Luciditatea "Decanei"

Antoaneta Ralian: “Toti gandesc astazi cu capul internetului”

de Vlad Stoicescu si Iulian Andrei | Foto: Captura video 22-05-2013

Pe 24 mai, Antoaneta Ralian implineste 89 de ani. Sunt, in propozitia aceasta, aproape noua decenii de viata si o certitudine despre cea mai buna traducatoare din Romania. Interviul care urmeaza este, insa, mai putin despre carti si mai mult despre persoana din spatele traducerilor din Miller ori Bellow.

Cum vede Antoaneta Ralian Romania de astazi? Si cum rezista prezentului? Traduce din engleza. Are “o apetenta bovina pentru munca”. I-au ramas, in plus, si amintirile, dragostea pentru Londra si muzica.

 

Sotul ei, ziaristul Marius Ralian, obisnuia sa ii scrie, de mana, bilete de dragoste pe care i le imprastia prin viata. A gasit unul, intr-o poseta nepurtata, chiar dupa moartea celui cu care a impartit, in bine si in rau, mai mult de sase decenii.

 

Spre final, Antoaneta Ralian isi veghea sotul, care a avut perioade cand nu mai era constient. Odata s-a trezit, a vazut o femeie la capatai si a intrebat: “Tu cine esti?”. “Nu ma recunosti? Sunt sotia ta”, i s-a raspuns. “Sotia mea e reputata traducatoare Antoaneta Ralian!”. Asa a fost.

 

“Fumati, daca vreti, inainte sa incepem”, ne indeamna Antoaneta Ralian. E o sambata insorita de aprilie, iar din apartamentul traducatoarei se vede arhitectura gri a Salii Palatului. “Nu fumam”, ii spunem, desi suntem de acord sa bem o cafea. Antoaneta Ralian ne aduce si niste chec. E cumparat din comert, desi traducatoarea lui Henry Miller vrea acum, la 89 de ani, sa faca niste madlene. "Mi-au ramas mie la inima. Pe vremuri, faceam unele extraordinare".

 

“Va mai e pofta de cate o tigara, din cand in cand?”, o intrebam. “Oh la la!”, exclama rotund, “si ce pofta am! Uneori mi se intampla sa si visez ca fumez.” A fost, ne spune, vreme de decenii o fumatoare “imbunatatita, nu inraita”. Radem.

 

Si pe masura ce confesiunile inainteaza ne dam seama ca nu facem, cum am crezut, un interviu, ci tocmai aflam regulile elementare ale bunei supravietuiri.


Dela0.ro: Ati calatorit mult.
Antoaneta Ralian: Destul. Una dintre primele calatorii in strainatate pe care am facut-o cu sotul meu a fost la Viena. Si el, fiind ziarist, avea tupeul ziaristilor. Aflase ca la opera din Viena este director un roman, domnul Holender. Asta se intampla in anii `60. Cine se gandea atunci ca Holender va avea vreodata o legatura cu Festivalul Enescu? Si Holender cand a auzit ca il cauta doi turisti romani ne-a dat invitatii de gala la Opera, s-a purtat cu noi dumnezeieste. Apoi m-am trezit cu el directorul Festivalului Enescu.

V-a mai recunoscut?

Pai, n-am vorbit. Cum sa ma mai recunoasca dupa atatia ani? Ma vazuse intr-o singura seara, in urma cu jumatate de secol. Nu l-am abordat.

 

Stim ca la Londra va simtiti ca acasa. Unde v-a mai placut?
Am fost mult in America.

Cu toate acestea, sunteti mai degraba un spirit european.

Europeana pana la sfarsit. Cum sa va spun, America e formidabila din toate punctele de vedere. E uriasa, e imensa, totul e mega, hiper, super, te simti un pigmeu. Dar nici macar asta nu m-a deranjat, ci faptul ca toata lumea alearga, alearga, toata lumea e intr-o continua miscare, de parca i-ar alerga dolarii. Si pe urma, un mare paradox: clasa de mijloc americana e de o incultura crasa.

 

Nu e un cliseu?
Eu am avut o bursa in America si am fost plimbata prin foarte multe universitati americane, m-am intalnit cu profesori de literatura americana. Si i-am spus unui profesor ca eu sunt traducatoare si l-am rugat sa imi recomande cateva carti noi, pe care sa le traduc in Romania. Mi-a raspuns cu asa o inocenta: “Eu sunt specialist in literatura secolului al XIX-lea. Nu cunosc literatura secolului XX”. Nu cred ca exista un profesor european, chiar si roman, care sa nu stie literatura secolului XX.

 

In America, e fiecare cu felia lui.
Da, specializati pana la Dumnezeu, pe o felie si atat.

Are David Lodge o carte pe tema asta, “Schimb de dame”.
Da, o stiu, nu e rea. Cu cativa dintre intelectualii acestia americani am ramas in corespondenta, iar acum, cand am lansat traducerea romanului „Orlando” al Virginiei Woolf,imi da unul dintre ei un telefon si ma intreaba cum e timpul la noi, cum stau cu sanatatea, durerile mele, durerile tale, conversatie, banalitati.

 

Si apoi intrebarea invariabila, inevitabila: “La ce lucrezi acum?”. Asa ma intreaba toti, fiindca stiu apetitul meu bovin pentru munca. Nu am vrut sa ii spun titlul, “Orlando”, stiam ca e “Abracadabra” pentru el, dar i-am spus: “Lucrez la Virginia Woolf”. A urmat o secunda de tacere si parca aud cum ii cade fisa – “A, asta e o piesa de Tennessee Williams, in care au jucat Liz Taylor si Richard Burton.”

 

Se gandise la “Cui ii e frica de Virginia Woolf?”.
Da, se gandise la film si la piesa de teatru, care credea ca e de Tennessee Williams, dar doar de Tennessee Williams nu e aia (n.r. autorul este Edward Albee). Ei cred ca tot ce e piesa de teatru e Tennessee. Asa stiu ei. Astia sunt. Oameni foarte draguti, calzi, amabili, neconventiali, nonconformisti, prietenosi, dar cand e vorba de cultura, habar n-au. Nu le trebuie. Sunt asa de autosatisfacuti de America si de visul american, ca nu ii intereseaza nimic. Si asta m-a jenat.

 

Credeti ca acest dezinteres al clasei de mijloc fata de cultura e o alta marca americana exportata masiv, poate mai mult decat Coca-Cola?
Sigur ca da. Toate filmele astea de duzina, categoria B, C, sunt dupa reteta toate - absolut penibile.

 

In filmele de categoria B sau C nici nu prea apar carti. Arareori si in cele de categorie A.
Asa este, dar ar fi nedrept sa generalizam. Bineinteles ca exista si o elita americana extraordinara. Saul Bellow era un elitist, un erudit desavarsit, un mare intelectual american. Dar in cercul in care m-am invartit eu atunci, in acest middle-class, acesta era nivelul. E un paradox. Eu nu as putea sa traiesc intr-o astfel de lume. In Anglia e cu totul altceva. Acolo simt respectul omului fata de om, respectul cetateanului fata de cetatean.

 

Ati fost si la Dublin?
Nu, n-am ajuns. L-am tradus insa pe James Joyce.

E ca si cum ati fi fost, nu?
Nu chiar! Am fost numai la Edinburgh, in Scotia, si in multe orase din Anglia. Sunt multumita de cat am calatorit.

 

"Traim navala mizeriei"

 

Cum credeti ca s-a transformat limbajul in ultimii ani?
Din pacate, in primul rand prin achizitii, barbarisme straine. Noi avem o gramada de cuvinte bune care zac nefolosite, fiindca folosim echivalente englezesti. Nu vorbesti decat cu cool, cu fast-food, cu on-line.

 

On-line cum s-ar traduce?
„Pe cale electronica”, ar fi o perifraza. Hai sa zicem ca on-line nu are echivalent, dar sunt mult exemple. Si sunt folosite dintr-un snobism exagerat. Nu stiu de unde nevoia asta de a folosi cuvinte straine, foarte intelectualizate, mai mult inventate. Dar sa zicem ca pretiosii, elitistii sunt totusi tolerabili.

Zgomotul strazii cum e?
Urat. Nici macar colocvial, cum ar trebui sa fie. Zgomotul strazii e ingrozitor. Traim navala mizeriei, integrarea mahalalei in centru. Si nu o spun fiindca, vezi Doamne, am stat eu toata viata in centru si mahalaua e nu stiu cum. Mahalaua ar putea foarte bine sa se cizeleze, sa se slefuiasca, dar nu o face, dimpotriva, trage in jos pe ceilalti. Si inainte era mult urat si mitocanie, dar parca le simteai mai putin.

 

Poate v-au protejat cartile.
Da, e posibil sa fi dus eu o viata de sera, iar acum sa fie contactul mai brutal.

 

Cum va explicati aceasta transformare? Pe seama caror factori o puneti?
Intrebati-l pe domnul Lucian Boia. Dumnealui va da toate explicatiile de care aveti nevoie.

 

Personajele lui Caragiale nu vorbesc la fel, doar ca in loc de engleza folosesc franceza?
Ele vorbesc stalcit, mutileaza cuvintele. Caragiale voia sa le dea dovada inculturii. Acum cuvintele au si multa influenta tiganeasca. In tineretea mea nu existau “naspa”, “puradei”, “pirande”.

 

“Misto”?
Hai sa zicem ca “mistoul” l-am avut. Dar celelalte au intrat in limba si nu cred sa mai iasa. Sunt multe expresii noi. “Pe bune”, de exemplu. Ce inseamna “pe bune”? Inainte se spunea “cu adevarat”. Nu ma deranjeaza, dar ma intreb cui i-o fi venit ideea sa zica “pe bune” si mai ales de ce. Limba e un organism viu, dar parca e prea viu acum.

 

"Limba inainte era mult mai explicativa. Acum traduc mai simplificat, mai accesibil omului modern. Atunci era o atmosfera mai sfatoasa, mai de basm, aproape cronicareasca. Se resimte si in traduceri, unele foarte bune, dar care nu mai sunt actuale. Virginia Woolf a fost redactata de mine si admiram traducerile acelea. Acum am tradus eu iar, dar am facut-o cu totul altfel",

 

Antoaneta Ralian, traducatoare

 

“Doamna Dalloway” e una dintre cartile dumneavoastra preferate.
Da, si o traduc chiar acum. Ma rog, a fost si un scandal pe tema asta, in bucataria noastra interna.

Exista scandaluri si intre traducatori?
Nu intre traducatori, intre edituri daca vreti. Spuneti-mi: unde nu exista mancatorie? Humanitas a dat traducerile lui Petru Cretia – sunt foarte frumoase. Poliromul a tinut cu orice pret sa fac si eu o traducere din “Doamna Dalloway”. Ei bine, nu va spun ce scandal a aparut! O sa iasa anul acesta cartea.

 

“Erai a noastra si te-ai dus la ceilalti!”. Am auzit si cuvantul “tradatoare”. Am trecut peste. Nu inteleg ca ar fi bine ca o editura sa monopolizeze un traducator. Nici nu vreau sa mai vorbesc despre asta. Cine sunt eu? Sunt brandul tarii? Sunt Enescu? Sunt Brancusi?

Care este personajul dumneavoastra preferat din “Doamna Dalloway”?
Doamna Dalloway insasi. Stiti ca intotdeauna personajul preferat e cel in care te recunosti. E un fel de narcisism.

 

V-ati recunoscut in Doamna Dalloway?
Da, in buna masura.

 

Ati fost de multe ori in locurile unde se petrece actiunea cartii, pe strazile acelea din Londra?
Oh, de cate ori si cu cata vreme in urma! Cand am plecat prima data in Londra am avut senzatia de deja-vu. Recunosteam din cartile pe care le tradusesem si in care era descrisa Londra. Nu cred in vieti anterioare, ca ai reminescente si alte prostii. Dar stiam din carti cum e. Incepand de la clasici, de la Defoe, inclusiv “Jurnal din Anul Ciumei”. El descrie Londra de pe vremea lui, de la 1600-1700, cu strazile si podurile si carciumile si magazinele ei, cu tot. E o Londra acum disparuta.

 

Tot eu l-am tradus si pe Galsworthy, cu “Sfarsit de capitol”, unde e descrisa Londra moderna. Am multi prieteni englezi. La Londra ma simt cel mai bine. Am cam calatorit la viata mea, dar la Londra ma simt aproape ca acasa, fiindca numai acasa sunt acasa.

 

Despre englezi se spune ca sunt flegmatici, dispretuitori, reci. E o prejudecata. Nu e adevarat. Sunt foarte calzi, foarte umani. Au distanta pe care o presupune politetea. Nu iti intra cu bocancul in viata. Nu te pun in tren, ca la noi, sa le povestesti din intimitate.

 

"Am locuit la un moment dat la Londra intr-o suburbie si luam trenul pana in centrul Londrei. Cand intram in compartiment, lumea imi adresa un zambet.  Ei, nu pot sa va spun cat conteaza acest zambet. E o nimica toata, dar faptul ca vezi ca iti zambeste cineva te face sa crezi ca mai exista solidaritate umana, iti face bine, te lumineaza si iti da caldura",

 

Antoaneta Ralian, traducatoare

 

"Maretia e vecina cu simplitatea"

 

Dintre scriitorii pe care i-ati tradus, cu unii ati fost si in relatii de prietenie. Cu Saul Bellow si mai ales cu Iris Murdoch.
Cu aceasta Iris Murdoch am fost prietena douazeci si cinci de ani. Am corespondat. Ne-am si vizitat, ea a fost in Romania, de doua ori. Am ascultat cu ei si muzica.

 

Au fost la dumneavoastra acasa, aici, unde suntem acum?
Sigur ca da.

Stam poate pe aceleasi scaune.
Ei, dar nu cred ca au mai ramas amprentele sezutului lui Iris Murdoch! Am fost foarte buna prietena cu ea. Sa nu ma intrebati de ce nu ii public scrisorile, ca am explicat deja de saptezeci de ori.

Nu va intrebam.
Totusi am sa va spun. In primul rand, are un scris ilizibil. Nu se intelege nimic. Trebuia sa le citesc de zece ori ca sa pricep ce vrea sa spuna. In al doilea rand, erau de o simplitate incredibila. De la Iris Murdoch am invatat ca maretia, si nu vorbesc de grandoare, e vecina cu simplitatea. Cu cat omul este mai mare, cu atat e mai simplu.

 

Era o femeie de o simplitate colosala in viata reala, desi cartile ei sunt foarte sofisticate si pline de relatii erotice incalcite. Ea era o buna familista, isi adora sotul, era o femeie simpla. In scrisorile ei mi se parea ca isi exorcizeaza toata complexitatea, toata intelectualitatea din carti. Erau scrisori simple intre doua femei.

Dumneavoastra ce ii scriati?
Eu incercam sa o epatez, la inceput. Incercam sa ii arat ca sunt inteligenta, ca sunt cultivata, ca stiu sa scriu. Si pe urma mi-am dat seama ca ma fac de ras. Era un decalaj extraordinar intre scrisorile ei si scrisorile mele. Aveam un orgoliu stupid si m-a mirosit. Apoi am inceput sa ii scriu si eu de necazurile si bucuriile mele.

 

Iris Murdoch a venit aici pentru ca i-am tradus trei-patru romane si cateva piese de teatru care s-au jucat cu real succes la Bucuresti. Sunteti prea tineri ca sa le stiti, intr-una dintre ele juca Stefan Iordache. Era magistral. La Timisoara s-a jucat mult o piesa de-a ei, “Trei sageti”.  Pe vremea aia, era o cutuma ca toti scriitorii care erau tradusi aici sa primeasca lei romanesti, nu valuta.

 

Iris Murdoch si Saul Bellow au acceptat imediat. Au venit aici in tara si au incasat lei romanesti. Iris a si facut o excursie in Delta. I-a placut tara, nu i-a placut regimul. Si ea, la fel ca Bellow, a avut intalniri cu scriitorii la Uniunea Scriitorilor, si acolo se puneau niste intrebari stereotipe si uneori chiar jenante.

In scrisorile de care aminteati mai devreme, ati evitat temele cu conotatie politica?
Da, vedeam ca scrisorile erau citite si de altcineva. Odata mi s-a intamplat ceva incredibil. Am fost invitata la Salzburg, la un seminar de literatura americana contemporana, la care au venit foarte mari scriitori de atunci. Dimineata ne tineau lectii, dupa-amiaza aveam seminarii.

 

Si va spun doua patanii. La un seminar eu m-am facut oarecum de ras, fiindca eram indoctrinata de realismul socialist de la noi. Discutam literatura la seminar si am inceput sa spun placa mea ca scopul literaturii este sa construiasca o societate mai buna si un om nou, care sa inteleaga indatoririle sociale.

 

La care sare o studenta spaniola si zice: “Stati, dar eu nu inteleg nimic! Literatura are scopuri deliberate? Scriitorul cand se asaza la masa de lucru are scopul sa educe omul? Eu stiu ca literatura e ceva care vine din exterior, ca si cum ai avea un inger pe umar, ti se dicteaza de undeva creatia. Vine mai putin din tine, parca vine din afara si intra in tine”. Mie, interventia asta mi s-a parut abracadabranta.

Dupa aceea, ati meditat la ce a spus?

Cu mult mai tarziu am inteles. Se uitau chioras la mine, cu literatura mea care trebuia sa creeze omul nou. Toate doctrinele pe care le stiam pe de rost le-am turnat acolo.

 

Un alt aspect a fost acesta: eu aveam o verisoara in America. Din Romania ii scriam ca totul e bine si frumos. Si ce mi-a trebuit mie, ca m-am apucat intr-o dupa-amiaza acolo, la Salzburg, sa ii scriu. Aveam hartie si plicuri cu antet ale seminarului. Se desfasura la un castel, era foarte frumos, m-o fi luat si atmosfera aceea de basm. Si i-am scris verisoarei mele tot adevarul, tot ce se petrece in tara. I-am scris totul, i-am trimis scrisoarea.

 

Nu aveam la mine agenda cu adrese, aveam impresia ca ii stiu adresa, dar am scris-o gresit. Si scrisoarea a venit inapoi la seminar. In al doilea an, au invitat pe altcineva din Romania, tot o traducatoare. Ei nu stiau, dar eu stiam ca era cu epoleti. Si ea mi-a venit cu scrisoarea deschisa si mi-a zis ca ar merita sa fac inchisoare, dar ca nu va spune nimanui, cu conditia sa nu ma mai prinda ca spun si fac asa ceva.

 

Ce s-a mai intamplat cu traducatoarea respectiva?
Imi era colaboratoare, traducea pentru mine. De asta m-a iertat. Eu lucram la Editura Univers si aveam o retea intreaga de colaboratori. Era traducatoare, chiar o traducatoare destul de buna, si avea interes la mine sa ii dau traduceri. Altfel, ma indoiesc ca m-ar fi iertat.

 

"E foarte dureros ca am ajuns sa traiesc si asta!"

 

Se plateau bine traducerile?
Mai bine decat acum. In primul rand existau trei tipuri de traducatori. Traducerile foarte bune se plateau cu 900 de lei, cele de mijloc cam cu 700, iar cele mai usoare cu 500. Acum se platesc otova. Fie ca traduci o carte politista, de doi bani, foarte usoara, fie ca traduci “Ulysse” e acelasi tarif, oricum mizerabil. Suntem tara care platim cel mai prost traducatorii. Mai prost ca bulgarii, mai prost chiar si decat albanezii.

 

Si nu uitati ca pe vremea aia se scoteau clasicii in tiraje de 40.000-50.000 de exemplare. Astazi se scot in cel mult 3.000 de exemplare. Erau cartile foarte ieftine, la preturi derizorii, se bagau foarte multe in biblioteci. Culmea e ca tirajele acelea erau reale, chiar se vindeau, corespundeau unei nevoi reale din partea oamenilor sa evadeze din realitatea socialista in literatura.

 

Cu trecerea timpului, ati inceput sa aveti sentimentul ca munca dumneavoastra conteaza tot mai putin?
Odata cu anii din urma, am inceput sa simt, si nu numai eu, ca s-a marginalizat cultura. Cultura e o “Cenusareasa”. Nu se mai da nicio atentie culturii. E foarte dureros ca am ajuns sa traiesc si asta! Exista cateva vedete, cateva staruri care sunt traduse si exportate, si se face atata tapaj pe seama lor, dar restul, in special tineretul, e neglijat. Tineretul care se indeletniceste cu cultura are o stare materiala foarte precara.

Ati schimba, din punct de vedere cultural, timpul de atunci cu cel de acum?
Atunci deranja colosal cenzura. Scoteam pasaje intregi din traduceri sau colaboram cu marii autori. Mergeam pe perifraze, cu eufemisme. La o carte a lui D.H. Lawrence unde era o relatie homosexuala, am transformat-o intr-o mare prietenie platonica intre doi barbati. Am edulcorat toate sugestiile de homosexualitate.

 

Pe de alta parte, se dadea multa atentie culturii. Se populariza, dar se si se vulgariza cultura. Erau cenaclurile acelea ale lui Adrian Paunescu, unde cultura era infiltrata de propaganda. Rareori incerca si propaganda sa fie infiltrata de cultura. Cu asemenea cultura transformata in “Cantarea Romaniei” nu as mai putea sa fiu de acord. Sunt de acord cu tirajele mari si cu faptul ca se citea foarte mult.

 

Nu exista internet, televizorul avea doua ore de emisie, spectacolele erau cum erau, piesele de teatru, in afara de clasici, nu erau prea reusite. Se jucau mult piesele lui Everac, care nu erau foarte proaste, dar erau infestate de propaganda. De asta, lumea se refugia in literatura, ceea ce nu mai exista astazi. Literatura are niste rivali foarte periculosi, in internet si in televizor. Lumea prefera sa vada filme. E mai usor.Televiziunea inlocuieste cartile, e dramatic.

 

"Am lucrat la epurarea bibliotecilor. E o amintire odioasa din viata mea, o mare pata de rusine. Am scos din biblioteci mari autori. Am scos Kant, Kirkegaard, Leibniz. Am scos tot ce era filosofie idealista. I-am scos pe D.H. Lawrence si Henry Miller, pe care tot eu aveam sa ii traduc peste ani.  Ma durea sufletul. Aveam senzatia ca eu, un nimeni, intru cu bocancii in marea literatura a lumii. Astea toate nu le-as mai vrea pentru nimic in lume!",

 

Antoaneta Ralian, traducatoare

 

Credeti ca lumea moderna modifica integral comportamentele noastre?
Toata lumea traieste pe internet, se cultiva pe internet, stie tot de pe internet. Am ajuns sa cred ca nimeni nu mai gandeste cu capul lui, toti gandesc numai cu capul internetului. E teribil. Ce sa iti mai bati capul, daca apesi pe un buton si afli tot?

Cum vedeti viitorul cartii in format electronic?
Nu pot sa fiu decat subiectiva. Nu as putea niciodata sa citesc o carte in format electronic. Nu pot sa imi scriu traducerile la calculator, fiindca am un fel de relatie senzuala cu hartia, cu creionul. Pe hartie ma regasesc pe mine, tai, scriu pe deasupra, sunt eu cu mine insami. Nu as suporta sa vad ca sta un ecran intre mine si mine. Am inca voluptatea sa tin in mana cartea, altadata aveam si voluptatea parfumului cernelii.

 

Acum nu mai exista zetari, parfumul a disparut. Cartea avea un miros al ei, rasfoitul cartii e un raport senzual intre mine si cartea respectiva. E altceva cand tii o carte in mana si ii dai paginile. Sa citesti pe un ecran care curge... nu stiu, nu sunt o antiprogresista. Admir enorm progresul, dar nu suport sa stea un aparat intre mine si ceea ce mie imi place. E probabil o viziune invechita.

Ziarele, tot pe hartie le cititi?

Vai de mine! Am teancuri de ziare, le citesc!, le citesc pana la trei noaptea! Joi si vineri cand apar ziarele culturale ma culc la patru dimineata. Cumpar ziare pe hartie, imi place sa le aud, sa le intorc, sa le sucesc. Sunt anumite senzatii care deja fac parte din mine si nu mai am cum sa renunt la ele. Raman cu ziarele mele si cartile mele, pe hartie.

Ce carte cititi acum?
Acum traduc.

Cand traduceti, nu mai cititi altceva?
De curand am citit cartea lui Plesu, „Parabolele lui Iisus”. Mi-a dat-o cu o foarte frumoasa dedicatie.

V-a placut?
Nu ma intrebati, fiindca nu pot sa fiu decat subiectiva. In Pantheonul meu, Andrei Plesu este Zeus. Il admir si mi se pare ca scoate margaritare pe gura. Or mai fi si margaritarele, cateodata, mai ciobite, dar tot margaritare sunt. Ce tine de Plesu pe mine ma farmeca. Nu e vorba de elitism aici. Sunt la curent cu toate injuraturile pe care le primesc Plesu, Liiceanu si Patapievici. Intamplator, pentru mine, Plesu e un model, la care niciodata nu voi putea sa sper sa ajung.

 

"Nu vreau sa-mi vand intimitatile"


Ati invidiat scriitorii de-a lungul timpului?
Nu, fiindca nu am vrut sa fiu scriitoare. Foarte multa lume m-a intrebat de ce nu scriu.

De ce nu scrieti?

Ma cunosc foarte bine, simt ca nu am suflu epic. Nu as putea sa construiesc o carte de la inceput la sfarsit. Pot sa scriu eseuri mici, pot sa scriu o prefata, pot sa scriu articole, impresii, note de calatorie. Pot sa fac interviuri, dar un roman bine construit, cu oameni care sa traiasca in el, nu ma simt in stare sa scriu. Am preferat intotdeauna sa fiu o traducatoare buna decat o scriitoare mediocra.

 

Nu simt nici macar nevoia sa imi scriu memoriile, desi asta as putea sa fac. Nu cred in memorii, pentru ca nu cred in autenticitatea lor. Chiar daca esti un om foarte sincer. Doar Anne Frank a fost cu totul si cu totul sincera in memoriile ei pentru ca le-a scris cu sange. Poate si Mihail Sebastian. Nu poti sa nu te autocosmetizezi in memorii. M-as simti prost fata de mine, daca as sti ca nu am fost sincera. In plus, memoriile tin de intimitate. Nu vreau sa-mi vand intimitatile.

Cum de-ati acceptat atunci sa apareti in volumul colectiv
“Primul meu porno”?
Am contribuit la toate temele lor, nu doar la “Porno”.

Dar aceasta a fost mai speciala, lumea nu se astepta sa va gaseasca acolo.
Am fost in nota discordanta, am ocolit raspunsul. Cum sa va spun, nu apreciez filmele porno, pentru ca nu sunt autentice. Sunt convinsa ca aceia care se acupleaza pe film raspund unor comenzi: „desfa-ti picioarele!”, „lasa sa ti se vada un san, asa!”, „geme acum!”, „acum rasufla!”, „nu sufla ca un astmatic, ci ca un extatic!”. Nu pot sa cred in autenticitatea lor. Nu e genul meu.

Si atunci?
Am aparut scriind chiar asta, ca nu imi plac, ca mi se par false, ca nu cred in filmele porno. Viata amoroasa pentru mine e un fel de taina, asa cum este nasterea, asa cum este botezul, asa cum e moartea. La nastere te rupi dintr-un trup. La moarte, trupul se duce in tarana. In actul sexual e o contopire a trupurilor, tot un fel de taina, pe care nu poti sa o faci in vazul lumii. O faci tu cu persoana iubita, cu care te contopesti, care este un alter-ego de-al tau.

Nu credeti in viata de dupa moarte.
Nu, nu cred. Si imi pare rau ca nu cred si ca atunci cand se duce suflul, se duce tot, se alege praful. Dar nu pot sa cred ca miliarde si miliarde de suflete, de spirite, plutesc intr-o stratosfera pe undeva. E o naivitate. Ma gandesc insa uneori la chestii triviale, ca o sa ma intalnesc cu sotul meu in viata de dupa si o sa mergem impreuna la un cinema sau la o cofetarie si o sa ne povestim ce am mai facut de cand nu ne-am vazut.

Exista cinematografe in viata de apoi?
Ar fi bine. Nu cred ca tot universul e plin de spirite care plutesc, asteptand sa intre in cinema, la viata de apoi. Cred ca sufletul e o emanatie a materiei, si cu materia se termina si el. Atat. As dori foarte mult sa cred. Ii invidiez pe cei care mor linistiti, stiind ca se duc in rai. Ar fi o consolare extrema asta.

 

"Nu sunt atee, cred intr-o forta coordonatoare a intregului univers, hai sa-i spunem Dumnezeu. Cand vezi cum infloresc pomii primavara, cum sa nu existe? Dar n-am sa stau sa ma rog sa-mi ajute sa fiu sanatoasa sau sa ma iubeasca dusmanii",

 

Antoaneta Ralian, traducatoare

 

"Daca exista Dumnezeu, m-a parasit atunci"


Spuneati de cartea lui Andrei Plesu. Este Iisus una dintre marile figuri ale umanitatii?
Sigur, asa cum este si Moise, asa cum este si Mahomed. A fost si un filosof, daca vreti, un mare om si a avut carisma, magnetismul, forta sa atraga multimea si sa convinga multimea si sa formeze o ideologie universala.

Iudaismul dumneavoastra ce v-a adus? In tinerete ati avut de suferit fiindca sunteti evreica.
Mi-a adus respect pentru traditie, atat. Stiu ca e traditia stramosilor mei. Traditia mea imi place, si nu doar traditia iudaica. Toate traditiile imi plac. Si le respect.

Si suferinta?
Iudaismul mi-a adus multe suferinte, dar mai bine sa nu le mai discut. Vreau sa trec si peste Holocaust, si peste privatiuni, si peste steaua galbena purtata in piept, si peste tot. S-au discutat si ras-discutat. Am trecut prin ele, le-am suferit. Mi-am pierdut mama, dupa ce am fost dati afara din casa, pe tata l-am pierdut din cauza comunismului. I s-a luat totul, a ramas sarac lipit pamantului. A trebuit sa vina la Bucuresti. Eu eram salariata, proaspat casatorita, stateam la comun cu inca doua familii, in cateva camere, si i-am gasit sa locuiasca intr-un fel de camera de serviciu neaerisita. Intr-un an a murit.

Din cauza acestor conditii nu ati facut nici copii?

A fost ca o pedeapsa, poate. Nu am avut conditii, stateam la comun. Cand m-am maritat eram studenta, ne trezeam la cinci dimineata ca sa ajungem la baie, ca se facea coada. Stateam si asteptam sa ne vina randul. Sotul meu lucrase in timpul studentiei la revista lui Maniu, fusese secretar de redactie si manist, avea un cult pentru Maniu. De aceea, sub comunisti, era deseori dat afara din serviciu, cand se descoperea ca lucrase acolo. Era mai mereu fara serviciu, a fost la Agerpres, la “Romania libera”, la “Informatia Bucurestiului”.

 

Cum sa faci copii in conditiile astea? Sotul somer. Pe tata il intretineam. Eu mereu atarnam de un fir de par, ca n-am fost membru de Partid si aveam origine proasta. Se faceau intotdeauna liste, pentru epurari, disponibilizari. Pe toate listele eram acolo. Nu eram data afara doar fiindca eram profesional foarte buna. Aveam directori care ma apreciau si nu ma dadeau afara. La un moment dat mi-au redus norma la jumatate, dar ulterior au revenit.

 

Eram in conditiile astea si am zis ca nu fac un copil acum, ca o sa il fac atunci cand o sa am casa mea si un salariu sigur. Si atunci cand le-am avut, nu s-a mai putut. Am pierdut si o sarcina dupa care n-am mai putut face copii. Daca exista Dumnezeu, m-a parasit atunci.

V-ati fi dorit copii?

Enorm. Si e foarte searbada viata la batranete fara copii. Daca nu aveti copii inca, sa faceti. E adevarat ca am foarte multi prieteni cu copii in strainatate, care tot singuri sunt, dar macar stiu ca au acolo pe cineva. Eu sunt singura.

Comentarii

ica: 24-05-2013

Extraordiar interviul...m-am

Extraordiar interviul...m-am şi regăsit în personajul acesta, până la un moment dat, însă, când s-a referit la viaţa după moarte şi când, într-o sinceritate dezarmantă, s-a îndoit de veşnicia de după trăirea pământeană; nu-mi pot să fiu de acord, nu vreau să cred că dincolo de moarte nu există nimic....ce se întâmplă cu sentimentele noastre de până atunci şi cum de-au existat dacă a fost doar chimie sau materie...nu, trebuie să fie mult mai mult, altfel de ce scriem, de ce să citim, de ce să căutăm forme culturale dătătoare de sentimente înalte dacă existăm doar pentru 100 de ani şi-apoi devenim praf şi pulbere! Este o opinie care mă intrigă pentru că vine de la un spirit extrem de evoluat!

spddd79: 24-05-2013

Da Ica, sunt si eu consternat

Da Ica, sunt si eu consternat cum astfel de personalitati pot ajunge aproape de momentul adevarului indoindu-se. Este socant si dureros in acelasi timp si imi vine greu sa imi imaginez cum se poate intampla ca in anul in care suntem si in care viata de dupa se apropie de a deveni convingere mainstream, mai sunt oameni de felul asta...

un radioamator: 24-05-2013

sunt radioamator (pasionat de

sunt radioamator (pasionat de electronica si telecomunicatii) si am multi prieteni de varsta ei. este o placere sa ii asculti, sunt atat de multe lucruri pe care nu le poti invata de pe internet sau din carti. experienta lor de viata este super-valoroasa, de aceea stau si ascult conversatiile intre radioamatori in etate din frecventa de radioamatori (in special in unde scurte, unde pt mine, seamana cu starea de pe vremea lui Ceausescu , atunci cand ascultam impreuna cu tata, pe intuneric "vocea americii" si nu trebuia sa divulg "afara" nimic din toate informatiile pe care le aflasem) stau si ascult in frecventa cum poarta discutii intre ei, si nu imi semnalez prezenta decat pt complezenta si salut, in rest tac si ascult. uneori mai intreaba ei "yo3***" mai esti pe receptie sau ai adormit la povestile noastre adevarate? " ... este foarte frumos si placut sa asculti oamenii inteligenti. mai ales ca discutia libera intre mai multi oameni inteligenti, te "ridica" si pe tine , fara sa vrei.

Anonymous: 26-05-2013

Exista un TIMP al olfactiilor

Exista un TIMP al olfactiilor si senzatiilor doar de unii stiute-care astazi pot sa placa unora,pacat insa,el sunt o EXPERIENTA SUBIECTIVA,niciodata retraita,doar impartasita celor care vor sa AUDA,multumesc.

Anonymous: 06-06-2013

Doamna Ralian, va urez multa

Doamna Ralian, va urez multa sanatate. Se simte atingerea deceniilor de literatura de calitate implicit citita si interiorizata. Sunt oameni care vorbesc sufeltului. Cat despre nemultumirile create unor cititori de pozitia dumneavoastra fata de moarte si viata de dupa, acest aspect este extrem de personal si nu trebuie judecat! Nimeni nu are o dovada clara despre ce se intampla "dupa". Credinta in viata de dupa moarte este pana la proba contrarie doar atat: o credinta. O putem impartasi sau nu, si aceasta este o alegere personala.

Alex Seremer: 02-07-2013

Foarte frumos!

Foarte frumos!

Anonymous: 25-12-2014

Adica Andrei Plesu este una

Adica Andrei Plesu este una din marile figuri ale umanitatii, cum au fost Moise si Mohammed; insa astia au fost proroci...ai cui? Ce ne facem atunci cu viata de dupa moarte in care nu credeti? Credeti in schimb in Moise si Mohammed?
Iar expresiile pe bune..si altele..limba evolueaza constant, iar oamenii da afla lucrurile de pe internet pentru ca e o sursa enorma de informatii, in timp ce ziarele sunt cateva...si romanesti. Ca fiinta umana suntem limtati de timp si de spatiu. Cea mai buna traducatoare de limba engleza...ne-a uimit prin afirmatiile facute!!!

Anonymous: 27-11-2015

Nu prea ati inteles nimic,

Nu prea ati inteles nimic, comentatorilor. Nu ati inteles ca spusele doamnei sunt pline de nostalgie. Si dumneavoastra la randu-va si la un moment dat, o sa discutati despre lucruri pe care le faceati "la vremea dumneavoastra", cu o nostalgie aidoma.

Cat despre viata de apoi si Moise si Mohamed, sa-i raspund unuia dintre comentatori. Doamna s-a referit la cei doi profeti ca personaje literare, ca de-acolo-i stim (ma rog, unii pretind ca i-au si vazut, dar asta e de domeniul patologicului). Iar cand citesti atata literatura, nu poti sa nu iti faci propria opinie, influentata, ce-i drept, despre viata de apoi, care nimeni nu stie si nici nu va stii vreodata daca exista sau nu. Convingerile personale sunt personale, fie pro, fie contra. Acestea nu se pot comenta, trebuiesc dezbatute pana ajungem sa fim de acord sa nu fim de acord, pentru simplu motiv ca nu facem altceva decat sa filozofam o problema imposibil de rezolvat.

Anonymous: 27-11-2015

"nu vreau să cred că dincolo

"nu vreau să cred că dincolo de moarte nu există nimic." Oare Lumea e facuta dupa cum vrem noi?

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Fisa biografica

 

Prenumele si numele: Antoaneta Ralian

Data si locul nasterii: 24 mai 1924, Bucuresti

Starea civila: vaduva. A fost casatorita cu ziaristul Marius Ralian

Studiile si ocupatia: A absolvit in 1948 Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, sectia engleza-italiana. S-a remarcat ca traducatoare din limba engleza. A tradus peste 100 de romane, piese de teatru si eseuri.