Interviu cu "un Dracula mai mic"

"Capitalismul nu este despre dreptate, este despre profit"

de Iulian Andrei | Foto: Silviu Panaite / Dela0.ro 22-09-2014

Intr-un dialog cu Dela0.ro, scriitoarea Slavenka Drakulic vorbeste despre continentul ei si-al nostru. O face cu intelepciunea omului care stie nu doar cum au aratat ultimele masacre comise in Europa in numele puritatii etnice, la destramarea Iugoslaviei. Stie si cum au aratat criminalii: ca niste oameni normali.

Croata la origine, Slavenka Drakulic s-a stabilit in complicatii ani '90 in Suedia. Acum se imparte intre Stockholm si Zagreb. A scris ca nimeni alta despre ororile razboiului din fosta Iugoslavie. A fost comparata cu Hannah Arendt sau cu Simone de Beauvoir.

 

Specialistii i-au incadrat cartile la fictiune (“As If I Am Not There” – in care vorbeste deschis despre rana violurilor in masa din timpul razboiului), dar si la eseistica fundamentata pe fapte reale (“How We Survived Communism and Even Laughed”, “Cafe Europa” sau “They Would Never Hurt a Fly”, colectie de texte despre banalitatea raului, prilejuite de faptul ca Slavenka Drakulic a asistat la procesul criminalilor de razboi din fosta Iugoslavie, asa cum au fost ei judecati si condamnati la Tribunalul Penal International de la Haga).

 

“They Would Never Hurt a Fly” a fost tradusa si la noi. Editia romaneasca a fost publicata la Editura Curtea Veche.

 

In 2011, la New York, Slavenkai Drakulic i-a aparut volumul “A Guided Tour Through The Museum of Communism”. In volum, postcomunismul romanesc este descris prin ochii unui caine. Maidanez.

 

Slavenka Drakulic nu este cel mai mare om din Europa de Est care mi-a stat in fata reportofonului. Nu este polonezul Adam Michnik. Nu este nici macar slovenul Boris Pahor. Dar nici mai putin nu este. Caci raspunsurile ei la intrebari gazetaresti, seci, sunt transante si fermecatoare. Arata o intelegere justa a Europei de ieri, de azi si – mai important decat toate – de maine.

 

Dela0.ro: Bine ati venit in Romania.
Slavenka Drakulic: Bine v-am gasit. De ce nu facem noi interviul asta pe mail?

 

Pentru ca, desi tanar, sunt de moda veche. Fac presa scrisa de zece ani si stiu ca interviurile pe mail sunt, pur si simplu, o porcarie.
Da, dar in zilele noastre, cu timpul si... N-am mult timp, stiti?

Chiar si asa. Nu e prima oara cand sunteti in Romania, nu?

Nu. Am mai fost in Sibiu, in Timisoara, am mai fost si in Bucuresti.

Ati scris despre Romania in Cafe Europa. Ati scris despre starea deplorabila a toaletelor publice, ca o consecinta directa a comunismului.
Asa este, am scris despre toate astea. Ce carte aveti acolo?

Cartea dumneavoastra – “They Would Never Hurt a Fly”. Va marturisesc ca abia azi-noapte am reusit sa o citesc si am gasit-o extraordinara. Imi dati un autograf?
Ma bucur (n.m. - imi da un autograf – scrie simplu, in engleza, “Pentru Andrei, de la Slavenka Draukulic”). Am mai scris despre Romania si in “A Guided Tour Through The Museum of Communism – Fables from a Mouse, a Parrot, a Bear, a Cat, a Mole, a Pig, a Dog & a Raven”. De fapt, e o carte despre comunism si postcomunism vazut prin ochii unui caine.

 

Cand ati fost ultima oara in Bucuresti?
Anul trecut am fost in Timisoara.  In Bucuresti am fost acum cativa ani – poate trei, poate patru, nu-mi mai amintesc exact. Acum e mai curat si mult mai frumos. E si o zi frumoasa de toamna, totul straluceste, bulevardele sunt luminoase.

 

Dar cainii?
Nu i-am mai vazut. Unde sunt? Ma tem ca stiu de ce nu mai sunt.

De ce?

Cred ca au fost exterminati.


Unii au fost stransi si dusi in adaposturi.
Sper. Cand am mai fost eu erau mult mai multi. Am remarcat deja asta – ca nu mai sunt pe strazi.


E o schimbare mare?
Incredibila! Pe de alta parte nu pot sa fiu deloc fericita daca au fost exterminati. Ar fi bine sa fie in adaposturi, cum spuneti. Oricum era ceva incredibil – nu mai vazusem asa ceva, atatia caini ca in Bucuresti!

 

SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CUM CAINII

IMPARTASESC DESTINUL OAMENILOR


Nu existau caini maidanezi in Iugoslavia?
Nu. E interesant ca ma intrebati de caini. E o mare problema cu cainii acum in Bosnia. E o situatie generata de razboi – multe case au fost distruse, cainii au fugit, au ajuns pe strazi si s-au inmultit. Multi oameni au emigrat, altii au murit, cainii au ramas pe drumuri. E o situatie complicata, nu stiu toate datele. Nu cred ca merge foarte bine cu sterilizarea lor, dar pe de alta parte nimic nu merge prea bine in Bosnia. Cainii impartasesc destinul oamenilor. In Bosnia, mi se pare ca oamenii au devenit mai brutali dupa razboi. Nu se poate ca o asemenea trauma sa nu genereze schimbari majore in mentalul colectiv.


Si daca Europa se prabuseste (n.m. – titlul  conferintei despre Primul Razboi Mondial pentru care Slavenka Drakulic se afla la Bucuresti)?
Europa nu se va prabusi. Unele idei s-ar putea termina. Cred ca titlul asta e simbolic. Europa nu se poate prabusi. Uniunea Europeana ca idee, de unificare continentala, da. De fapt, nici nu merge prea bine, dupa cum vedem. Criza financiara globala isi spune si ea cuvantul si face totul mai dificil. Dar si caderea Uniunii Europene tine de science-fiction. Mie nu-mi place science-fiction-ul.

 

Dupa 1989, cu prabusirea Zidrului Berlinului, oamenii si-au spus: “Gata, de acum avem democratie, nu trebuie sa mai facem mare lucru!”. Dar nu e asa! Nu e deloc asa! Evident, trebuie sa muncesti constant, sa pui intrebari, sa dezvolti idei, sa nu fii foarte romantic in privinta democratiei asa cum am fost noi in Europa de Est. Ne asteptam sa se rezolve toate deodata dupa caderea comunismului.

 

Ziaristul Vlad Mixich isi face aparitia. Are programat un interviu cu o alta personalitate. Ne intrerupe cerandu-si scuze pentru intrerupere. “Va admir cartea”, ii spune Slavenkai Drakulic. Reiese ca e vorba tot despre aceasta – cu musca pe coperta. Doamna ii multumeste. Glumesc cu Mixich: "Sper ca imi admiri si mie cartea" (n.m. – culegerea de eseuri ‘Baricadele’, recent publicata la Humanitas).


Mixich rade si ii spune Slavenkai Drakulic ca sunt unul dintre cei mai talentati jurnalisti din Romania, desi nu suntem prieteni, ba chiar afirma, glumind, ca suntem dusmani. Rad. Rade si Slavenka Drakulic si imi cere sa ii dau o carte de-a mea in engleza. Ii explic, omeneste, ca nu m-a tradus nimeni, ca n-am valoarea. Trecem, tot razand, mai departe.


Unde am ramas, doamna?
Iti spuneam ca eu cred ca suntem prea relaxati in Europa Occidentala. Avem un anumit nivel de trai, un anumit nivel de asteptari si de valori. Dar in Europa de Est am fost prea romantici, am asteptat prea mult de la aceasta Europa Occidentala. Am avut prea multe iluzii.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA EXISTA INCA UN ZID

AL BERLINULUI INTRE NOI

Exista inca un zid intre Europa de Est si cea de Vest?

Cu siguranta. Si nici nu ar putea fi altfel. Diferentele sunt prea mari. Estul e diferit, e complet diferit. Sunt diferente de mentalitate. Sunt lucruri mici pe care le vedem in viata fiecaruia. Sunt anumite obiceiuri – care nu se pot schimba in douazeci si cinci de ani.

 

Dar in cat timp se pot schimba? O suta de ani e un termen rezonabil?
Nu stiu, dar douazeci si cinci e prea putin. Trebuie sa treaca mai multe generatii pana sa se schimbe ceva profund.

 

Croatia, tara dumneavoastra, e acum, in 2014, in Uniunea Europeana.
Si pe de-o parte e bine, pe de alta parte e rau.


De ce?
Vorbeam de asteptari. Si croatii aveau mari asteptari – o, ce bine, intram!, vom avea mai multe locuri de munca, mai multi bani... Asteptarile erau prea mari. Integrarea a coincis cu criza economica si financiara.


N-a fost cel mai bun moment?
A fost cel mai rau moment.


In Romania a fost unul mai bun.
Da, a fost un pic mai bine. Dar Romania era si putin nepregatita. Nu poti sa sari pasi. L-ati omorat pe Ceausescu si ati zis ca, gata!, e democratie, dar democratia nu e un lucru dat, e ceva viu pe care trebuie sa-l dezvolti. Trebuie sa inveti in continuu cum sa fii un democrat. Nu trebuie sa te uiti la democratie ca si cum ar fi un mar de aur – cineva iti da un mar si iti spune “Iata, aceasta este democratia, acest mar de aur, acum vom fi toti democrati”. E atat de departe de adevar. Si in acelasi timp cu democratia a venit si capitalismul.


... care e o cu totul alta poveste.
Ce s-a intamplat: corputia a crescut imens. In ce sens? Cei care erau apropiati de putere au profitat de capitalism. Prapastia intre clasele sociale a crescut enorm. Eram obisnuiti toti cu un fel de egalitate, chiar daca eram saraci.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA ACEIA CRESCUTI IN

COMUNISM NU POT INTELEGE CE ESTE CAPITALISMUL

Si continua sa creasca. In Romania creste din ce in ce mai mult.

Da. Nimeni nu era cu adevarat bogat (n.r. - in comunism). Aveai burghezia rosie, nomenclatura, tovarasi care aveau anumite privilegii, dar cu adevarat bogat nu era nimeni. Am vazut in tara mea ca oamenii care au trait in comunism... De fapt, stai, comunism e un cuvant, poate, gresit, ar trebui sa spunem socialism.

 

Asadar, cei care au trait in socialism nu pot sa sa fie competitivi in capitalism, nu pot intelege aceasta teribila prapastie, aceasta groaznica inegalitate. O percep ca nedreapta. Oamenii credeau ca acest capitalism este despre dreptate. Nu este. Capitalismul nu este despre dreptate, este despre profit. Este si despre libertate, da, dar e mai ales despre profit si cu siguranta nu este despre dreptate.


E cea mai grea lectie?
Da, pentru ca oamenii sufea cand nu o inteleg.

 

A fost greu si pentru dumneavoastra sa o intelegeti?
Eu am trait multa vreme intre Est si Vest, am calatorit mult in Occident. Mi-a fost mult mai usor.

Ce orientare politica aveti dumneavoastra?

Sunt social-democrata.


Si eu.
Bravo. Dar sa vad aceasta prapastie a fost dureroasa si a fost dureros sa ii vad pe oameni neprimind ceea ce asteptau. Am scris mult despre aceste probleme.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA NAIVITATEA DE A CREDE

IN PUTEREA UNEI CARTI

Locuiti in Stockholm, Suedia.

In cea mai mare parte a timpului, da.


Si in restul timpului?
In Zagreb, in Croatia. Acum vin din Zagreb.


Cum sunt lucrurile acum in Zagreb, la doua decenii de la razboi?
Nu vezi cicatricile. Oricum, in Zagreb nu a fost un front. Putine incidente s-au intamplat aici, cateva grenade aruncate. Din acest punct de vedere nu vezi nimic. Dar aceste cicatrici sunt psihologice si nu trec usor. Toata lumea vorbeste despre reconciliere. Cum traiesti impreuna dupa ce ai trecut prin asa ceva? Procesul se face foarte incet.

 

Am scris mult si despre asta. Oamenii de rand calatoresc, se intalnesc, vorbesc, Croatia e un stat mic. Reusesc sa o faca, cumva, in afara interventiei statului. Serbia e de doua ori mai mare, dar tot mica e. Dar nu exista o unda verde de la cel mai inalt nivel – e OK sa calatoresti, e OK sa faci schimburi economice… De exemplu, ce ai in mana?

O carte.
Exact. Nu poti lua carti din Serbia. Nu exista carti din Serbia in Croatia.


De ce?
Se platesc taxe mari daca vrei sa le importi. In primul rand, cati oameni citesc? Se crede ca aceste carti – din Serbia – ti-ar putea face rau. E foarte dragut sa crezi asta despre puterea unei carti, dar e si foarte naiv, in zilele noastre. Nu exista schimburi libere, nici macar in idei, nici la nivelul studentilor, mai ales dupa ce noi ne-am integrat in Uniunea Europeana.


Totusi: de ce?
Pentru ca niciun guvern pana acum nu a fost cu sinceritate interesat de reconciliere. Nu poti lasa totul pe umerii oamenilor, pentru ca va dura prea mult procesul, nu vor sti cum sa se poarte. Reconcilierea trebuie sa vina din ambele directii. Trebuie sa fie de jos in sus si de sus si in jos. Trebuie sa fim atenti ce ii invatam pe copii in scoala primara, in generala si in liceu la istorie, de exemplu. Cum arata cartile noastre de istorie – asta ar trebui sa ne preocupe.


Si cum arata?
Sunt bazate pe intrebarea “cine e dusmanul?”. Sunt subiecte delicate: chestiunea celui de-Al Doilea Razboi Mondial in Croatia, problema fascismului, a lagarelor de concentrare, apoi Tito, comunismul, ce se scrie despre razboiul din anii `90. E o problema de proportii juste, de importanta acordata unui subiect. Cred ca manualele arata foarte rau, foarte impregnate de ideologie. Inainte sa schimbam asta nu putem vorbi despre reconciliere.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA SUNTEM OBLIGATI SA

CREDEM IN UMANITATE

Mai credeti in umanitate dupa tot ce ati aflat despre natura umana? Ati fost la Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie, de la Haga, ati ascultat atatea depozitii ale unor criminali sau violatori sau...

Trebuie! Trebuie sa credem.


Oamenii sunt fundamnetal buni?
Asa cred, eu sunt o optimista. Dar nu avem de ales, trebuie sa credem in umanitate.


Putem sa alegem sa nu credem. Eu –nu va ascund - nu prea cred.
E o problema cu natura umana. Natura umana e intotdeauna, dintotdeauna, aceeasi. Avem aceasta idee naiva ca natura umana se imbunatateste. Poate ca se imbunatateste, dar putin – prin educatie. Toti suntem copiii Iluminismului, a acelei increderi ca daca inveti, ca daca educi oamenii, totul va fi bine. Poate ca asa si e, poate ca se poate ca totul sa fie bine. Dar, cu siguranta, oamenii au de ales.

 

Putem sa alegem daca suntem rai sau buni. E o chestiune de caracter combinata cu circumstante. Circumstantele te aduc intr-un loc unde poti alege. Dar alegerea iti ramane intotdeauna. Natura umana are un anumit potential. Ce am invatat de la mine insami e ca nu stii dinainte ce vei alege.


Scrieti in cartea “They Would Never Hurt a Fly” despre cazul lui Milan Levar, ucis in circumstante neelucidate intr-un mic orasel, Gospic, pentru  ca indraznea sa spuna adevarul despre razboi. Spuneti ca l-a ucis nu doar bomba pe care i-au pus-o in masina, ci mai ales tacerea. Tacerea celorlalti.
Nici pana in ziua de azi nu s-a aflat adevarul despre moartea lui! Si sunt sigura ca acolo, in comunitate, toti stiu cine a fost ucigasul. Stiu si tac. Tacerea inconjoara numele criminalilor, care sunt cunoscuti de ceilalti. Intelegeti? A fost sotia sa recent la televizor si a spus ca nimeni nu investigheaza cazul sau cu adevarat.


Si cum rupem aceasta tacere? Se poate rupe?
E foarte greu. Dupa douazeci-si de ani, e foarte greu. Ce a facut foarte bine Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie de la Haga a fost ca a scos la iveala bucati de adevar. E ca un puzzle, iar piesele aceastea pot fi puse la locul lor pentru a avea o imagine complexa. Daca lasam asta pe seama bosniacilor, croatilor si sarbilor, am fi avut mai mult propaganda decat adevar. Ar fi spus doar ce cred ei ca e adevarul.

 

Dar asa ajungi la fapte, s-au aflat atatea fapte. Poti spune multe impotriva Tribunalului, dar cu siguranta au scos adevarul la lumina. Daca nu era acest Tribunal,  ce s-a intamplat la Srebenica ar fi fost ingropat pentru totdeauna. Dar ce facem cu acest adevar? Cum ne descurcam cu el? Cum il infruntam?

Chiar asa, cum ne descurcam cu adevarul, cum il infruntam?
Nu o facem. Pentru ca e foarte greu sa admiti ca ai fost partas la crime de razboi. Ideea in Croatia e ca a fost un razboi de aparare si ca intr-un razboi de aparare, oamenii care se apara nu pot comite crime de razboi, tocmai pentru ca sunt in aparare. Dar pur si simplu nu e adevarat. Si e greu sa te infrunti cu aceste probleme. E cu siguranta totul mai bine decat acum douazeci de ani, dar societatea e inca divizata.

 

Pe de alta parte, minoritatea sarba a fost in mare masura eliminata din societate. Ce era important pentru regimul lui Tudjman (n.m. – Franjo Tudjman, presedintele Croatiei intre 1990 si 1999) era sa “purifice” etnic Croatia. Si de fapt, razboiul a reusit asta! Acest proiect a fost implinit. Acum, in Croatia, sarbii sunt o minoritate ca oricare alta, nu mai au drepturile pe care le aveau inainte. Scopul a fost atins, in cele din urma. Nu exista semne clare ale reconcilierii, dar nu exista nici rabufniri de ura intre sarbi si croati, poate cu exceptia meciurilor de fotbal.

 

497

FOTO: Silviu Panaite


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA: PUTEREA IMAGINATIEI E

CEA MAI IMPORTANTA IN BAGAJUL UNUI SCRIITOR

Cum au fost primite cartile dumneavoastra in Croatia?

E o intrebare complicata. Cele mai multe au fost publicate intai in strainatate si traduse ulterior.


A fost ceva similar cu ce s-a intamplat cu primirea in Israel a cartilor scrise de Hannah Arendt?
Nu m-as compara niciodata cu Hannah Arendt. Sigur, scriem despre subiecte internationale, despre razboi, imi critic si eu poporul. Sunt asemanari, dar nu as compara cele doua situatii. Imi critic poporul. Carui popor ii place sa fie criticat? Deci, unele din cartile mele nici n-au fost publicate inca. Altele au fost publicate la zece ani dupa ce au fost publicate in Occident. Nu s-au bucurat de o primire  buna. Trebuie sa spun insa ca romanele, scrierile de fictiune, au avut un alt destin. Au fost mai bine primite.


E fictiune!
Da, dar e destul de transparent ca la baza e adevarul. Am scris despre violurile in masa – e clar ce scriu nu? Nu au fost primite bine in Bosnia, pentru ca victimele razboiului dezvolta acest gen de raportare la razboi – sunt intamplarile mele, sunt adevarurile mele, nu mi le poate lua nimeni, nu vreau sa le impart cu nimeni. Si daca tu vii si scrii, din exterior, caci eu n-am fost violata sau abuzata in razboi, atunci percep ca le iei ceva ce le apartine doar lor. Si intrebarea e – pot oamenii care nu au experimentat direct o situatie sa scrie despre acea situatie?


Categoric da.
Sunt multi oameni care experimenteaza multe lucruri, dar nu sunt in stare sa scrie despre asta, sa articuleze ideile intr-un text. Gandeste-te la cati supravietuitori ai Holocaustului au existat si la cat de putini au dat de fapt carti de marturii.

Au fost – Elie Wiesel...
... Primo Levi. Primo Levi a scris, de altfel, foarte bine, cu mult talent. Dar nu sunt asa de multi care pot asta. Si atunci sa nu scrie nimeni despre experiente pe care nu le-a avut?


Fireste ca nu.
Asta a fost o dezbatere in Germania, cand a aparut cartea mea “As If I Wasn’t There”, despre acele violuri. E o dezbatere care chiar s-a intamplat. Mi s-a facut o recenzie in care mi se spunea clar ca nu am dreptul sa scriu despre asta pentru ca nu am fost violata, pentru ca nu am fost in situatiile acelea. Gasesc ca e ceva teribil sa scrii asa ceva. Cel mai puternic instrument din bagajul unui scriitor este puterea imaginatiei sale. Pot sa imi imaginez cum a fost. Daca imaginatia mea e suficient de puternica, poate sa fie la inaltimea intamplarii din realitate. Cum sa crezi ca oamenii ar trebui sa se limiteze la a scrie doar despre ce experimenteaza direct?

N-ar mai scrie nimeni despre Revolutia Franceza, de la 1789!
Fireste. Totusi scriem despre Revolutia Franceza. Dar cand e vorba despre evenimente atat de recente, raportarea e cu totul alta.


Inteleg foarte bine. Si eu am scris mult despre Revolutia Romana din 1989 si m-am lovit de aceeasi mentalitate.
Vezi? Eu aleg sa scriu despre chestiuni sensibile, despre care nu e usor de scris. N-au cum sa fie bine-primite. Sunt pregatita pentru asa ceva.

 

SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA ACEIA CARE AU COMIS

CRIME DE RAZBOI NU SUNT CRIMINALII DIN FILME

Cand ascultati depozitiile celor acuzati, in Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavia, la Haga, au fost momente in care ati uitat ca aveti in fata dumneavoastra criminali?

Da. Pentru ca avem prejudecata ca acesti criminali sau acesti oameni care au comis crime de razboi ar trebui sa arate intr-un anumit fel.


Dar nu arata.
Dar nu arata. Sunt criminali de razboi, dar nu sunt criminali in sensul in care ne imaginam noi. Sunt oameni comuni - soferi de taxi, profesori...

... ospatari.
Ospatari. Oameni care au ajuns in situatia de a lua o decizie si au luat decizia de a fi criminali. Unii iubeau puterea, altii banii, altii isi implineau un vis din copilarie, Dumnezeu stie.

Oricine poate deveni un criminal de razboi?
Nu! Ar fi gresit sa spunem asta. Toti avem posibilitatea de a face bine sau de a face rau. Nu spun ca noi doi am putea deveni criminali de razboi.

 

Liberul-arbitru.
Da, aceasta libertate ne e data. E cea mai pretioasa. Avem datoria, cand scriem, sa le spunem oamenilor ca au dreptul sa aleaga. Si au dreptul sa aleaga in fiecare zi, in deciziile cele mai mici. Daca intr-o zi alegi sa nu-ti mai saluti vecinul de vizavi care vinde fructe si e originar din Pakistan, deja ai luat o anumita decizie. Nu toti ajungem sa facem foarte mult rau, dar toti, absolut toti, avem libertatea de a alege. Pentru oamenii religiosi e mai usor. Dar pentru ceilalti e mult mai greu.


Ce este pentru dumneavoastra religia?
Religia te invata sa deosebesti binele de rau. Daca aceasta invatatura vine chiar de la Dumnezeu sau din alta parte, chiar nu mai conteaza. Dar vezi ca uneori in numele lui Dumnezeu se intampla cele mai mari orori, se face cel mai mare rau. Asta aduce multe confuzii, nu? Ce vrea de fapt Dumnezeu de la noi?


In “They Would Never Hurt a Fly” o mentionati des pe fiica dumneavoastra, nascuta la sfarsitul anilor `60, la fel ca multi dintre cei care au comis crime de razboi in fosta Iugoslavia. Incercati acolo un portret de generatie. E ca si cum ati fi scris aceasta carte pentru ea. Ce mai face fiica dumneavoastra, acum, in 2014?
E bine, e OK.


Locuieste in Croatia?
A locuit mult timp in Viena, in Austria. Dar s-a intors in Croatia. E jurnalista si scriitoare.


Are copii?
Nu.


Deci nu sunteti bunica.
Nu.


Desi v-ati fi dorit.
Fireste! Dar nu poti sa le impui nimic copiilor tai. Poti doar sa dai sfaturi atunci cand le cer, dar doar daca le cer. Tatal ei era sarb din Croatia, un profesor reputat, eu sunt croata – asa ca pentru ea razboiul a fost ceva de genul “pe cine iubesti mai mult – pe mama sau pe tata?”.


Cred ca a fost cazul multor copii din fosta Iugoslavie.
Mai ales in Bosnia.

In special in Sarajevo?
Mai mult de 30% dintre copii erau din casatorii mixte. Dar Bosnia e un caz cu totul special. Sarajevo e o lume in sine si e foarte diferit acum de cum a fost inainte de razboi.

 

SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CUM S-A AJUNS LA

RAZBOI IN FOSTA IUGOSLAVIE

Cum de s-au intamplat toate astea? Mi se pare ca aceasta e intrebarea pe care ati avut-o mereu in minte pe parcursul cartilor dumneavoastra – cum Dumnezeu s-a ajuns aici?

Da. Asa este. Aceasta a fost intrebarea.


Stiti raspunsul acum?
Il stiam inca de cand se intampla. Il vedeam intamplandu-se.

Care e?

Iugoslavia nu a fost parte a blocului comunist intru totul, nu a avut un regim la fel de totalitar ca Romania, de exemplu. Si noi credeam ca suntem mult mai bine si mult mai liberi. Nu acordam mare atentie nationalismului.

 

Politicii in general?
Politicii, da. Politica era pentru politicieni. Nimeni nu se obosea cu asa ceva. Iugoslavia n-a dezolvat de aceea niciodata...


... solutii democratice?
Sa zicem pe cineva ca Havel in Cehia sau ceva ca Solidarnosc in Polonia. O alternativa democratica. Nimeni nu simtea nevoia.


Credeati in socialismul cu fata umana.
Da. Generatia mea a crezut cu adevarat. Puteai calatori peste granite.


Nu era asa de rau, pana la urma.
Da, asa a fost crescuta generatia mea si mituita intr-un sens – mituita cu faramituri de la masa. Nimeni nu era pregatit pentru caderea socialismului nostru. Singurii care erau totusi pregatiti pentru destructurarea Iugoslaviei erau nationalistii. Noi functionam ca o federatie, da? Intr-o federatie de state mereu poti sa gasesti un motiv, unul istoric sau de alta natura, care sa aprinda focul, sa aprinda fitilul. Intotdeauna poti gasi asa ceva, poti crea un conflict.

 

Fiind cu totul nepregatiti, singurii care erau, totusi, gata erau nationalistii. Nu erau multi, dar erau gata sa ia puterea, mai ales in Croatia. Vad nationalismul croat ca pe un raspuns la nationalismul sarb, care la inceput era orientat catre Kosovo si albanezii de acolo, n-avea nimic de-a face cu Croatia. Cred ca Slobodan Milosevic a fost un oportunist.


Ar fi facut orice ca sa ramana la putere?
Da, hai sa ne jucam un pic de-a nationalismul daca asta e jocul care ne tine la putere.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA N-AR TREBUI SA

NE TEMEM DE 
PUTIN SI DE UN NOU RAZBOI IN EUROPA

Ce credeti despre ce se intampla zilele acestea in Ucraina?

Nu-mi place, nu-mi place deloc.


Ar trebui sa ne temem?
Nu, n-ar trebui sa ne temem, dar e foarte neplacut. Cu Rusia implicata si atat de aproape... Dar nu se va ajunge la un razboi cu Uniunea Europeana. In niciun caz. Putin are aceasta arma puternica – gazul. O foloseste in negocieri. Cred ca acest conflict va ramane mai mult sau mai putin la nivelul la care e acum.


Nu va fi razboi?
Nu, nu cred. Nu cred ca e cineva pregatit pentru razboi. Nu cred nici ca Putin l-ar vrea. In niciun caz! In niciun caz! De ce l-ar vrea? Pe de alta parte, din pacate, Ucraina, pentru noi, europenii, e necunoscuta. E saraca si e uriasa. Vrei sa iei asupra ta o tara saraca si uriasa din ratiuni strategice? Daca nu ar fi asa de mare, poate ca da.


E prea mare?
Da, Ucraina e prea mare si prea saraca. Putin a luat Crimeea si nu cred ca vrea mai mult. Nu vrea nici NATO la granita Rusiei, dar va negocia situatia. Nu cred nici ca America va interveni. Ganditi-va doar la Orientul Mijlociu si la cum intervine America acolo. Nu e o varianta realista sa crezi intr-un razboi mai mare in Ucraina. Ramane neplacut, urat tot ce se intampla.


Ati fost in Ucraina?
In Kiev.


In Vest, asadar.
Da si am fost miscata. Am fost la o conferinta mare in iunie si am fost impresionata sa vad cum studentii se uitau la Europa ca si cum ar fi...


Visul european?
Exact. Visul european! Si noi credeam la fel acum douazeci de ani.


Dar de-acum, nu mai credem.
Bineinteles. Dar ei erau: Oh, Doamne, Europa e ceva minunat si ne va salva! Gresit. Nu va va salva. Nu ne va salva.


Ce ne va salva?
Noi insine. Trebuie sa ne salvam singuri. Trebuie sa muncim. Trebuie sa facem noi toata treaba. Si Ucraina trebuie sa-si faca singura toata treaba. Nu exista un alt drum. Europa nu e interesata de Ucraina. Ucraina trebuie sa se ridice singura.


SLAVENKA DRAKULIC CONSTATA CA VORBIM PREA MULT SI

ANALIZAM PREA PUTIN

Ce ne puteti spune despre aceasta mare conferinta de la Bucuresti despre Primul Razboi Mondial? E important sa vorbim despre Primul Razboi Mondial – o suta de ani mai tarziu?

Intotdeauna e bine sa analizezi. Vorbim foarte mult despre politica, dar analizam putin fenomenele. Dupa 1989 credeam ca vom trai toti fericiti pana la adanci batraneti, ca in basme. Si uite ca nu a fost asa.


Dumneavoastra sunteti fericita?
Ca om, ca persoana?


Da.
Sunt fericita, sunt un om vesel, altfel n-as fi reusit sa supravietuiesc.


Acesta este secretul dumneavoastra?
Fericit nu e cel mai potrivit cuvant. Hollywood-ul a reusit sa il strice, sa il perverteasca. Avem in cap acea fericire de tip american, din filme, cand o spunem.


Acea fericire roz, americana.
Da. Fericirea roz nu e specialitatea mea. Cred ca e important sa faci ce vrei sa faci. Nu sa faci compromisuri. Eu nu trebuie sa fac compromisuri, pot sa fac doar ce vreau sa fac, deci sunt OK. Nu mai am varsta la care sa fac vreun compromis.


Ce inseamna numele dumneavoastra – Slavenka – in croata?
Ce inseama si in romana, cred: slava, glorie.


Deci, ati fi Gloria. Si Drakulic?
E numele fostului meu sot. E foarte bine ca m-ai intrebat. E un nume care provine din Transilvania. Familia fostului meu sot a fugit de turci acum cateva sute de ani si s-a stabilit in Croatia. Si si-au spus Drakulic. Dumnezeu stie care era numele lor adevarat. Probabil ca veneau din partea de unde era Dracula si era mai usor de retinut asa. Deci Drakulic inseamna un Dracula mai mic.

 

Actualul meu sot spune insa ca sunt Dracula in toata puterea cuvantului. Acum am alt nume, m-am recasatorit, dar stii cum e, cand iti creezi o semnatura nu mai poti sa o schimbi. In plus, Drakulic e un nume bun. Ma ajuta si in America. Americanii sunt incantati de tot ce poate avea legatura cu Dracula, chiar daca nu e adevarat nimic. Cred ca sotul meu nu are dreptate si sunt doar o mica Dracula.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.