Leapsa de tara: Crampeie de dincolo de Facebook

de Diana Oncioiu | Foto: Zora Iuga / Dela0.ro 04-09-2014

01 Viata bate cartea | FOTO: Zora Iuga

Utilizatorii Facebook s-au jucat recent de-a “leapsa literara”, fiecare participant trebuind sa indice zece carti de capatai si sa dea pasa mai departe, catre alti prieteni. Peretii nostri virtuali s-au umplut de liste cu titluri fundamentale, care n-ar trebui sa lipseasca de la temelia niciunui destin. Leapsa de Facebook este, insa, ca un experiment derulat in conditii controlate, sub clopotul de sticla al Romaniei din apropierea noastra – cea care, pasionata de lectura sau nu, dispune totusi de acces la carti, la scoala si la oportunitatile pe care ti le ofera cunoasterea alfabetului. La 60 de kilometri de orasul Brasov, in comuna Racos, realitatea arata altfel, iar lucrurile care se dau mai departe nu sunt cartile. Celelalte obiecte de uz intim sunt mai importante. Regula jocului, aici, e alta: cand nu ai nimic e mai putin important daca lucrurile pe care le primesti abia mai pot fi (re)folosite.

02 Caminul familiei D | FOTO: Zora Iuga

Intr-una din casele cocotate pe un deal din Racos locuieste familia D. Sapte oameni, cinci copii si doi adulti, impart totul, inclusiv intimitatea. “Totul” nu e foarte mult. Casa e o camera transformata pe rand in dormitor, bucatarie si baie. Curand vor fi opt locatari. Marcela, mama, e insarcinata. E greu de crezut ca printre paturi, masa, soba si doua dulapuri ai mai putea ingramadi macar zece carti. E si mai greu de crezut ca celor sapte oameni ingramaditi intr-o camera de 25 de metri patrati cartile sunt cele care marcheaza in vreun fel viata. In casa familiei D isi gaseste loc doar un televizor.

03 Topul Marcelei | FOTO: Zora Iuga

Marcela D nu stie sa scrie, nici sa citeasca. Grija zilnica e doar una: ce pune pe masa copiilor. Viata mamei se imparte intre orele petrecute in padure, in cautarea ciupercilor, si drumurile la piata, in cautarea clientilor. Marcela si-a maritat deja o fata mai mare, iar unul dintre baieti e la Centrul pentru copilul delicvent din Ghimbav. Abia acolo, departe de casa, unde a ajuns pentru talharie, invata sa scrie si sa citeasca. Inapoi in Racos, lista de capatai a Marcelei nu contine zece carti, ci locurile in care poti vinde ciuperci si flori fara sa te ridice politia pentru ca nu ai autorizatie.

04 Papusa fara maini | FOTO: Zora Iuga

Mezina familiei D are patru ani. Nu merge la gradinita pentru ca parintii nu au inscris-o. Jucaria preferata e o papusa fara maini si fara un picior. Nu i le-a rupt ea. Asa a primit-o de la un copil din sat. Tot de la un copil din Racos a invatat cateva poezii pe care le spune oricui trece pragul casei de pe deal. Cantece, in schimb, stie de pe Taraf TV. Spre deosebire de fratii ei care nu au nicio materie preferata la scoala, si carora nimeni nu le-a aratat vreodata dincolo de lumea inghesuita intre cei patru pereti ai casei, mezina stie ce vrea: sa fie cantareata, ca fetele de la Taraf TV.

05 Rezistenta prin (agri)cultura | FOTO: Zora Iuga

O treime din populatia activa din Romania lucreaza in agricultura, iar cei mai multi dintre cei 2,6 milioane de romani care intra in aceasta categorie duc un trai la limita saraciei. Agricultura lor e doar o denumire pretentioasa pentru supravietuirea de pe azi pe maine. Viata acestor oameni e marcata de alte topuri: cat de lunga e iarna, cat de mult va ploua, cat timp dureaza seceta. Sunt coordonatele dupa care isi ghideaza an de an existenta. Singura carte in care mai cred este Biblia.

06 Primele litere | FOTO: Zora Iuga

La Centrul pentru copilul delicvent din Ghimbav, unde se afla si baiatul Marcelei din Racos, 16 copii acuzati de talharie, furt sau chiar tentativa de omor invata ca pot face si altceva cu mainile. Copiii au varste cuprinse intre 8 si 15 ani, iar noua dintre ei au venit la Ghimbav nescolarizati. Multi invata aici pentru prima oara sa scrie si sa citeasca, altii descopera ca au talent la pictat. Rezultatele muncii lor sunt inchise intr-un dulap care abia se mai tine pe picioare. Copiii sunt mandri, insa: pe rafturile acestea se afla caietele lor.

07 Codul lui Marius | FOTO: Zora Iuga

L-am intrebat pe Marius ce vrea sa se faca cand va fi mare. A stat putin pe ganduri dupa care a spus ca vrea sa conduca. I-am facut cadou, de ziua lui, codul rutier. L-a luat timid, a zambit dupa care s-a asezat intr-un colt si a inceput sa il rasfoiasca. Cateva minute mai tarziu deja citea cu voce tare din el. Intre timp a devenit cartea lui preferata. Marius are 15 ani si este la Centrul din Ghimbav pentru talharie. Abandonat de parinti, a fost crescut de bunicii din partea tatalui. Nici bunica, nici bunicul nu mai sunt in viata.

08 Alegerea lui Ionut | FOTO: Zora Iuga

In biblioteca Penitenciarului Codlea, aflat la doar sapte kilometri distanta de Centrul de reeducare din Ghimbav, vin numai “preventivii”, imi spune bibliotecarul. “Vin mai mult din curiozitate, sa vada cum e”. Nici Ionut nu ii trece de prea multe ori pragul. Nu are o carte preferata, insa a ales din biblioteca una pe care si-ar dori sa o citeasca: “Mos Arhip si Lionca” de Maxim Gorki.

09 Incercarea | FOTO: Zora Iuga

Ionut a anuntat inca de la prima intalnire ca e recidivist si analfabet. A invatat sa scrie si sa citeasca in penitenciar. Are 29 de ani si intra acum in clasa a patra. Abia dupa a treia intalnire a inceput sa imi povesteasca cu mandrie despre rezultatele lui scolare. “Aici incercam sa ne indreptam, sa fim mai buni. Merg la scoala pentru ca invat chestii pe care nu le stiu si da si bine la dosar. Dar e bine pentru cunoasterea noastra”, imi explica Ionut.

10 Totul pe o carte | FOTO: Zora Iuga

Pentru recidivistii din Penitenciarul Codlea, cei care stiu sa scrie si sa citeasca, cea mai importanta “carte” este Codul penal. Odata intrati la inchisoare primul lucru la care se gandesc cei ajunsi dupa gratii este peste cat timp ar putea sa se elibereze conditionat. Multi dintre ei stiu ca asta nu se va intampla, dar un astfel de mecanism ii ajuta sa reziste mai usor. Le da senzatia ca vor sta mai putin inchisi. Din acel punct “cartea” lor de capatai devine dosarul – cate abateri au, la cate programe au participat.

11 Epilog | FOTO: Zora Iuga

Cand am plecat din casa familiei D, in usa au ramas mezina si Alin. Spre deosebire de fratele ajuns la Centrul din Ghimbav, Alin nu face prostii, spune mama. Nesansa ii uneste, totusi: nici baiatul de-acasa nu calca pe la scoala pentru ca trebuie sa mearga la padure, dupa ciuperci, ba chiar si la piata sa le vanda, caci politia e mai ingaduitoare cu minorii. Alin vorbeste putin si are figura omului apasat de griji. Are doar 11 ani si nicio carte preferata. Imi iau “la revedere” de la Alin gandindu-ma daca tot asa, ca el, arata si Ionut acum 18 ani.

Despre legatura dintre familia D, Centrul pentru copilul delicvent si Penitenciarul Codlea scriu pe larg intr-un reportaj care va fi publicat in viitorul numar Decat o Revista .

Pe Ionut l-am cunoscut prima oara in timp ce documentam Dupa gratii, un reportaj despre reintegrarea esuata a fostilor detinuti.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.