Ruptura dintre generatii

De ce nu vom fi niciodata ceea ce vor parintii nostri

de Oana Dan | Ilustratie: Vali Ivan / Adevarul 19-02-2013

Desi sintagma "familia celula de baza a societatii" e des repudiata, ramane adevarata concluzia ca o societate bolnava e formata din familii bolnave. Conflictele mari din jur au corespondente mai mici in interiorul familiilor, unde diferentele dintre generatii sunt din ce in ce mai abrupte.

Diferenta dintre generatii e de cand lumea, dar epoca moderna a accentuat-o pana la extreme schizoide, de ambele parti.

 

Romania, cea formata astazi din lucruri care mai degraba ne divizeaza decat ne unesc, nu se poate face bine doar prin recapitularea lectiilor trecutului. Istoria complicata a ultimului secol a lasat urme adanci in relatiile interumane, care s-au modificat dramatic in timpul regimului comunist si s-au “modernizat” dupa 1989.

 

Desi sintagma "familia celula de baza a societatii" este adesea repudiata, e cum nu se poate mai adevarata concluzia ca o societate bolnava e formata din familii bolnave. Conflictele mari din societate au corespondente mai mici, dar la fel de intense in interiorul familiilor, unde diferentele dintre generatii sunt accentuate si de incapacitatea de adaptare a parintilor care si-au consumat tineretea in anii ceausisti.

 

273 Va prezentam in cadrul campaniei realizate de "Romania de la zero"  in colaborare cu ziarul „Adevarul” doua povesti despre racila din doua familii, unde parintii au vietile deja proiectate pentru copiii lor, iar copiii nu fac decat sa caute o iesire. Veti vedea cum parintii urmariti de frustrari, greseli si vina isi imping copiii in tipare prea largi sau prea stramte pentru ei, ii supracontroleaza, ii cocolosesc sau ii abuzeaza. Iar copiii evadeaza.

 
I. Scrisori catre mama

 

„Nu stiai ca lucrurile care te traumatizeaza in copilarie se uita cel mai greu? (...) Am ajuns o stana de piatra, dar am nevoie de motive ca sa iubesc si sa respect, nu doar faptul ca m-ai crescut”, ii scrie Ancuta Iosif mamei sale, in noaptea de 13 decembrie 2011, intr-o scrisoare pe care aceasta nu o va citi probabil niciodata.  Ancuta are 23 de ani, parul vopsit rosu aprins si ochii verzi. Mama ei are cu 20 de ani mai mult si nu se mai penseaza sau machiaza. Periodic, Ancuta pleaca de acasa cateva saptamani. Se-aduna atata tensiune, trece prin atatea certuri domestice, in care mama ii reproseaza ca nu face curat si ca nu are carte de munca si pierde timpul, incat singura eliberare este sa fuga. Mama ramane acasa, gateste, face curat, spala, mananca si se uita la televizor.

 

„Ocupa-ti timpul cu ceva ce ti-ar placea. Si nu il mai toca pe al meu cu tipete inutile. Nu mai incerca sa ma faci pe mine sa ma simt vinovata pentru toate problemele tale. Nu de asta faci copii”, ii scrie Ancuta in noaptea de 13 decembrie. Are scrisul unei persoane obosite, cand labartezi literele si nu respecti randurile. Admite ca e obosita. Ar vrea sa fie lasata in pace sa faca orice ce face o tanara de varsta ei. Ar vrea sa aiba bani sa se mute cu chirie si sa aiba liniste. Sa locuiasca intr-o casa unde hainele stau aruncate si paharele nestranse si nimeni nu te ia la rost pentru asta.

 

Si pentru ca nu poate asta, insira pe foile unei agende reprosuri, frustrari, tristeti, durere. Stie ca nu iti poti alege familia, dar ar vrea o mama pe care sa o respecte si admire. Or mama ei nu mai e demult acea mama. Cand era mai mica, mama citea carti pe care le imbraca in coala alba, sa le protejeze. Pe urma ii povestea Ancutei ce aflase din ele. Atunci, mama se aranja, avea unghiile lungi si rosii, se dadea cu ruj rosu aprins, se pensa si era frumoasa. Era tot singura, dar parca nu era disperata ca acum.

 

Divortul. Depresia

 

Parintii Ancutei au divortat acum 16 ani, iar tatal ei a stat o vreme in Alba Iulia. Recent a revenit in Bucuresti si locuieste cu prietena lui intr-o garsoniera. Ancuta se intelege bine cu prietena lui, simte ca o sprijina. Mama ei, insa, se simte abandonata si da vina pe el pentru situatia ei. Ba chiar ii trimite sms-uri prietenei lui. „Mai ai vreun pic de orgoliu de femeie in tine sau o sa stai toata viata sa le ameninti pe prietenele lui tata prin mesaje? Cat poti sa te umilesti?”, sunt cuvinte care umplu paginile agendei.

 

Tot timpul ea e aia deprimata si singura, n-as vrea sa o deprim si mai tare, imi spune Ancuta cand o intreb – la 10 luni distanta de acel 13 decembrie 2011 – daca i-a aratat mamei sale o alta scrisoare publicata pe blogul ei. Pe urma explica.  „A avut si probleme, a fost internata si in spital. Noi chiar ne certam tot timpul. Cateodata ma simt vinovata. Alti prieteni ai mei se poarta bine cu parintii. Eu n-am prea avut grija de ea, am fost tot timpul plecata, mi se pare normal ca la varsta asta sa imi fac treburile mele”.

 

A incercat de cateva ori sa fie copilul model. Odata a scos-o pe mama la un spectacol de muzica clasica si s-au certat pe strada pentru ca ea isi luase o punga de plastic in care avea o sticla cu apa. Ancuta a vrut sa o convinga ca nu poti merge cu o punga de plastic la un astfel de concert. Dar mamei ei nu ii place sa fie contrazisa. Sustine mereu ca cine o contrazice ii face rau.

 

Dependenta

 

Mama fumeaza. Tigara electronica acum. A fumat si tigari normale, multe si foarte des. Si Ancuta fumeaza. Unele dimineti in casa cu trei camere care apartine parintilor tatalui Ancutei, dar e trecuta 75% pe numele ei, au fost placute. Mama si fiica in bucatarie, la cafea, fumand si discutand nimicuri. Alte dimineti au fost groaznice. Mama trezindu-si fiica din somn pentru a-i cere o tigara. Fiica mintind ca nu are, dupa ce, de prea multe ori, mama ii fumase ultima tigara din pachet.

 

„Ea nu e o femeie rea, doar ca nu intelege. Ea e femeia aia muncitoare, gospodina, care merge la munca, se intoarce, face curat, face mancare, spala, tipa la mine ca nu mi-am strans hainele, si cam asta face. Si asta ma enerveaza. Familia nu poti sa ti-o schimbi, dar mi-as fi dorit asa de mult ca ea sa fi facut o facultate, sa pot discuta cu ea”.

Ancuta Iosif, jurnalista


S-au adunat prea multe amintiri recente urate, spune Ancuta, fixand cu ochii ei verzi un punct invizibil, in aer, deasupra capului meu.  E octombrie, o zi cu soare bland, stam la o cafenea din centrul Bucurestiului.  „Sunt iresponsabila si eu. Ultimii 13 lei i-am dat pe tigari”, imi zice. Pe 13 decembrie 2011 isi incepea scrisoarea catre mama sa cu anuntul ca de doua zile nu mai fumase si ca, in sfarsit se va lasa de fumat. Pe urma o intreba de ce nu are vointa, de ce nu e ea aia care sa o faca sa se simta de cacat ca fumeaza?

 

Fetele Iosif, ca fetele Gilmore

 

Mama e centralista la o institutie a statului, castiga vreo 16-17 milioane si nu ii mai da bani Ancutei. Vrea sa o vada angajata, responsabila, cu carte de munca. Ancuta intelege pornirea asta, mama a facut-o la 20 de ani si s-a maturizat foarte devreme. „Mi-ar placea sa ma inteleg mai bine cu ea, dar nu cred ca avem cum sa relationam. Nu seman cu ea, eu sunt tata in intregime si miserupismul asta lasa ca spal vasele si maine si apetitul pentru calatorie, tata mi l-a deschis”.

 

Proiectia ideala ar fi relatia mama-fiica din serialul Gilmore Girls, mai ales ca Ancuta aduce a Rory – fiica din respectivul serial – , e independenta si s-a facut ziarista. Isi aduce aminte ce mandra a fost mama ei cand a intrat pe locul 15 la Facultatea de Jurnalism a Universitatii din Bucuresti. Atunci s-a simtit apreciata.

 

„Nu e o femeie rea”, imi spune si simt ca isi retine lacrimile. Iti vine sa plangi, baigui. Am plans destul, raspunde instant. Are o postura dreapta, imi evita in continuare privirea si imi povesteste de verile cand familia era intreaga si mergeau la mare. Si de weekendurile de la 13 ani, cand iesea cu mama la picnic in parcul Tineretului din Bucuresti si se simtea fericita.

 

Pe urma isi aminteste ca n-a mai vazut-o pe mama ei zambind de luni bune. Zambeste rar, cand gaseste ceva ieftin la magazin. Ancuta surade trist cand spune asta. „Poate o sa ma duc si eu la terapie”, adauga.

 

„Ma apreciaza in sensul ca intelege de ce fac asta (Ancuta lucreaza la Decat o Revista, n.r.), dar nu intelege de ce nu gasesc o cale sa scot bani din asta. M-ar aprecia si mai mult daca as fi mai responsabila, cum era cand lucram si aduceam bani in casa. Acum nu intelege de ce sunt asa hai hui. Eu in facultate eram responsabila si acum simt nevoia sa stau si sa fac tot ce imi place mie”.

Ancuta Iosif, jurnalista


II. Orice ai face, nu iti vei multumi parintii

 

In prima jumatate a secolului trecut, Freud nota ca erou este cel care se impotriveste autoritatii tatalui si o infrange. La un secol distanta, Nicoleta, care se pregateste sa devina psihoterapeut, despica ideea: orice ai face, unii oameni te vor iubi pentru asta, iar altii te vor uri. Mai departe, orice ai face, niciodata parintii nu vor fi multumiti.

 

Are 29 de ani si in ultimii trei a incercat sa se inteleaga si sa inchida ranile copilariei: teama de abandon si vinovatia. Povestea ei, pe scurt, este ca tatal a parasit-o pe mama cand ea s-a nascut, iar mama a parasit-o pe ea la 13 ani, plecand din tara.

 

Ea a fost cel mai cuminte copil posibil – stia ca poate fi certata din nimic – si a crescut in lumea din capul ei, izolata de lumea reala. Si-ar fi dorit o mama mai tandra si o relatie cu un tata. Primul lucru n-a fost posibil, iar al doilea s-a implinit cand avea 20 de ani si este departe de proiectia din mintea ei.

 

Nicoleta l-a intalnit prima oara pe tatal ei la 2 ani si pe urma l-a revazut la 9 ani. „Tin minte ca ma chinuiam sa fiu cuminte si sa inteleg ceva din tot ce se intampla. Il priveam ca pe un strain si mi se parea ciudat ca este un strain pe care teoretic ar trebui sa il stiu si sa il simt aproape”. Peste 11 ani, avea sa il revada, cu teama si coplesita de emotii. A descoperit cu incantare ca ii seamana – e un om care are rabdare –  dar a constatat cu tristete ca e la ani lumina distanta de ea. Se inscrisese la facultate, la Filosofie, iar tatal, in loc sa fie mandru de alegerea ei, a intrebat-o de ce nu a ales o facultate care sa ii aduca mai multi bani.

 

Vinovatia. Abandonul

 

Ani de-a randul s-a simtit vinovata pentru situatia mamei si abadonul tatalui. S-a pedepsit facand alegeri gresite, de la parteneri, pana la locul de munca. A lasat balta Filosofia in ultimul an. A pierdut vremea si s-a pierdut pe sine, pana cand a constientizat irosirea. S-a inscris la Psihologie atunci, a terminat facultatea si acum face terapia necesara devenirii profesionale.

 

In urma terapiei a invatat sa uite si sa ierte si sa ia lucrurile asa cum sunt.  „Multe lucruri s-au clarificat in terapie si mi-am umplut niste goluri pe care le aveam. Unele imense chiar. De cele mai multe ori demonii sunt in interior „Multe lucruri s-au clarificat in terapie si mi-am umplut niste goluri pe care le aveam. Unele imense chiar. De cele mai multe ori demonii sunt in interiorul nostru, nu in afara noastra”.

 

Tipare de viata preluate de la parinti

 

Nicoleta se pregateste sa ii psihanalizeze pe altii, dupa ce se va fi vindecat ea insasi. Stie ca intre parinti si copii este un conflict clasic, de generatii, parintii simt ca timpul se scurge si ca ei imbatranesc. Mai simt ca sansele lor sunt irosite si proiecteaza tot ce n-au putut ei fi in copii. Ii forteaza in anumite tipare. Intervine un abuz emotional in relatie, care ii tine pe copii legati de parinti si tarziu, cand sunt adulti. Nicoleta explica asta prin cei 50 de ani de comunism in care legatura cu psihologia a fost taiata. Asa a crescut prejudecata potrivit careia daca mergi la terapie trebuie ca suferi de ceva grav.

 

Si fiindca nu isi rezolva problemele din copilarie, multi copii repeta tiparul de viata al parintilor si ajung sa faca aceleasi greseli. Din contra, prin terapie invata sa accepte si sa fie maturi. „Asa cum si parintii trebuie sa accepte ca copiii lor nu vor fi niciodata perfecti si nu le vor implini niciodata golurile si aspiratiile lor”.

 

Asa a invatat si ea ca trebuie sa mearga inainte, cu amintirile frumoase – cand era in clasa a treia si luase premiul I, iar mama ii facuse o coronita frumoasa din trandafiri si venise la premiere si era eleganta si frumoasa si totul parea bine – dar si cu cele urate, cum ar fi Craciunul petrecut la bunici, in scoala primara, cand bunicul o batea pe bunica, iar mama nu a vrut sa o ia de acolo ca avea planuri de Revelion.

 

„Atunci am simtit din nou abandonul si am simtit ca nu ma pot baza pe nimeni din familia mea, trebuie sa ma bazez pe mine si pe lumea pe care mi-o creasem in mintea mea”.

 

Vindecarea

 

Abandonul a revenit constant ulterior. La 13 ani, cand mama a plecat din tara prima data. Pe urma la 20 de ani, cand mama a plecat din tara a doua oara. „Am resimtit iarasi acelasi abandon si aceeasi furie pe care nu prea am constientizat-o. Pe undeva cred ca aveam nevoie de separarea asta si m-a ajutat cumva sa vad lucrurile din alta perspectiva si sa vad mai bine relatia”.

 

Sigur ca probleme in relatia dintre mama si fiica exista si acum, dar cartile citite si terapia o ajuta pe Nicoleta sa stie cum sa reactioneze. Dupa ce a scapat de vina, a renuntat sa mai fie agresiva.  „Copiii, daca nu li se explica exact ce se intampla, pot lua totul asupra lor si pot trai cu vina asta ani de zile, fara sa isi dea seama si pot face tot felul de alegeri gresite din cauza asta, sa se pedepseasca. O greseala pe care o fac parintii este sa nu ofere explicatii, gandindu-se ca oricum copilul nu intelege. Dar chiar daca nu intelege pe deplin, copilului trebuie sa i se livreze o explicatie, pentru ca, altfel, isi construieste el propria lui explicatie, care de cele mai multe ori este negativa si nociva”.

 

III. Lumea moderna a agravat conflictul parinte-copil

 

Neintelegerile dintre generatii – „generation gap”, cum spun americanii – sunt de cand lumea si provin mai ales din diferentele de experienta, viata si preocupari, explica psihoterapeutul Catalina Constantin. Ele sunt adesea accentuate de proiectiile pe care parintii le fac asupra copiilor, „eu n-am avut carte, sa aiba el, eu n-am avut jucarii, sa aiba el, mi-e frica de esec, copilul trebuie sa fie cel mai bun, mi-e frica de saracie, copilul trebuie sa faca avere”. Practic, cu cat nevoia psihologica este mai intensa, cu atat va fi mai mare efectul actiunilor parintilor asupra copiilor.

 

Era contemporana, cu toata deschiderea ei catre informatie, in loc sa restranga prapastia dintre generatii, a adancit-o. La clasicele diferente s-au adaugat lipsa de timp a parintilor care apeleaza la strategii toxice de a umple programul copiilor cu desene animate in exces, filme, jocuri video si internet.

 

Si cum libertatea fara precedent de care ne bucuram are ca revers dependente nemaiintalnite, ele afecteaza si relatiile dintre parinti si copii. Psihoterapeutul arata ca numarul ridicat de divorturi si cel de dependente ale parintilor (alcool, tutun, jocuri de noroc, droguri, mancare, shopping), plus accesul facil la droguri, modifica fundamental criteriile stimei de sine si parametrii de relationare dintre copil si parinte.

In contemporaneitate se acorda o prea mare importanta lucrurilor exterioare (haine, gadget-uri etc.) si asta se transmite asupra copiilor, care ajung sa se simta bine in propria piele numai daca sunt imbracati in haine de firma, merg in vacante scumpe si au telefoane scumpe.

 

Acest context favorizeaza si tendinta – dusa pana la abuz – a parintilor de a-si supraproteja copiii si de a-i hipercontrola, spune Catalina Constantin. De aici rezulta „fie o inalta codependenta intre membrii familiei sau tendinta de a "evada" a copiilor, tradusa deseori prin dependente grave”, conchide ea. 

Comentarii

Laura: 20-02-2013

Parerea mea e ca prima

Parerea mea e ca prima domnisoara ar trebui sa puna osul la treaba si daca nu-i convine ca i se cere sa stranga dupa ea, atunci sa-si ia lumea in cap si sa se duca sa locuiasca undeva unde poate sta ca intr-o cocina. Mizeria si dezordinea nu sunt apanajul visatorilor, ci a oamenilor neglijenti si nepasatori. iar parintii nu sunt obligati sa ne serveasca, sa curete dupa noi si la peste 20 de ani (de fapt nu cred ca se mai justifica servitul si curatatul nici dupa 10 ani, daramite dupa 20) si sa ne intretina pana ne "regasim" noi pe sine facand ce ne place si fiind "miserupisti". Miserupist esti la 15 ani, nu la 23. Cat despre Rory Gilmore, ii amintesc domnisoarei ca nu era nici pe departe miserupista, ci o fetita ordonata care o ajuta pe mama ei atat cat putea. Mama ei are si ea frustrarile ei peste care nu a putut trece si nu cred ca va reusi s-o inteleaga decat, eventual, daca va trece si ea prin asta. In rest, vorbele sunt usor de zis si filele din jurnal de scris si atitudinea de fronda de afisat, insa pana nu musti cu adevarat din viata reala, nu cred ca poti avea dreptul sa pretinzi intelegere.

Elena: 05-06-2014

Si eu mult timp am dat vina

Si eu mult timp am dat vina pe parintii mei, pe faptul ca ne certam, ca nu ajungem la aceleasi concluzii. Am si plecat de acasa vreo 3 luni dupa o cearta cu tata.

Insa, mi-am dat seama ca totul sta in atitudinea mea si doar eu pot sa schimb lucrurile. Schimbadu-ma pe mine, ii schimb si pe altii. Lucrez la mine de vreo 3 ani cu profesor de dans, psihoterapeuti si netaconsilieri, constelatii familiale citesc multe carti care sa ma faca sa inteleg si sa abordez diferit situatia. De vreun an, simt in inima mea ca imi iubesc familia mai mult ca pe orice. Atitudinea parintilor mei fata de mine s-a schimbat. De fapt, si atitudinea lor fata de viata s-a schimbat.

Sigur, sunt lucruri care nu se schimba, dar ii iubesc asa cum sunt. Ii accept, am invatat sa ne acceptam. Altii nu sunt, si as muri de durere daca unul dintre ei ar pati ceva. Privesc spre viitor si stiu ca eu sunt cea care produce schimbarea daca o doreste.

Mihaela: 13-11-2016

Buna, problema mea este tot

Buna, problema mea este tot legata de neintelegerile cu paritntii, mai ales cu mama mea care poate este una din cele mai protective mame dar odata ce ofera urmeaza sa reproseze aceea fapta de bunatate pentru un gest sau o voba spusa gresit.Ai mei au divortat cand aveam 17 ani iar ea si-a refacut viata la scurt timp si sotul ei mi.a oferit mai mult ca tata, dar numai pot sa suport nemultumirile ei fata de mine si am luat decizia de a numai vorbi cu ea.Simt ca numai pot desi traieste in alta tara si ne auzeam prin telefon mereu.Asta am simtit sa numai depind de ea, deisgur condamnandu-ma de toate si luand si ea aceeasi decizie.Ma doare enorm dar sper ca voi trece peste asta.

Mihai: 31-01-2017

Realitatea e ca mai sunt

Realitatea e ca mai sunt parinti nebuni pe lumea asta. De fapt,aproape toti. Societatea si viata asta i-a înnebunit. Îsi vad copiii ca pe o afacere care trebuie sa le aduca profit. Daca ,,afacerea" nu le aduce profit,ei de regula o abandoneaza. Ca pe orice afacere,de altfel. De ce nu asteptati un pic cu rabdare,pâna va veti putea câstiga independenta fata de parinti? Sau ati putea pleca la lucru afara si le-ati putea aduce dumneavoastra bani parintilor,dovedindu-le ca sunteti o persoana capabila si responsabila,capabila sa stati pe propriile dumneavoastra picioare. Înteleg ce greu va este ca nu aveti bani. Nici eu nu prea am. Astfel ca,mi-am propus sa încetez acest joc si sa traiesc mai mult în mine. Stiu ca în mine am totul si pot sa creez orice am nevoie. În mine sunt atotputernic. Sunt ca Dumnezeu,totul îmi e cu putinta. În mine am ce meserie vreau si câstig cât vreau eu. În mine beau cafeaua cu cine vreau eu si sunt vizitat de cine vreau eu. În mine sunt vedeta,sunt celebru. În mine sunt cel mai celebru si mai bogat psiholog din Univers. De ce sa ies afara la lumea rea care latra ca si cainii si urla ca lupii? Voi iesi când voi fi pregatit si voi avea ceva de oferit. Deoarece când oferi ceva esti mai bine vazut,deoarece parintii asociaza ideea de a cere ceva cu aceea de ,,cersetor".

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

MAI MULT...

In episodul anterior al seriei "Ce facem cu Romania"

"Lipsa de generozitate ne tine intr-o mlastina in care vom supravietui naclaiti"

Daca in presa de astazi totul trebuie facut repede si totul incape, dramatic, sub o singura unitate de masura, ratingul, o intalnire cu Andrei Plesu cruta ceva din aceasta soarta patetica a ziaristului in mileniul al III-lea. E timp pentru toate intrebarile la masa filosofului. Stii dinainte ca raspunsurile sale vor circula ca maxime.

276
Riscam o ipoteza: Plesu este cel mai prizat intelectual public din Romania, la ora actuala. Iar cuvintele sale au forta sa formeze opinii, sa impuna curente, sa certifice sau sa invalideze persoane. Am ajuns sa ii punem lui Andrei Plesu intrebari care nu i s-au mai pus inainte. L-am intrebat chiar si de ce nu s-a sinucis pana acum. L-am intrebat, insa, mai ales ce facem cu Romania, de unde venim si spre ce ne indreptam.

Dupa ce a lucrat cu toti presedintii Romaniei de dupa 1989, Andrei Plesu anunta ca daca va fi Crin Antonescu urmatorul, nu-i ramane decat sa fuga cat o vedea cu ochii, desi este cunoscuta aversiunea domniei sale pentru un asemenea efort fizic.

Un interviu despre Tara lui Caragiale

Un serial Adevarul - Dela0.ro

Ce facem cu Romania. Necesitatea unei explicatii

225
Vara anului 2012 a indicat-o cu precizie: Romania este mai divizata ca niciodata in istoria sa recenta. Eticheta de "cea mai polarizata societate din Europa" i-o pun, separat, oameni atat de diferiti precum istoricul Lucian Boia, scriitorul Stelian Tanase ori jurnalistul Liviu Mihaiu.

Este Romania condamnata la fiecare douazeci de ani sa treaca printr-o rasturnare a ordinii sale? Care ne mai este matca? Cine nu este „basist” trebuie sa fie „contrabasist”? Celebra insula a extremistilor de centru este tot mai depopulata, dupa cum remarca si ziaristul Catalin Tolontan. O granita invizibila ne separa. Separa familii si ne separa pe noi de noi. Am devenit toti actori intr-o piesa in care nimeni nu mai pare dispus sa joace rolul Elvetiei.

Traian Basescu, Crin Antonescu, Victor Ponta sunt, desigur, doar o ocazie. Candva trebuia trecut dincolo de consecintele isteriei, atat de prezenta in spatiul public autohton. Candva este acum. Ce urmeaza e cumva mai important. E despre consecintele, mai ample, ale istoriei.

La capatul unei jumatati de an de documentare, a mii de pagini de arhive consultate si a sute de discutii purtate cu diferiti specialisti sau simpli cetateni, Dela0.ro a demarat, in colaborare cu ziarul Adevarul, o serie publicistica menita sa arate cum au ajuns aici istoria romanilor, politica, societatea si tara lor. Este un efort menit sa predispuna la reflectie si sa propuna, fie si indirect, directii de dezvoltare. Asadar: cum si de ce? Reportaje, interviuri, analize, recursul la biblioteca si la arhive, totul.

Ce facem cu Romania. O explicatie