Recomandarile Dela0.ro

Iadul pe pamant

de Vlad Stoicescu, Iulian Andrei, and Diana Oncioiu | Foto: IMDB 02-08-2017

E un paradox cu filmele despre razboi. Peliculele cinematografice care il arata sunt adesea palpitante, captivante in sensul bun al termenului, te fac sa vrei sa fii si tu acolo si sa participi la conflict si la glorie. Dar razboiul e doar un iad, mai mic sau mai mare, din care n-ar trebui vreodata sa vrei sa faci parte.

Putine filme au reusit sa faca vizibil sentimentul intreg de repulsie si claustrare pe care razboiul il imprima in oameni. Dunkirk al lui Cristopher Nolan este unul dintre aceste filme.

 

Si Dunkirk izbuteste sa faca in spatii deschise - pe o plaja, pe o intindere de mare sau de cer - ceea ce Wolfgang Petersen reusea intr-unul dintre cele mai stramte locuri imaginabile - in interioriul unui submarin - in Das boot.

 

Poate nu l-ati vazut, ori poate ati facut-o, dar Dunkirk pare fratele mai mic al lui Das boot - mai mic pentru ca apare la decenii distanta de pelicula germana, completand cumva printr-o alta lentila iadul care poate fi razboiul dintre oameni, indiferent de tabara in care se afla oamenii.

 

La Nolan, teroarea se raspandeste in spatiile vaste ale pamantului pe care lupta oamenii. La Petersen, aceeasi teroare - exact aceeasi! - se raspandea in spatiile stramte ale vehiculelor prin care luptau oamenii. Nici la Nolan, nici la Petersen, nu-i vorba cu adevarat despre spatii insa, fie ele deschise sau inchise, ci despre ce se poate propaga prin ele.

 

Chiar daca n-o vedem niciodata, ura poate circula electric prin aerul pe care-l respiram - iar ura naste uneori razboaie. Si chiar daca n-o vedem vreodata, frica poate calatori in jurul nostru - iar frica naste deseori reactii imposibil de controlat.

 

In razboi, oamenii sunt niste masinarii de ucis - dar sunt, in egala masura, si niste masinarii de supravietuire. Spectrul permanent al mortii poate face viata unui iad. Iar spectrul acesta nu e deloc despre ceea ce se intampla, ci despre ceea ce se poate intampla in orice moment.

 

In Dunkirk, sunetul unei torpile care circula prin apa nu-l tulbura (de moarte) decat pe un soldat care alege sa infrunte frigul noptii pe puntea vasului care-l duce acasa, tocmai de frica a ce s-ar putea intampla. Pe ceilalti soldati, care stau in "burta" navei, la adapost, clipa de relaxare ii scuteste pentru cateva clipe de frica - dar ii lasa si fara viata.

 

In Das boot, sunetul sonarului e terifiant, pentru ca detectarea submarinului le poate aduce tuturor sfarsitul. Cand masinaria coboara periculos sub plafonul admis, iar presiunea adancurilor pare sa rupa carcasa metalica in doua (aceasta se zvarcoleste la propriu), toata lumea isi tine respiratia pentru ca acolo, chiar acolo, pare sa fie sfarsitul.

 

Dunkirk este un film despre cum reusesc englezii sa evadeze din ghearele naziste in conditii aproape miraculoase. Pe nazisti nu-i vedem deloc, ei apar doar sub forma gloantelor si-a obuzelor.

 

Das boot a fost un film despre cum reuseste un echipaj german aflat la bordul unui submarin sa indeplineasca o misiune - in conditii aproape la fel de miraculoase. Aliatii nu sunt decat niste naluci, siluete ale unor nave vazute mereu prin periscop.

 

Si intr-un caz si in celalalt distanta e doar o iluzie. Singura certitudine e ca, prin aerul care le desparte, calaul si victima schimba pe rand rolurile.

 

Nici Dunkirk, nici Das boot nu sunt, cu adevarat, filme despre cineva anume. Ambele ilustreaza, pana la capat, pana la inchiderea cercului, ce poate face razboiul din oameni, indiferent ca sunt englezi, germani sau - daca vreti - romani.

 

Razboiul e un iad. Iar pe pamant, infernul e uneori mai greu de suportat.

 

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu


… al primarului si omului Sadiq Khan.

 

  • O lume pe cale de disparitie

… si un proiect jurnalistic greu de egalat.

 

  • Un subiect tabu

Sunt rare proiectele care pun pe masa o tema importanta precum depresia. E inca rusinos sa spui ca suferi de depresie si daca o spui esti perceput ca fiind slab si luat peste picior, situatie care nu ajuta de niciun fel. “Fata ascunsa” e un proiect din 2016. “A venit urata” unul din 2009.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

 

  • O carte 

Laur de Evgheni Vodolazkin, la Humanitas Fiction

 

  • O alta carte

Pascal deseneaza corabii de Radu Niciporuc, la Cartea Romaneasca

 

  • Un oras de vizitat vara asta

Cracovia, Polonia

 

  • Un alt oras de vizitat

Varsovia, Polonia

 

  • Un articol

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

 

  • Pretul tacerii

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.