Viata ca o prada

Cititorul de la Basarabasa. Povestea „Bunului salbatic”

de Vlad Stoicescu si Iulian Andrei | Foto: dela0.ro 16-12-2011

Gabriel Brebenar s-a retras la tara, unde da cu coasa, face baie in Cris si citeste. Restul e, oricum, inutil. Si pentru ca lucrurile stau asa, si nu altfel, l-a cucerit pe Gabriel Liiceanu care i-a publicat „Jurnalul” la Humanitas, convins ca are de-a face cu un Cioran ce da Parisul pe Coasta Boacii. Randurile urmatoare ii spun povestea.

  • Viata lui Gabriel Brebenar are toate datele unui caz unic. Este zbuciumul unui om care vrea sa fie scriitor, dar nu poate inca, asa ca se construieste pe sine citind. Mai mult, insa, este povestea unui tanar care a facut din lectura un mod de a trai. Gabriel Brebenar a respins lumea moderna, refugiindu-se in satul bunicilor materni pentru a-si dedica existenta cartilor. O mie de volume, apoi inca unul si inca unul si tot asa. A devenit „cititorul borgesian de la Basarabasa”. Gabriel Liiceanu a acceptat sa-i deschida portile culturii romane, publicandu-l la Humanitas si scriindu-i chiar, la debut, o prefata in care si-a permis luxul de a fi incantat. Filosoful ne propune sa ne gandim la Brebenar ca la un Cioran modern care schimba Parisul pe Coasta Boacii. Cine este impertinentul caruia nu i-a lipsit curajul de a-si trai viata asa cum vrea? Randurile urmatoare spun o poveste exceptionala.

 

Este penultima zi a Targului de Carte Gaudeamus. O sambata mohorata de noiembrie, uite ca s-a dus naibii si toamna asta, invita cititorii, si scriitorii, si acesti gura-casca si studentii mondeni sa caute, fara noroc, oxigen in hala mare de la Romexpo. Suntem sapte miliarde de oameni pe planeta, multi!, se simte pana si aici, la Targ. Cuvintele zboara in toate directiile, leii se predau, cand si cand, in mainile casierelor. Se tace prea putin. Se aduc elogii, se polemizeaza, se fac – greu, dar se fac! – si armistitii. Iata un om al muncii cu cravata care tocmai ii spune lui Grigore Cartianu ca este indiscutabil atins de aripa geniului, iar atinsul tresalta incantat. Uite-l si pe poetul Florin Iaru alergand ca la Revolutie, de la o lansare de carte la alta. Privire sa fii si obosesti tinandu-te dupa el!

La standul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu ii face un laudatio unui tanar necunoscut. Tanarul are gesturi dezordonate si pare ravasit. Liiceanu povesteste cum l-a sunat intr-o seara sa-l anunte ca il publica in volum, dar tanarul, beat fiind, i-ar fi spus...ma rog. Aflam ca necunoscutul i-a adus - pe tren - filosofului o tuica de pere. Ziaristul are deja dreptul sa fie intrigat.

Cine este acest tanar caruia i se deschid, direct, portile inalte ale culturii romane, desi a scris „doar” un jurnal, intitulat cu o scandaloasa lipsa de emfaza „Jurnalul unui cititor”? Cine este tanarul la debutul caruia Gabriel Liiceanu a acceptat sa scrie o prefata, in care si-a permis, fara rusine, luxul de a fi incantat? Liiceanu ne propune sa ne gandim la el ca la un Cioran care schimba Parisul pe Coasta Boacii. Iata-l, deci, pe cel pe care il asteptam?

Afli de pe coperta cartii, afli, dar nu mult, si ai mai vrea: tanarul este Gabriel Brebenar. Are 32 de ani, cu o treapta mai jos decat varsta la care Iisus a murit si a inviat. A absolvit Filosofia la Timisoara, a predat un an logica, economie si filosofie la Liceul „Avram Iancu” din Brad, a renuntat dezgustat si s-a intors in satul bunicilor materni, la Basarabasa. Aici si-a castigat zilele cosind si ingrijind cateva vaci. Gabriel Brebenar a respins lumea moderna, refugiindu-se in lectura. O mie de carti, apoi inca una si inca una si tot asa. A devenit – cuvintele sunt ale lui Gabriel Liiceanu si sunt bine alese - „cititorul borgesian de la Basarabasa”.

Cine este, deci, acest Brebenar caruia nu i-a lipsit curajul de a-si trai viata asa cum vrea? Cine este impertinentul care vrea sa descopere – tocmai la Basarabasa! – ce este omul? Deja, ziaristul este condamnat sa cerceteze acest caz. Nota aproape de subsol din caietul sau de insemnari: „Un Cioran postmodern care nici nu s-a mai obosit sa plece de la Coasta Boacii? De vazut! Subiect?”.

Pentru a intelege, faci, nu fara placere si invidie, primul pas: il citesti pe Brebenar. Cartea sa nu este „Jurnalul de Paltinis”, nu este nici macar „Zbor in bataia sagetii”, fara sa fie, insa, mai putin. Brebenar nu are un talent care iti taie respiratia, dar are metoda si si-a castigat singur timpul. Este, indiscutabil, un cititor profesionist. Un cititor care s-a apucat sa scrie despre ce citeste. Pentru scris, anul 2011 a fost rodnic. Au fost debuturi spectaculoase si in diaristica, si in proza scurta, ba chiar si in poezie. Debutantii au vandut, fiecare cum s-a priceput, povesti bune. Gabriel Brebenar are insa mai mult: are povestea din spatele povestii. Avea, desigur, dreptate Noica, literatura se scrie cu pixuri ieftine.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Preambul. “Dracu’ ne-a pus sa ne mancam weekendul liber la Basarabasa”, gandim cu voce tare in timp ce trei oameni ai legii se chinuie, indesati intr-o masina, sa scrie un proces verbal. Suntem furiosi. Furiosi pe drumurile infecte ale Romaniei, pe distanta dintre Bucuresti si dealurile stropite de ploaie si soarele de decembrie ale Hunedoarei, pe caii-putere ai masinii, pe Gabriel Brebenar. Inainte ca el sa intrebe de ce am venit – toti oamenii intreaba asta, jucand cabotin cartea propriei neimportante –, o facem noi, inarmati cu toate argumentele derizoriului. Ora pranzului, suntem deja pe drum de cateva ore bune si nu mai avem niciun chef de Basarabasa. Ziaristii au dreptul sa le fie lehamite ?


Gabriel Brebenar scrie de mana. „Jurnalul unui cititor” este zbuciumul unui om care vrea sa fie scriitor, dar nu poate inca, asa ca se construieste pe sine citind. Are proiecte vaste: vrea sa devina enciclopedist sau macar antrenor cultural. Atentie, manageri surmenati! Brebenar v-ar putea arata calea. Nu este usor, caci ar trebui sa incepeti cu clasicii si, greu, greu sau poate deloc, ati ajunge la autorii secolului XXI. „Da, cred ca as putea convinge orice manager din asta ca viata lui de pana acum a fost un cacat”, e oferta lui Gabriel catre oamenii multinationalelor.

Povara Brebenarilor
Pentru ca nu mai exista, probabil, nicio alta sansa sa se faca vreodata o cronica a familiei Brebenar, iat-o aici pentru posteritate. Tatal lui Gabriel a fost preot in Valiug, nu departe de Timisoara, intr-o zona splendida, buna si pentru inot, si pentru schiat. A fost preot, dar nu avea harul. O spune chiar fiul sau: „Tata a fost un popa bun, dar nu a fost un mistic, pentru el preotia era o meserie. Mai exact a fost a noua sa meserie”. A murit la inceputul lui aprilie, in 2005, cu o zi inaintea Papei Ioan Paul al II-lea.

Preotul Brebenar a avut doi baieti – Gabriel este mezinul; Mihai are cu patru ani mai mult si este profesor de istorie. Preotul Brebenar, care a slujit o vreme si in Deta, localitate cunoscuta mai recent pentru interlopii ei, a divortat de mama lui Gabriel pe cand acesta avea doar un an. Mezinul a crescut mai mult la familia mamei, la Basarabasa. Acest sat este singurul din Romania in al carui nume si-a facut loc de cinci ori prima litera, litera „a”. Locuitorii din Basarabasa spun despre ei ca sunt basarabeni, fortand limitele istoriei, logicii si lingvisticii. Este, fireste, doar o neintelegere sau poate un alint.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 1, in care Cititorul e un urias langa o masina mica. “Va astept chiar la intrarea in Alba Iulia, sunt intr-o masina albastra”, fixeaza reperele Gabriel, intr-o discutie telefonica purtata imediat dupa intrarea in Sebes. Are o voce groasa si putin repezita, ce ardelean ciudat!, care te face sa crezi ca n-are niciodata timp suficient decat pentru citit. In cei zece kilometri care despart Sebesul de orasul Unirii ne gandim la alura lui. Cu doar doua saptamani inainte, la Gaudeamus, Brebenar se fastacea incurcat la propria lansare, in timp ce Gabriel Liiceanu il infasura in laude, asa cum legi cu leucoplast rachetele pe care iti imaginezi, copil fiind, ca le vei trimite pe luna. Chiar la intrarea in Alba Iulia, cititorul apare in vizor ca un urias. Se invarte cu nerabdare in jurul unui Ford Ka albastru, prafuit si minuscul. E un tip inalt, cu inceput de chelie si o strangere ferma de mana. Abia reusim, intr-un minut, sa ne salutam. Suntem stingheri. Se intreaba, probabil, ce vrem de la el si de ce am batut 500 de kilometri pana aici. Sta, asa, sub peisajul dezolant de la intrarea marilor orase, cu trei bagaje in mana, studiindu-ne.


De la tata, Gabriel a mostenit multe calitati, o impresionanta biblioteca de patristica, dar si calvitia prematura. Duc ei, Brebenarii, din cele mai vechi timpuri, aceasta povara: le cade parul. Sunt o dinastie de cheliosi, destepti, dar cheliosi. Nu radeti, caci nu este de ras. In mediul rural, indeobste mai permisiv cu aceste aspecte, chelia poate fi un complex fatal, admite Gabriel. Un complex care poate duce pana la suicid. El a primit-o cu resemnare: „Da, stiam ca va fi asa”. Preotul Brebenar canta folk, stapanea chitara, compunea. Fratele preotului, unchiul lui Gabriel, canta si el, dar la acordeon. Unchiul a fost o viata sudor.

40 "Cazul lui Gabriel Brebenar are unicitatea lui pentru ca intrupeaza o utopie culturala: daca tot ce au gandit si au simtit oamenii de-a lungul vremii s-a depozitat in carti, iar cartile se afla la indemana noastra , nu poate deveni cititul un mod de a fi?", se intreaba Gabriel Liiceanu.

43 Gabriel Brebenar a gasit deja raspunsul la aceasta intrebare. De la Basarabasa, ce nume minunat!, devoreaza cartile pentru ca nu poate altfel: cititul a devenit un mod de existenta.

44 Brebenar viseaza la un "Ghid de lecturi" pentru tineri - ce amestec de naivitate, incredere si exasperare - si la o lume in care cartile sale, ale sale si ale noastre, sa nu mai fie atat de singure.


Bunica a citit, si ea, o mie de carti
De la mama, cititorul devenit scriitor a dobandit zambetul, logoreea, atat de atipica ardelenilor, dar si umorul subtil. Un singur exemplu - scurt, dar decisiv: „Sunt mandra de Gabi, asa cum cioara e mandra de puii ei. Ati vazut cat de urati sunt puii de cioara?”. Acum se poate rade, si radem toti, rade pana si Bobita, cainele familiei pe care Gabi l-a facut personaj in „Jurnal”, langa filosofi mari, langa Kierkegaard, Nietzsche sau Cioran. O idee s-a strecurat si intre notitele ziaristilor: daca am putea stapani timpul, ca Márquez, si daca n-am avea de ales si am fi batrani si bolnavi, nu ar fi rau ca mama Viorica sa aiba grija de noi.

Totusi, de unde pasiunea devoratoare pentru carti? Raspunsul este devastator: „De la bunica, de la mama tatalui meu.” Pe bunica o cheama Letitia, traieste, este octogenara si a citit si ea cam o mie de carti. „900 cel putin”, zambeste Gabriel. Bunica, Letitia, are judecati literare ferme si oarecum justificate: „Anna Karenina a fost o proasta, sa te omori tu? Doamna Bovary a fost o curva, i-a trebuit ei alt barbat!”.

Bunica din partea mamei – mama Salvina – a citit mai putin, dar nici nu era nevoie. A vazut ea destule. Sunt suficiente cateva schimburi de ganduri ca sa iti dai seama ca a inteles, oricum, mai mult si mai bine decat tine ce este viata.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 2, in care Cititorul sta pe marginea ascutita a lumii. Lui Gabriel Brebenar ii place viteza. Probabil il enervam cu stilul excesiv de prudent de condus. Priveste usor plictisit intinderile. Cand ii relatam, pe scurt, motivul calatoriei, se produce declicul. Incepe sa vorbeasca furtunos despre el, filosofie si carti, despre tatal preot si divortul parintilor, despre adolescenta din Basarabasa si maturitatea din Brad, despre fosti elevi, camarazi si iluzii, despre sinucidere si viata, despre autorii lui si ai nostri, despre jurnalul lui de la Humanitas si alte cine-mai-stie-cate caiete uitate prin sertare, despre heavy-metal si manele amestecate cu betii crunte, despre deznadejde si speranta. “Nu mai vreau sa muncesc niciodata” spune hotarat un tanar de 32 de ani.
Incercam sa intelegem: Gabriel Brebenar a fost profesor timp de un an, renuntand scarbit la meserie, a mai lucrat cand si cand ca zilier, iar acum isi imparte lunile intre Basarabasa si Alba Iulia, cautand periferiile netulburate de visele celorlalti. Visele lor sunt asa: o facultate, un loc stabil de munca, siguranta zilei de maine, casa si masina, cumparaturi in supermarket la final de weekend, seri incheiate in fata televizorului, pozitie sociala, ignoranta si moarte. Visele lui sunt altele. Gabriel Brebenar cauta, intre filele cartilor, conditia umana. In oglinda retrovizoare incolteste gandul acesta: cititorul din Basarabasa traieste, cu inconstienta, pe marginea ascutita a lumii. A inceput sa ploua si pentru cateva minute e liniste in masina.

Bubu geograful se arunca in bratele filosofiei
Din copilarie, de la inceput, lui Gabriel Brebenar i s-a spus Bubu. De ce? Nu se mai stie, dar ce importanta are? Pe vremea aceea, „cititorul borgesian de la Basarabasa” prefera sa audieze povesti in lectura fratelui sau mai mare. La 11 ani, abia, a citit singur o carte. Era, previzibil, un roman de aventuri – minunatul „Robin Hood”. Au urmat apoi 200 de romane de acelasi gen. Le citea pazind vacile. Alteori – erau anii `90, tranzitia, va mai aduceti aminte? – le citea langa soba, la lumanare, pe ploaie. Toamnele acelea par astazi dintr-o alta Romanie, o tara in care functiona „un club Karl May”. Bubu a fost membru al acelei selecte adunari de cititori. Si pentru el, ca si pentru noi, moartea lui Winnetou a fost o lovitura greu de suportat, o durere sincera, incurabila, fara lacrimi. Si-a botezat un prieten Charlie, fiindca asa i se spunea si lui Old Shatterhand, cel mai bun si mai drept dintre oamenii albi din istorie.

Placerea de a nu intelege nimic
Pe atunci, cum era si firesc, Bubu voia sa se faca geograf. Este sigur ca a fost, la categoria sa de varsta, dar nu numai, „cel mai bun geograf din sud-estul Europei”. Au trecut insa ani, iar viata, si la Basarabasa, s-a schimbat. Bubu si-a lasat o barba adolescentina si s-a aruncat ca un nebun in bratele filosofiei: „La 15 ani citeam Kant din placerea de a nu intelege nimic. Mi se parea fascinant sa citesti o pagina din care sa nu intelegi absolut nimic. Acum mai inteleg cate ceva. Kant a fost o minte cum nu se mai poate naste in secolul nostru”.

In liceu, la „Avram Iancu”, in Brad, era cunoscut si respectat printre adolescenti pentru felul sau neconventional de a fi. Juca poker in ora de filosofie si chiar a scris la o lucrare aceste cuvinte ale unui mare ganditor: „Filosofia nu te ajuta nici sa fierbi o varza”. Profesoara i-a dat patru, dar a pastrat lucrarea sa le-o arate celor ce urmau sa vina dupa Brebenar. Desi e atat de aproape de Tebea, acolo la Avram Iancu, la „Craisor” a fost o singura data, tot in liceu, si atunci mai mult beat.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 3, in care Cititorul isi tradeaza disciplina. Sunt 60 de kilometri intre Deva si Basarabasa, pe un drum peticit obligat sa faca slalom printre dealuri. Un ecran de telefon palpaie cu intermitenta. Mesaj de la un poet bun prins din urma de vremurile proaste pe care le traim. “Ce se aude cu banii? Voi ati primit ceva?”, incearca sa-si calmeze incertitudinile autorul cu un copil prescolar. “Mai nimic”, i se raspunde crud. E insistent: “Asta inseamna totusi ca au venit o parte?”. Brebenar se amuza, “mai fac si poetii copii”, el citeste pe gratis si oricum nu-l apasa prea tare situatia presei romane. Mai lectura pe vremuri revistele Idei in dialog si Dilema. Astazi nu mai are bani pentru ultima, iar prima a disparut de pe piata.
Mai intelegem ceva despre Gabriel Brebenar: este unul dintre cei mai organizati oameni pe care i-am intalnit vreodata. Citeste cu metoda – clasicii, inainte de toate –, isi organizeaza atent timpul – cititul, inainte de orice –, nu se epuizeaza in lucrurile pe care le considera ca nefiind de interes sau, pur si simplu, inutile. Si-a calculat fiecare pas si fiecare carte. Ar fi un bancher de succes. A ales, insa, sa nu-i pese de bani, intr-o lume care traieste si moare pentru ei.

Gabriel liceanul
Exista oameni pentru care Mark Zuckerberg nu inseamna nimic. Gabriel Brebenar arata dovada: albumul de la sfarsitul clasei a XII-a E, Filologia de la „Avram Iancu”. Acolo, colegii i-au scris gandurile lor de viitor. Fetele, ah, fetele de la sfarsitul anilor `90!, tin sa sublineze fizicul placut al imberbului Bubu. Remarci, fara sa vrei, gramatica impecabila a absolventilor, tineri in pragul examenului de maturitate. Si ne despart doar 13 ani de acea generatie! Oameni intregi la minte si la suflet fara socializare online, oameni cu telefoane fixe si adrese la care locuiau si parintii. Se traia si pe atunci in pacat, amintiti-va doar cum se traia!, dar exista si o splendida inocenta – o domnisoara il evoca pe elevul Bubu dintr-a noua care a glumit cat a tinut festivitatea de deschidere a anului scolar pe seama agrafelor ei colorate.

Profetul
Dintre insemnari, se remarca cea a lui Catalin Petrut: „Pe cand ma muta dirigu` cu tine in banca, credeam c-o sa-ti platesc tribut datorita masivitatii tale. Cand merseram pe munte, dusai eu tat’ drumul cortul ala de sase persoane, ca tu spusesi ca dormi cu vecina de cort. Eu cu Anches turbam, in cate un colt fiecare, de frig, iar la cortul vostru mai ca ii sareau cuiele”. Adolescentul Catalin imbraca apoi haina lui Nostradamus: “Am auzit ca esti pasionat de filosofie. Daca intri, sper sa scrii o carte <<Jurnalul de la Basarabasa>>, iar eu trecand peste cativa ani printr-o librarie, am sa o cumpar, am sa o citesc si bineinteles nu o sa inteleg nimic”. Vizionarul Petrut lucreaza acum la o firma de transporturi, dupa ce a parasit si el sistemul de invatamant unde a activat ca profesor de istorie. Trece prin librarii, nu prea des, mai nimeni n-o mai face. Gaseste acolo, cine-ar fi crezut?, „Jurnalul” lui Bubu Brebenar.

Barbile

Un an, dupa liceu, Bubu a fost somer, caci nu a intrat din prima la Filosofie, la Timisoara, a luat 2 la examenul de logica. A terminat totusi aceasta facultate, desi ar fi preferat sa o faca la Cluj. S-a intors profesor la Brad, in fostul sau liceu. Dupa doua saptamani si-a dat seama ca nu o sa suporte niciodata sistemul. Spre sfarsitul anului scolar, in mai, a plecat cu elevii sa se plimbe. In luna mai, cand innebuneste primavara, si intr-a doispea daca esti nu iti mai arde de filosofie.

Bubu e genul de om care se imbata cand infloresc ciresii. Si ce prof de treaba a fost, uite-l cum zambeste din fotografii vechi, in blugi si cu barba. Atunci au avut si adolescentii din Brad aceasta dilema: sa ne lasam, oare, barbi? Brebenar i-a lasat sa apeleze la liberul lor arbitru, dupa ce le-a citat latinescul „Philosophum non facit barba”. Bubu Brebenar are si azi o etica utilitarista: barba e buna iarna. Tine de cald.

Gabriel a scos doi filosofi din promotia aceea. Unul, de loc din Bucurescii Bradului – o localitate pe care GPS-ul se incapataneaza s-o puna, egal, langa Capitala noastra plina de iluzii – e masterand la Paris. Munceste noaptea ca receptioner intr-un hotel de la periferie. Cand are timp, si are, citeste. L-a chemat acolo si pe Bubu - macar paznic de noapte sa se angajeze undeva. Brebenar nu ar putea. Unu: nu mai vrea sa munceasca in forma organizata niciodata. I-ar rapi din timpul de studiu. Doi: paznicii de noapte au obiceiul de a deveni alcoolici si el nu vrea sa devina alcoolic, nici macar anonim. Ce relatie are Bubu cu alcoolul? Raspunsul este „amicala”. Dar cu alcovul? Raspunsul este „mai putin”.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 4, in care Cititorul simte Singuratatea. Decor compus din flori de plastic la carciuma “Mario” din Brad. Am oprit sa bem o cafea. Ziaristii scriu, dintr-un reflex prost, pe Facebook. Gabriel Brebenar isi potriveste cafeaua din zahar. Se discuta, inegal, despre Hemingway, Saramago si Sabato. Se viseaza la o piateta din Buenos Aires pe care n-a vazut-o, dealtfel, niciunul dintre noi. Gabriel isi aminteste ca la “Mario” a tras o betie de pomina la intrunirea de zece ani de la terminarea liceului. Provincialismul povestirilor sale e fermecator. Pe Brebenar, insa, il apasa. Ar vrea de multe ori sa vorbeasca despre pasiunile si lecturile sale cu un prieten.  Cu cine insa la Basarabasa ? Cu cine la Alba Iulia ? Jurnalul unui cititor ar putea fi la fel de bine, aici, Jurnalul unui singuratic. Cestile s-au golit.

Trei sticle de vin cu Eminescu, la coasa cu Paler
Dupa ce s-a lamurit cu Invatamantul romanesc, Bubu s-a intors la Basarabasa, a citit, a scris in jurnal, a visat cu ochii deschisi ca va ajunge sa faca ghiduri de lectura pentru tineri, a continuat sa ii divinizeze pe Noica si pe Eliade si l-a descoperit pe Sábato, „cel mai tulburator scriitor din a doua jumatate a secolului XX”. A facut apostolat cultural prin judetul Alba, mergea din scoala in scoala sa le spuna elevilor ce carti sa nu evite, uneori il primeau, alteori il dadeau pe usa afara. Atunci, Bubu ii mai dadea la dracu` si le arunca din poarta: „Bine, ma, faceti voi!”.

Cu legionarismul de tinerete al unora dintre modelele sale culturale se impaca bine: „Au fost tineri si au fost naivi. Nu le caut nicio justificare. Credeau ca exista o solutie pentru Romania si pentru oameni, in general, dar nu exista”. Este si Brebenar de parerea lui Adorno: „Dupa Auschwitz, toata cultura, cu toata critica ei, este gunoi”.

Lui Bubu Brebenar i-ar placea sa poata scrie literatura ca Hesse sau eseuri ca Borges. Nu a plecat niciodata din Romania, dar are nostalgia Buenos Aires-ului din cartile lui Sábato. Daca ar putea sa invie un singur scriitor mort, l-ar invia pe Eminescu, l-ar asculta toata noaptea si ar goli trei sticle de vin. „Vin sau votca?”, e indiscreta intrebarea. „Vin, ca lui vinul ii placea. Cand avea bani, Eminescu bea vin”. Si, poate, si pe Octavian Paler, ganditorul de la Lisa. Emil Boc!, randurile care urmeaza mananca cerneala special pentru tine, cel ce stii sa dai cu coasa: „Visez sa fac un concurs de coasa cu Octavian Paler. Sa avem amandoi douazeci de ani si sa cosim pana unul se prabuseste la pamant. Probabil l-as invinge!”.

46 Nota din "Jurnal": "La Dostoievski, dar si la Tolstoi, cel ce vrea sa schimbe lumea nu poate renunta la o tigara: <Dati-mi numai sa fumez si schimb lumea, o fac mai buna>"

47 Alta nota: "Am venit pe lume intr-un secol cand murea trandafirul si motorul era invingator in lupta cu ingerii (Jorge Carrera Andrade, poet ecuadorian)"

48 Si inca una: "Cate carti se pot citi intr-o viata de om? Citi si reciti. Sa zicem: 8623, din care 1237 citite de doua ori, 429 citite de trei ori, 135 de patru ori, 64 de cinci ori, 18 de sase ori, 15 de sapte ori, 12 de opt ori, 5 de noua ori, 3 de 12 ori. E putin. E foarte putin"


La Urgente

Daca ar avea bani, Brebenar ar calatori, ar vedea toata lumea si s-ar intoarce in Basarabasa, unde a fost totusi, ca peste tot, o bula imobiliara. Bani nu are, poate doar cand da vaca lapte mai mult, dar si ea, Steluta, e pe o panta descendenta a varstei. Are peste zece ani, „in anii vacilor inseamna ca e cam de-o seama cu Neagu Djuvara” glumeste Brebenar.

Unde s-ar duce prima data “cititorul borgesian”? In Rusia, unde?! „Nu, nu acolo, caci nu mai exista Rusia lui Gogol. M-as duce in Spania”. Obsesii cioraniene. Dar Bubu nu a plecat niciodata din Romania, nu a trecut prin Vama Albita, ce sa mai spunem de Rotterdam? L-a citit si recitit insa pe Erasmus, filosoful care in patru zile a scris un eseu despre nebunie. Un eseu care spune cam tot ce se poate spune despre rasa umana.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 5, in care Cititorul se intalneste cu Fericirea. Pasi straini pe o terasa imbatranita de ploile toamnei. In baia minuscula si rece, cele doua grupuri sanitare sunt ocupate. In dreapta, Gabriel Brebenar. In stanga, celalalt ziarist. Usile darapanate sunt intredeschise. Se poarta o discutie navalnica despre Emil Cioran – caruia i se spune cu o impertinenta oarba Mielu Cioran! – si nihilism. Asteptand nerabdator intre cele doua cavitati sapate in burta unei crasme anonime, il vad pe Gabriel stand cu spatele, in timp ce vocea sa groasa se loveste nebuneste de peretii incaperii. Cine dracu’ sa-si imagineze ca fericirea poate fi si asa, intr-o buda infecta din Hunedoara, strecurandu-se infrigurata langa aceasta concluzie lipsita de sens si, tocmai de aceea, atat de importanta: “orice neinteles se schimba intr-un neinteles mai mare”. Sunetul sliturilor inchizandu-se cade ca o cortina.


Bubu nu are, fireste, nici medic de familie, nici asigurare medicala. Iata: „Trebuie sa ajung in stare critica, pentru ca la Urgente sunt obligati prin lege sa ma tina trei zile. In trei zile ma pun pe picioare sau mor”. Dar Bubu nu vrea sa moara, vrea sa traiasca 99 de ani si 8 luni, cat Sábato. Copii? „Cine stie?” Candva a vrut sa-si faca vasectomie, dar, afland ca e reversibila, a renuntat. Oricum, era doar un substitut pentru gandul sinuciderii, cu care a cochetat public in jurnal. Daca isi face singur moarte de om, Brebenar o va face in stil clasic, barbateste, cu cutitul. Ca anticii. „In Antichitate, relatia omului cu moartea era mai cordiala, era mai bine asa”, crede Brebenar.

De votat, a votat, la alegerile prezidentiale, o singura data. In 2000, in primul tur. L-a votat pe Isarescu sau pe Stolojan, nu mai tine minte. De atunci – nimic. Oricum ii exclude din grila sa de lecturi si pe Marx, si pe Lenin, si pe Stalin. „Nu l-am terminat pe Confucius, cei trei pot sa mai astepte”.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Povestea 6, in care Cititorul se intalneste cu sine. La Basarabasa, pe o ulita neasfaltata care atarna de o costisa, e casa bunicilor lui Gabriel. Ne refugiem in “camera verde”, unde Brebenar isi petrece iernile de lectura. Imediat langa, e incaperea galbena, care gazduieste biblioteca. Neavand soba, aceasta e frecventata doar vara. Mancam intr-un vestibul. Cititorul cu jurnal la Humanitas isi aminteste de mesele de la Paltinis, povestite de Liiceanu in cartile sale. Placinta cu branza se serveste aici doar cu smantana. Detalii neimportante, veti spune, desi nu e asa, mai ales cand dupa masa urmeaza ore intregi de discutii despre conditia umana. Brebenar e in elementul sau, scoate nenumarate caiete pe care si-a notat viata din ultimii 16 ani, gesticuleaza larg, vorbeste neintrerupt. Ii simtim revolta fata de felul in care e construita lumea de astazi, cu fuga sa continua spre nicaieri. Admite ca s-a gandit de multe ori la sinucidere, pe care o intelege ca fiind singura decizie definitiva pe care o poate lua cineva. A renuntat intre timp sa-si mai proiecteze disparitia. Iubeste.
Si e, intr-un fel, un om norocos. A avut puterea sa renunte la tot – cel putin la acel “tot” pe care il numim, din ignoranta, viata –, s-a retras intr-un loc nestiut de nimeni si-si dedica tot timpul lecturii. Vara coseste si face baie in Cris. Iarna se trezeste devreme si viseaza sa creasca viermi de matase pe care sa-i hraneasca cu frunze de dud. Tot asa, curgand verile si iernile una dupa alta, in nestire, Gabriel Brebenar a ajuns “cititorul borgesian din Basarabasa”. Pe pagina a doua a volumului “Intalnire cu un necunoscut”, Gabriel Liiceanu i-a lasat urmatoarele cuvinte: “In amintirea zilei in care ne-am intalnit pentru a pune la cale cate ceva din frumusetea jocului pe care-l avem de jucat”.


Blandetea acestei ierni

Poate ca vreti sa intrebati, poate ca v-ati gandit la asta dupa chiar primul paragraf: esti fericit, Gabriel Brebenar? Nu este. Fericirea nu e pentru lumea aceasta. Iar Bubu nu o cauta. Se vede doar, peste un deceniu, facand antrenamente culturale, poate prin toata Romania. Si citind. „Cartile au nevoie de mine, cum si eu am nevoie de ele. Altfel, ar sta stinghere in librarii, in biblioteci. Nu ar fi bine, nici pentru ele, nici pentru mine”.

E deja tarziu. Fumul unei tigari se pierde in blandetea acestei ierni. Sunt cateva grade peste zero, noaptea e de o liniste tulburatoare, iar Gabriel Brebenar bea un nes. Il tine treaz pana la cinci dimineata. Nesul il face la miezul intunericului, cand oamenii merg la culcare, sa intinda mana spre biblioteca dupa o carte. Scrie Brebenar in Jurnalul sau: “Ce fac? Am citit cateva rafturi. Le-am citit pentu ca mi-au placut. Imi plac cartile. N-o sa scriu niciodata ca Dostoievski, nici mii de pagini ca Cioran. Fac ce pot, cat pot, putin...”.

Si maine e o zi, si la Basarabasa, si la Buenos Aires.

Epilog
O ceata laptoasa s-a lasat peste drumurile inguste si strajuite de maracini amenintatori ale Basarabasei. Mergem, parca, spre nicaieri. L-am lasat pe Gabriel cu lecturile sale, cu Ecleziastul pe care l-a citit deja de sase ori, cu Sabato a carui varsta vrea sa o atinga, cu Mircea Cartarescu pe care il vede castigand Nobelul, cu Julian Barnes sau Emil Cioran, pe care l-a citit de la 15 ani. Si totusi, fara Gorki, semn ca literatura nu se termina niciodata, iar o viata de om e prea putin ca sa-si masoare fortele cu imperiul cartilor. Ce vrea, deci, Gabriel Brebenar ? De ce face asta ? De ce e aici ? Raspunsul nu poate fi decat acesta: cand cauti sa intelegi conditia umana, nicio certitudine nu poate fi definitiva; esti condamnat din start sa cauti la nesfarsit.

Jurnal de calatorie la Basarabasa

Incheiere, in care Cititorul anticipeaza destinul omenirii. Duminica, 11 decembrie. Ploile s-au oprit deasupra Basarabasei. Ne revedem la o cafea cu Gabriel. Ar trebui sa tragem niste concluzii, dar e zadarnic sa mai crezi ca asa ceva e posibil. Discutam aiurea despre Karl May si Karl Marx, facem planuri pentru primavara, pierdem timpul lenes. La un moment dat iese un soare inselator si ne mintim ca mergem la o plimbare in padure. E prea tarziu insa, drumul pana la Bucuresti revine ca un cosmar si, dintr-o data, lumile noastre se despart. Nu poti avea pretentia ca l-ai inteles pe Gabriel Brebenar, pentru ca de fapt nu-l intelegi. Nu-i cuprinzi nebunia de a citi patru carti pe saptamana. Nu-i intelegi retragerea din calea lumii. Nu-i dai dreptate deplina decat cu ipocrizie. Stii ca n-ai putea sa faci asta, sa stai aici la Basarabasa, sa te caci in curte si sa mori de frig in diminetile de iarna. Ne intelegem, totusi, asupra unei concluzii mici, cand intr-o clipa de inspiratie comuna decidem ca despre conditia umana se poate spune doar atat: “destinul caracalean al omenirii nu mai poate fi evitat”. Suntem toti intr-o caruta cu prosti care se va rasturna curand.


NOTA: Acest material a fost realizat in colaborare cu editia de weekend a ziarului "Adevarul"
. O varianta a articolului a aparut, pe cinci pagini, si in editia de print a "Weekend Adevarul".

Comentarii

sen: 17-12-2011

Este 2 noaptea in CA, USA si

Este 2 noaptea in CA, USA si de un secol nu am mai avut o asa placere citind acest reportaj.
Nu credeam ca mai exista reporteri ca voi in Romania.
Din fericire internetul ma ajutat sa va descopar.
You make my day _e noapte,dealtfel!
Felicitari si..... sarbatori fericite! !!

Oana Dan: 17-12-2011

Multumim! Va asteptam sa ne

Multumim! Va asteptam sa ne urmariti si pe contul de Facebook - http://www.facebook.com/Dela0.ro

Anonymous: 18-12-2011

Oare nu ar trebui sa mai

Oare nu ar trebui sa mai traiasca ceva vreme ca sa aiba ceva de spus. Avem destui care compileaza si citesc milioane de carti. La ce bun ca s-a retras in BAsarabeasa?! Din pacate este un esec al societatii noastre!

Anonymous: 30-12-2011

Buna sunt un fost coleg de

Buna sunt un fost coleg de clasa din liceu, al lui Bubu. Acum traiesc la Londra si prin intermediul internetului am aflat de el. Sunt nespus de bucuros pt el si ii doresc toata bafta din lume! Bubu te salut cu drag!

Decebalus per Scorillo: 31-12-2011

Unii traiesc prea mult si nu

Unii traiesc prea mult si nu au nimic de spus, de ce "prea devreme"?. Putini avem curajul in ziua de astazi sa ne lasam
viata sa curga spre ceea ce ne place, nu spre constrangeri sociale
din ce in ce mai acerbe. Privim cu frica un asemenea personaj care traieste urmandu-si pasiunea, il judecam fara a ne radiografia pe noi mai intai. "Retragerea" lui va insemna si inseamna si creatie, nu abandon. Traim intr-o lume a diversitatii, dar adeseori nu si intr-una a intelegerii si acceptarii ei! Pacat!

Decebalus per Scorillo: 31-12-2011

De ce "prea devreme"? Sunt

De ce "prea devreme"? Sunt oameni care traiesc mult fara a transmite nimic... Ne grabim sa judecam un astfel de om fara a ne radiografia pe noi mai intai, ne revolta faptul ca el traieste pentru si dupa pasiunea lui in timp ce noi ne asezam in randurile largi ale formalitatilor sociale, din ce in ce mai acerbe si dezumanizante! Retragerea lui nu inseamna abandon ci elan creator,
si la fotbal pentru a reusi lovituri de exceptie este nevoie, cateodata, sa faci cativa pasi in spate. Sa fim mai intelepti!

Minel: 04-01-2012

Excelent! Si totusi n-a fost

Excelent! Si totusi n-a fost in zadar

rad_de_prosti: 11-11-2012

sen-za-tio-naaaaaaaaaaaaaaal

sen-za-tio-naaaaaaaaaaaaaaal !!!
superrrrrrrrrrrrrr
scriereeeeeeeeeeee
si 6 comentarii, vai de capul vostru... :)))

abcdefgh: 29-12-2012

imi pare rau ca mi-am pierdut

imi pare rau ca mi-am pierdut timpul citind prostia asta plictisitoare despre nimic interesant.

Daniel Alin: 31-01-2015

Ma bucur sa vad ca ai

Ma bucur sa vad ca ai publicat cateceva din scrierile tale. Bravo Gabi! Alin fostul coleg

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Cine este Gabriel Brebenar

Un Cioran modern care da Parisul pe Coasta Boacii

Un absolvent de filosofie care s-a retras la doar 32 de ani la tara, la Basarabasa, in judetul Hunedoara, ca sa citeasca tot ce s-a scris mai important in ultimele doua mii de ani pe planeta Pamant. Pentru a castiga bani sa isi cumpere macar sosete, da cu coasa, ingrijeste o vaca, Steluta, si tine un jurnal de cititor. Un prim volum din jurnal (caietele 27-38) a fost publicat la Editura Humanitas, in aceasta toamna. Gabriel 52 Liiceanu insusi a scris prefata la „Jurnalul unui cititor” si l-a elogiat pe acest „cititor borgesian”. Imaginati-va un Cioran care da Parisul pe Coasta Boacii, ne propune Liiceanu. Nu ne-am imaginat. Am fost sa il intalnim.

16 ani de Jurnal

> S-a nascut la 4 septembrie 1979

>
Tine un jurnal de cititor din 2 septembrie 1995

>
A absolvit Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Comunicare (specializarea filosofie) a Universitatii de Vest, din Timisoara

>
Timp de un an a predat logica, economie si filosofie la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad

>
Locuieste, vara, in Basarabasa, judetul Hunedoara si, iarna, in Alba-Iulia, judetul Alba, alaturi de iubita sa, Diana Gruia

"Jurnalul unui cititor"

Note. Stari. Zile

> Omul e, de buna seama, o fiinta misterioasa. Capabil de faptele cele mai atroce, de crime abominabile, de cruzimi cutremuratoare, dar si creator de inepuizabile frumuseti. (…)  Uneori acelasi om trece de la crima si bestialitate direct la smerenie si sfintenie. Cum se poate? (…) Ce este omul, domnule Immanuel Kant?

> Am scormonit prin Kierkegaard. A fost posedat de o creativitate maladiva, incredibila, aproape la limita nebuniei. Cum au incaput atatea intr-un om? Prin el, Danemarca a dat suficient istoriei.

> Imbecilizarea prin televiziune. “Nu merita sa faci revolutii sangerose ca sa-ti umpli apoi casa cu fleacuri inutile si cu copii idiotizati de televiziune” (Sabato)

> “Cand imi voi publica jurnalul acestor trei ani, vor plange si fluturii de tristete”, scrie Eliade intr-o scrisoare catre Jenny Acterian, 17 martie 1943. Chiar asa, sa planga fluturii…

> “Cineva constata pe buna dreptate ca mizeria morala de aici nu provine din faptul ca se minte, se fura si se insala, cat din faptul ca nimeni nu stie cine minte, cine fura si cine insala” (Noica). Dupa 70 de ani, suntem in acelasi loc…

>
Ma simt mic si neinsemnat, un gandac de bucatarie, un scrib nenorocit, un simplu mazgalitor de hartie. N-am talent, nici ce e inspiratia nu stiu. Dar imi place sa transpir. Poate ca talentul se construieste, iar inspiratia se cultiva. Sper.

> De nenumarate ori mi-am imaginat ca sunt contemporan cu Eliade, Noica si Cioran. Scenariul e cam asa: Cioran are varsta mea, Noica 29 de ani, Eliade 31. Cu Eliade si Noica fac planuri culturale de speriat si, mai mult sau mai putin, le indeplinim. In Cioran gasesc un aliat loial si consecvent impotriva optimismului celor doi, impotriva lumii si a lui Dumnezeu. Cu el ma imbat, mergem impreuna la bordel, ascultam muzica si discutam in fumul tigarilor pana in zori, pana la epuizare.

> Daca poti sa faci treaba cu cartile si, facand, te simti implinit, nu e catastrofal sa nu faci?

> As vrea sa-i pot cumpara lui Van Gogh cateva tablouri, sa ne imbatam cu absint, sa-i pot asigura cateva luni de liniste si bunastare, sa-l privesc pictand…

> Sa fiu un bun cititor. Doar atat, un bun cititor. Sau unul foarte bun, daca se poate. Si se poate. Sa citesc si sa recitesc, linistit, cateva sute de capodopere, poate pe unele in original. Si cele mai bune studii despre ele si autorii lor. Timp de 50 de ani.

> Flaubert zicea ca e preferabil ca meseria sa coincida cu pasiunea. Meseria mea e aceea de cititor. Nu se regaseste in nomenclatorul de meserii, desigur.

> Mi-am amintit moartea stupida a lui Laurentiu Ulici. Eram cu Steluta in “Poduri”. A aparut si Florinel, cu un pai agatat in mustati, dornic de joaca. Apoi si Bobita, gelos. Un soare bland dupa cativa stropi de ploaie. Asta numesc eu fericire, cu litera mica, dar imi ajunge.

> A murit baci Iuan. De mai multi ani a fost numai un cadavru viu. Trebuie sa am curajul sa ma sinucid la timp.

> Dupa Gogol si Baudelaire m-am imbatat.

> Presedintele Basescu a spus ca sistemul de invatamant e mediocru. Oare Basescu stie ce-i un eufemism?

> Primesc poemele pornografice ale lui Emil Brumaru. Le-am rasfoit o jumatate de ora dupa care le-am aruncat in foc. E doua carte pe care ma razbun in felul asta, prima fiind “Manual de filozofie si socialism stiintific”. Urmeaza manualele dupa care am fost nevoit sa predau timp de 8 luni.

> N-am bani pentru carti, prin urmare sunt nevoit sa recitesc.

> Daca la 16 sau 17 ani cineva, un om lucid, mi-ar fi descris viitorul, adica actualul prezent, l-as fi luat la bataie. Nici Dumnezeu insusi nu m-ar fi putut convinge ca Romania va arata asa cum arata. Viitorul, o uriasa gramada de gunoi.

> Tara asta a fost si este condusa de niste deseuri umane, printre care s-au strecurat, din greseala – cine stie cum – si cativa, putini, competenti.