkel si Barroso sunt de-ai lui Basescu si ca oamenii nevinovati fac puscarie. Fiica s-a enervat si i-a inchis telefonul. Pe urma a regretat gestul, a sunat-o inapoi, si a mai primit o portie de ironie: „spune-mi tu ce e corect, voi astia destepti care va invartiti in medii de intelectuali”.

 

V. Exercitii de toleranta

 

Madalina, care lucreaza intr-o organizatie non-guvernamentala, a reusit sa nu se certe cu multa lume in luna iulie a acestui an. A purtat discutii rationale si argumentate, a facut exercitii de toleranta. Totusi, a depasit linia de demarcatie cu trei oameni dragi: mama, tata si un prieten apropiat. A ridicat tonul vocii in discutia cu prietenul ei, iar in cea cu parintii a incercat sa le arate ca nu presedintele e responsabil de masurile dure de austeritate.

 

„Prietenii si parintii mei sunt oameni inteligenti, educati, cu castiguri peste medie, cu lecturi consistente si viziuni bine conturate asupra destinului lor ca indivizi si al nostru ca societate. Inca ma mir cand am devenit atat de diferiti intr-ale politicii”, spune Madalina. Totusi, in lumina evenimentelor verii, a tras o granita clara intre ea si cei care picteaza lumea in alb si negru.

 

„Am fost pe strada in iarna si m-am departat si mai tare de cei care sustin ca daca ai iesit in strada atunci si acum nu te-ai dus la vot esti evident "prost", "ipocrit", "lenes"”.

 

VI. Protestul papionului exaltat

 

Mirona Hritcu este jurnalist si are 28 de ani. Se considera impartiala, dar in adancul sufletului, de mult timp il indrageste pe Basescu. A si dat mana cu el vara trecuta, la o vizita a sefului de stat – in campania de la referendum – in redactia ziarului unde lucreaza.

 

Pe 13 iunie, dupa mutarea Institutului Cultural Roman din subordinea Presedintiei la Senat, Mirona a iesit in strada, la protestul papioanelor. A insotit-o iubitul, Bogdan, IT-ist, pescar si fotograf jemanfisist de 31 de ani, dupa cum il descrie ea. Participarea la protest s-a incheiat la bere, unde Mirona a fost singura revoltata de miscarile de pe scena politica.

 

In aceeasi seara a aparut stirea potrivit careia premierul Victor Ponta ar fi plagiat in teza sa de doctorat. Mirona credea, inca crede!, ca subiectul e de mare importanta, e la masterat si are proaspat in memorie ce inseamna o bibliografie scrisa corect si o cercetare „de doamne-ajuta”. Dar prietenul ramane indiferent, conchide ca Ponta nu trebuie sa isi dea demsia – suntem in Romania, nu in Germania – si ofera si solutia: sa se dea o vreme la fund.

 

Desi traisera protestele din ianuarie, din Piata Universitatii, la televizor, pe 26 iulie, Mirona si Bogdan merg in Piata Revolutiei la mitingul PDL. El e dezgustat de spectacolul ridicol de pe scena, de discursul si de usturoiul lui Mihail Neamtu, ea e rusinata de parca ea ar fi organizat toata tarasenia. In timp ce se indeparteaza, vad pe stradutele din jur autocarele cu turisti electorali. E o dezamagire comuna.

 

Pleaca, totusi, spre Universitate, sa vada cum evolueaza seara si sa se intalneasca cu alti cativa prieteni. Spectacolul e sinistru, la teatru e un grup organizat pro-USL, pe partea cealalta, la Fantana, cativa rataciti popositi tot de la Revolutiei care stau si se crucesc. Li se arata fundul si sunt injurati. Pleaca spre Piata Victoriei. El se duce acasa.

 

In urmatoarele 10 zile are loc haosul legislativ. Ea il contesta in strada cu un grup de prieteni, el vine dupa intuneric, cand stie ca se face rost de bere la terasa de la Muzeul Taranului Roman. El o tine in continuare cu “USL si PDL, aceeasi mizerie”, ea ii zice ca are ochelari de cal, ca PDL-ul e un partid de prosti, dar nimic din ce-au facut nu e comparabil cu ce se-ntampla atunci. El ii da exemple razlete din amintiri (n-a fost niciodata un pasionat al stirilor), ea ii umple chat-ul de link-uri la articole si analize, poate-poate ii scoate ochelarii.

 

Apare si spectrul despartirii, intr-o seara in care, pe drumul dinspre Muzeul Antipa (unde el venise nu sa protesteze, ci sa fotografieze girafa si grupul de revoltati din jurul ei), se uita uimiti unul la altul cum au ajuns sa nu empatizeze deloc pe un subiect care pentru el nu conteaza. Ea innebuneste, cum sa nu conteze, din cauza atitudinii asteia a ajuns tara asta in halul asta.

 

Ulterior, lucrurile se calmeaza. Ca sa fie convinsa ca el chiar citeste articolele pe care i le trimite, ea aduce in discutie, seara de seara, continutul acestora. Simte ca nu le-a citit? I le mai trimite o data. In final, trebuie sa le citeasca si incepe sa-i dea, in mare macar, dreptate.

 

Discutiile reincep, dar la foc mocnit, in saptamanile anterioare referendumului. Ea ia din prima decizia neparticiparii, el zice decis ca se duce si pune stampila pe NU. In ciuda calculelor ei si ale altor boicotisti, el ramane la ideea NU-ului. Din fericire, 29 iulie ii prinde in Delta, intr-un anturaj mare, pro-Basescu si pro-vacanta, care-i inmoaie cheful de a face drumul obositor pana in centrul din Sf. Gheorghe si il determina sa renunte, de data asta, la exercitarea dreptului la vot.

 

Cand apar zvonurile „victoriei”, toata lumea ciocneste incantata in cinstea esecului USL-ist. E putin probabil, insa, ca toti sa fi gandit pe aceeasi lungime de unda si in raport cu victoria lipsita de glorie a lui Traian Basescu.

 

VII. Tata si turnul de fildes

 

Maria, o jurnalista de 30 de ani, merge in weekend la parinti, intr-un orasel prafuit de campie, care a dat tarii un presedinte postcomunist. Ea povesteste scena. Suntem, inca, inainte de referendum.

 

„Miroase a vara, un pic uscat. Cerul se pregateste de apus, in spatele cladirilor industriale, nori rosii. Feels like home. Dintr-o data, apare parca de nicaieri o masina propagandistica: merge cu 10 km / h, iar din boxele instalate pe ea se aud mesaje anti-Basescu, spuse sacadat, pe un fundal muzical ethnic-house. Ca la circ. Masina e tapetata cu afise pro-referendum, anti-Basescu”.

 

Descrierea capata tuse ireale.

 

„Din boxe se aud mesajele spuse parca de angajatii de la Ministry of Truth – 1984. ”Daca nu mergeti la vot, se va-ntoarce Boc!”, ”Basescu ne-a furat salariile! Vreti sa va mai fure? Atunci mergeti si votati DA, pentru demiterea lui!”. Din cand in cand, trec femei cu copii in carucioare, biciclisti. Niciunul nu pare sa-l ia in seama pe spammer. La finalul drumului, ajungem in fata blocului, cenusiu si partial restaurat termic cu izolatie de culoare roz”.

 

In acest peisaj rupt parca dintr-un film despre America industriala, fiica remarca „spalarea pe creier” pe care o practica USL-ul. Tatal ii cere sa nu ii tina teorii despre Basescu. Ea spune ca Basescu si acolitii lui sunt o solutie mai buna decat USL-ul. „Tu stii ce mi-a facut Basescu mie? Hai, ca e criza, mi-a taiat salariul, de-am ajuns dupa 35 de ani c-un salariu de mizerie, da’ de ce-n cartea de munca mi-au trecut altceva? Io la pensie ce fac?”, e reactia lui.

 

Maria vrea sa il faca sa inteleaga ca nu Basescu a facut asta, dar tatal ii taie elanul: „tu o tii una si buna cu libertatea, de-acolo din turnul tau de fildes, cu viata ta boema, in timp ce noi, in oraselul asta care-a murit, ne-o luam la popou”. Pe urma ii spune ce probleme are mama din cauza framantarilor politice.

 

In final, cand Maria isi reclama idealismul chiar de la el, tatal conchide: „asta s-o stii de la mine: in filme e ca-n viata, da-n viata nu-i ca-n filme”.


 

Citeste si episodul urmator al seriei publicistice "Ce facem cu Romania", realizata de Dela0.ro in colaborare cu ziarul Adevarul:


Lunga vara fierbinte: Cine ne-a divizat si ce-a castigat


SUMAR: Au fost seri de vara in iulie 2012 in care maxima „divide et impera” a fost consumata pana la epuizare si in care disputa ideologica nu s-a putut rezolva la o bere. Cine au fost responsabili de divizarea prietenilor, cuplurilor, familiilor? Cine isi asuma noptile in care cine stie cate cupluri din Romania au adormit spate in spate dupa un perdaf pe teme politice? Cum s-a ajuns la aceasta dihotomie insuportabila de tipul USL versus Traian Basescu in care rolul Elvetiei nu s-a jucat? Si mai ales cu ce efecte s-au intamplat toate acestea?

Tensiunile si scandalurile domestice starnite politic in luna iulie nu sunt un fenomen semnificativ sociologic, desi un asemenea paroxism politic nu s-a mai manifestat in Romania de la sfarsitul anilor ’90, sustine sociologul Alfred Bulai. Directorul CCSB, Mirel Palada, crede insa ca suntem martori la nasterea unei struto-camile, tot mai vioaie in spatiul public de cand prostia si patima si-au dat mana. In fine, argumenteaza psihoterapeutul Vasile Zamfirescu, paroxismul manifestat public ori privat apare pe fondul problemelor cu stima de sine pe care le au romanii. E, s-ar zice, o boala balcanica.

Iata cateva explicatii pentru inflacararea isterica a romanilor din vara ce-a trecut.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Un serial Adevarul - Dela0.ro

Ce facem cu Romania. Necesitatea unei explicatii

225
Vara anului 2012 a indicat-o cu precizie: Romania este mai divizata ca niciodata in istoria sa recenta. Eticheta de "cea mai polarizata societate din Europa" i-o pun, separat, oameni atat de diferiti precum istoricul Lucian Boia, scriitorul Stelian Tanase ori jurnalistul Liviu Mihaiu.

Este Romania condamnata la fiecare douazeci de ani sa treaca printr-o rasturnare a ordinii sale? Care ne mai este matca? Cine nu este „basist” trebuie sa fie „contrabasist”? Celebra insula a extremistilor de centru este tot mai depopulata, dupa cum remarca si ziaristul Catalin Tolontan. O granita invizibila ne separa. Separa familii si ne separa pe noi de noi. Am devenit toti actori intr-o piesa in care nimeni nu mai pare dispus sa joace rolul Elvetiei.

Traian Basescu, Crin Antonescu, Victor Ponta sunt, desigur, doar o ocazie. Candva trebuia trecut dincolo de consecintele isteriei, atat de prezenta in spatiul public autohton. Candva este acum. Ce urmeaza e cumva mai important. E despre consecintele, mai ample, ale istoriei.

La capatul unei jumatati de an de documentare, a mii de pagini de arhive consultate si a sute de discutii purtate cu diferiti specialisti sau simpli cetateni, Dela0.ro a demarat, in colaborare cu ziarul Adevarul, o serie publicistica menita sa arate cum au ajuns aici istoria romanilor, politica, societatea si tara lor. Este un efort menit sa predispuna la reflectie si sa propuna, fie si indirect, directii de dezvoltare. Asadar: cum si de ce? Reportaje, interviuri, analize, recursul la biblioteca si la arhive, totul.

Ce facem cu Romania. O explicatie