Tara lui Caragiale

Andrei Plesu, despre ce vorbesc romanii la bere

de Iulia Rosu si Iulian Andrei | Foto: Captura video / Adevarul 16-02-2013

Andrei Plesu, cel mai prizat intelectual din Romania contemporana, crede ca cel mai trist verb din limba romana este „a se descurca” si ca vom fi la fel ca astazi si in 2030. El raspunde cu rabdare, inteligenta si umor intrebarilor noastre, iar cuvintele sale au forta sa formeze opinii, sa impuna curente sau chiar sa invalideze persoane.

Colegiul Noua Europa, strada Plantelor, Bucuresti. Am venit aici pentru un interviu cu Andrei Plesu, un interviu care s-ar citi si daca ar cuprinde doar pagini de taceri. Articolele sale din Dilema si de pe blogul detinut pe adevarul.ro primesc intotdeauna atingerea magica a viralului. Cati oameni vor citi, deci, interviul acesta?

 

Daca in presa de astazi totul trebuie facut repede si totul incape, dramatic, sub o singura unitate de masura, ratingul, o intalnire cu Andrei Plesu cruta ceva din aceasta soarta patetica a ziaristului in mileniul al III-lea. E timp pentru toate intrebarile la masa filosofului. Stii dinainte ca raspunsurile sale vor circula ca maxime.

 

271 Riscam o ipoteza: Plesu este cel mai prizat intelectual public din Romania, la ora actuala. Iar cuvintele sale au forta sa formeze opinii, sa impuna curente, sa certifice sau sa invalideze persoane. Am ajuns sa ii punem lui Andrei Plesu intrebari care nu i s-au mai pus inainte. L-am intrebat chiar si de ce nu s-a sinucis pana acum. L-am intrebat, insa, mai ales ce facem cu Romania, de unde venim si spre ce ne indreptam.

 

Dupa ce a lucrat cu toti presedintii Romaniei de dupa 1989, Andrei Plesu anunta ca daca va fi Crin Antonescu urmatorul, nu-i ramane decat sa fuga cat o vedea cu ochii, desi este cunoscuta aversiunea domniei sale pentru un asemenea efort fizic.

 

Domnule Plesu, nu mai avem un proiect comun pentru Romania. Ultimul a fost aderarea la Uniunea Europeana in 2007. De atunci, nimic.
Si eu m-am intrebat, la un moment dat, ce poate face, de pilda, Ministerul de Externe al unei tari aflate in pozitia de azi a Romaniei. Cand am fost eu ministru de Externe, macar aveam doua obiective, aveam niste prioritati: stiam ca trebuie sa ne batem sa intram in UE si in NATO. Acestea erau niste proiecte care erau suficiente ca sa substantieze o activitate de minister. Acum am intrat in UE, am intrat in NATO, ce faci acum? Stiti cumva ce face ministrul de Externe al Slovaciei? Stiti cumva ce face ministrul de Externe bulgar?

 

Eu nu stiu. Nu pentru ca nu sunt buni, dar pentru ca la un moment dat, cand intri intr-un agregat politic de tipul UE, nu mai e vorba decat de acomodari, dialog, reprezentare. Dar acestea sunt foarte importante, ca alte lucruri nu sunt de facut. Dar este important sa fii convingator, sa fii previzibil si sa fii, indraznesc sa spun, simpatic, domnule! Lumea uita ca unul dintre lucrurile importante este sa fii si simpatic, sa nu stai tot timpul cu falcile stranse, sa nu stai tot timpul in atac. Asta face un ministru de Externe, cand nu este un ministru de Externe al unei tari cu mari probleme.

 

Dar in Slovacia poate ca exista niste proiecte pe teme mai lumesti decat ce inseamna afacerile externe. Poate ca exista un proiect de scoala slovaca pe termen lung, cum au avut finlandezii. In Romania nu vedem proiectele acestea in niciun domeniu.
Aveti dreptate, dar eu pretind ca ministrul de Externe, in mod normal in situatia de azi, ar trebui sa se ocupe mai mult si de politica interna. Si nu doar ca sa amintim vorba celebra: ”Dati-mi o politica interna buna, si veti avea o politica externa buna” (n.r. –observatia ii apartine lui Nicolae Titulescu). Dar pentru ca suntem intr-un moment in care se raspandeste la nivel inalt ideea ca UE este un fel de Poarta Otomana si in care se incurajeaza o atitudine antieuropeana, antioccidentala, antiamericana, ministrul de Externe ar face foarte bine, din punctul meu de vedere, sa aiba un discurs intern pe aceste probleme. Sa explice lumii de ce o gandire de tipul acesta este perdanta.

 

Inaintea domnului Corlatean, ministrul de Externe numit de acelasi Guvern, domnul Marga, spunea ca modelul nostru ar trebui sa fie Putin. Nu se mai intelege nimic, zapacesti lumea! Aceasta poate sa fie o parere privata, poate ca in plan particular domnul Marga avea o simpatie pentru domnul Putin. Si mie imi place cand il vad ca este karatist, dar cand esti ministru de Externe te gandesti de o mie de ori pana sa scoti pe gura un porumbel de tipul acesta.

 

Dumneavoastra aveti o idee clara despre ce am avea nevoie, ca tara?
Ar trebui ca toata energia si toata solidaritatea politica din Romania sa fie mobilizate ca sa obtinem o minima crestere econimica, sa aducem invesitori. Asta stie toata lumea, dar nimeni nu pare capabil sa impinga lucrurile in fata si, in orice caz, cu tipul de discurs politic pe care il facem nu vom reusi. Al doilea lucru este sa consolidam ce avem. Daca am reusit in sfarsit sa intram in UE, sa intram in NATO, pai sa ne comportam ca unii care vor sa consolideze aceasta achizitie, nu sa punem bombe sub ea. Deci, daca noi nu incurajam o crestere economica, care sa ne faca un picut mai fericiti materialmente, si daca nu consolidam ce am dobandit cu greu in ultimii ani, atunci suntem cu adevarat in bataia vantului si suntem marfa, masa de manevra a catorva baieti ambitiosi care vor sa apara la televizor si sa conduca Guvernul.

 

Ion Vianu ne-a declarat intr-un interviu (n.r. realizat tot in cadrul seriei „Ce facem cu Romania”) ca sunt sanse destul de mari ca Romania sa ajunga o colonie a Kazahstanului. Dumneavoastra cum vedeti Romania in 2030?
Nu stim a cui colonie va fi Kazahstanul peste atata vreme. Sigur ca este o forma extrema de a arata o neliniste. Eu la intrebarea cum va fi Romania in 2030 am un raspuns standard: va fi exact ca acum! Pentru ca Romania din 2013 seamana incredibil de mult cu Romania din 1890 sau din 1910 si nu vad de ce am arata cu totul altfel peste inca 15 ani, daca in ciuda atator mari evenimente internationale noi ne-am pastrat in aceiasi matrice. Nu, Romania in 2030 va fi Romania eterna. Cea in care Caragiale este in continuare pe piata, e actual, cea in care politicienii se cearta si se impaca dupa cum bate vantul, cea in care tot felul de caraghiosi devin peste noapte vedete si ne umplu casele si visele si gandurile.

 

E ceva care in aceasta atitudine a noastra poate fi citit si ca supravietuire. Ne conservam. Nu facem mari eforturi ca sa ne schimbam portretul, sa intram in alta stilistica. Daca am functionat asa pana acum, de ce nu am functiona in continuare?  Cum spunea cineva, cred ca Petrache Carp, „romanii nu au nevoie de politicieni, fiindca au noroc”.  De ce ne-am schimba radical, mai ales ca suntem mandri de noi?

 

Suntem?
N-ati observat ca suntem mandri de noi? Romanul este incantat cand vorbeste despre sine, despre istoria lui, despre eroii lui. Cand apare unul ca Lucian Boia, care spune vedeti ca sunt unele probleme, toti se simt zgariati in substanta lor patriotica. „Domnule, te legi de noi?”. Stiti versul acela din Toparceanu „Ce-ai cu noi, ba, pentru ce sa dam cu var?”, e intr-o poezie  - „Vara la tara”. Cum domnule, lasa-ne in pace!, adica ce?, suntem noi mai rai ca altii? Nu suntem mai rai, nu suntem mai buni, suntem eterni. Eu nu cred in schimbari radicale, daca nu vor fi schimbari mondiale radicale.

 

Despre Crin Antonescu, Victor Ponta si Traian Basescu

 

Aveti macar un inceput de raspuns la intrebarea „ce facem cu Romania”?
Cred ca, la ora asta, lucrul care ne lipseste in cel mai inalt grad - si masor bine cuvintele, iar unii o sa se mire ca tocmai eu fac aceasta declaratie - este patriotismul. Prin patriotism intelegand, insa, nu sa racnesti, cu lacrimi in ochi, „noi suntem romani”, nu sa te imbeti la chefuri de Craciun si sa iti aduci aminte de Stefan cel Mare, nu sa vorbesti despre tarisoara, ci sa uiti de tine ca sa faci ceva pentru comunitatea ta. Eu nu cunosc in momentul acesta un politician capabil sa uite de sine. Toti sunt umflati de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de dusmaniile lor si de ambitiile lor.

 

Eu nu recunosc in niciunul un interes real pentru binele tarii. Problemele tarii sunt doar un material pentru un discurs electoral. Este foarte rentabil discursul patriotic in campanie, la cate un talk-show. Dar in viata de zi cu zi, eu nu am senzatia ca pune cineva mai presus acest interes comunitar. Cand il vad pe domnul Crin Antonescu, stiu sigur ca nu are in cap nimic altceva decat sa ajunga presedintele tarii. Competentele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasinule. Toata lumea admite ca este un bun orator. Asta am auzit ca se numeste in limbajul de azi „are cuvintele la el”. Pe vremea mea se spunea ca are papagal. Da, asta este o inzestrare care, insa, este foarte usor de rasturnat in demagogie si vorbarie goala. Exista oameni care au inzestrarea sa insire cuvinte. Dar nu este suficient. E util, dar nu e deloc suficient. Daca ce spui nu arata o viziune, o gandire de perspectiva si de detaliu asupra problemelor curente, papagalul nu este decat o forma de concert tenoral.

 

Ati lucrat cu toti presedintii postdecembristi. Cu domnul Antonescu ati putea lucra, in eventualitatea in care ar ajunge presedinte?
Nu. Eu sper sa nu ajunga, cinstit vorbind, de dragul patriei, nu de altceva. Altfel mi-e egal – nu are decat. Dar as fugi cat vad cu ochii! De altfel eu nu stiu cu cine lucreaza, pentru ca vad ca oameni importanti ai Partidului National Liberal nu prea pot lucra cu el, iar ceilalti, care au aerul ca lucreaza, ma tem ca o fac strict interesat pentru ca niciun argument rational nu te poate face ca membrul al PNL sa vezi in el un lider adevarat liberal.

 

Cineva imi spunea „Da, dar a adus partidul mai sus ca niciodata, l-a adus la guvernare”. Bine, asa, prin aliante de tipul asta poti sa obtii ce vrei pana la urma, acesta nu este un merit in sine. Conteaza si pe ce cale il aduci la o anumita pozitie. Dar daca ajunge sus in sondaje sau in Guvern pe socoteala unei pierderi de prestigiu grave mai e o calitate? Asta ma indoiesc. Nu se poate sa-l inviti pe Gigi Becali sa fie membru al PNL si sa te indoiesti daca Tariceanu este plauzibil sau nu. Inseamna ca, in ierarhiile tale, ceva e smucit. A avut tema „Jos Basescu!”, a trait din asta pana la sufocare, pana la asfixiere, acum are tema „Cotroceni”. E putin.

 

Daca va uitati si la premierul Victor Ponta, ce vedeti?
Domnul prim-ministru are ceva dansant in care ceea ce conteaza este sa iasa el mot din diverse imprejurari. O glumita, o eschiva, o mica scuipatura, asta pe fondul unei grave carente etice. Nu e normal ca un om care a fost dovedit plagiator, sa treaca asa de usor peste lucrul asta. Si ar avea la indemana, cu o minima inteligenta, mijloace sa stearga episodul. De pilda, sa spuna: „Renunt la titlul de doctor”. A facut-o acum, de curand, un ministru german care nu plagiase la nivelul la care plagiase domnul Ponta.

 

In Romania, furtul intelectual nu este considerat o mare tragedie. Ati vazut miscari de strada, ati vazut doctoranzii din Romania in fata Palatului Victoria?
Pai avem o problema si la baza nu numai la varf. Sunt de acord cu dumneavoastra. Dar vorbim mereu de uitarea de sine. Am fost cu totii impresionati sa vedem o invatatoare facand greva foamei pentru salariu. Ce a ajuns invatatoarea aceea?

 

Va referiti la invatatoarea Cristiana Anghel, acum senator din partea Partidului Conservator...
Nu poti sa nu te gandesti ca tot tapajul a fost preluat si manipulat in asa fel incat doamna are acum un salariu mult mai bun decat colegii ei de breasla. Si nu cred ca are in proiect sa faca vreo greva a foamei pentru asta. Este suparatoare acesta situatie. Nu am sa trec peste greselile pe care le-a facut Traian Basescu in privinta asta, care a incurajat de-a lungul anilor un tip de discurs care a facut scoala. Acestor mici naravuri bataioase, pe care acum le au mai toti politcienii, el le-a deschis usa spre arena publica, cu stilul sau de ”baiat de baiat” care le-o zice.

 

Dar trebuie sa spun ca, in momentul de fata, el are cel mai putin de pierdut din activitatea lui politica, stie ca peste doi ani se retrage si este mult mai dezinteresat in actiunea lui politica. Toti vor si altceva decat ceea ce fac. El nu mai are aceasta problema. Drept care discursul pe care il are in legatura cu dezbaterea de buget de la Bruxelles suna convingator pentru ca e limpede ca nu mai are interes sa se puna in lumina ca un candidat. Interes are domnul Ponta. Interes au cei care raman pe scena, pe termen lung. Basescu are, macar in momentul de fata, acest dezavantaj sau avantaj ca nu mai poate pune mari interese private deasupra interesului tehnic pe care il ilustreaza.

 

La intervale regulate, Romania pare sa isi piarda elitele. Se mai intorc in tara tinerii care au plecat in ultimii ani?
Daca vor simti ca au la ce sa se intoarca, se vor intoarce. Ce inseamna sa aiba la ce sa se intoarca? Sa simta ca daca se intorc gasesc un loc de munca si sa simta ca daca gasesc un loc de munca vor fi retribuiti onorabil. Deocamdata, daca se intorc, nu gasesc un loc de munca. Stiu cum stau lucrurile cel putin in plan universitar, cunosc foarte multi tineri care au acreditari stralucite de la mari universitati din lume - doctorate, titluri, tot ce trebuie. Unii dintre ei au facut aventura de a se intoarce si cand se intorc gasesc universitati etanse, unde nu pot patrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie ca da statul o lege ca nu se mai accepta un timp angajari, fie ca aceia din corpul universitar se baricadeaza si nu intra nimeni in plus. Si atunci, ei ce fac? Ce risca? Ori sa schimbe meseria ca sa supravietuiasca, sa rateze competenta pe care au castigat-o, ori sa plece iar. Incat grija mea la ora aceasta nu este ca ne pleaca multi, grija mea este ca aceia care se intorc nu au nicio sansa.

 

Pe de alta parte, este vorba si despre retributie, cum spuneam. Daca un medic de aici castiga de „n“ ori mai putin decat un medic din Occident, nu poti sa ceri omului sa-si puna pielea pe bat. De dragul cui? De dragul tarii? Pai, nu par indragostiti de tara oamenii care o guverneaza, de ce ar fi bietul om care trebuie sa subziste? Eu nu ma plang atat de tare, o spun de ani de zile, de asa-zisa plecare a creierelor. Lasa ca nu toti care pleaca sunt asa creiere. Am unele exemple, chiar proaspete, in care plecarea are alte motivatii. Dar daca cineva este foarte bun si face o cariera stralucita, ea intra in inventarul de succes al Romaniei pana la urma. A plecat Enescu, au plecat Brancusi, Eliade, iar faptul ca au plecat ne-a adus un serviciu. Aici nu stiam cine sunt. Prin urmare, plecarea in sine nu este o drama daca este urmata de o performanta neobisnuita.

 

Acestea sunt exemple individuale.
Dar va referiti la masele care pleaca la munca?

 

Satele Romaniei sunt depopulate, au ramas copiii care sunt educati de bunici in varsta, neputinciosi in a le da intrumentele cu care sa se descurce in secolul XXI. Tinerii care au plecat si s-au instruit ar vrea sa se intoarca pentru ca au familia inca aici. Altii, care sunt inca aici, vor sa plece. Vorbim de oameni care au mai putin de 30 de ani si care deja au muncit niste ani in Romania si vad ca dupa acest numar de ani nu s-au ales cu nimic. Este un sentiment de neputinta generalizat.
Sigur, oamenii sunt tristi. Sau nervosi. Sau si una, si alta. Se vede pe strada din cum vorbesc, ce rastit e totul. Tot ce ati spus sunt tot atatea posibile proiecte politice care ar trebui sa devina prioritare. Problema satului, de exemplu, ca tot ati vorbit despre sate depopulate.

 

Si de abandonul scolar, mai mare decat in anii ’30!
Exact, rata de analfabetism foarte mare. Foarte grav! Asta ar trebui sa fie pentru Ministerul Invatamantului o insomnie de fiecare clipa.

 

De ce credeti ca nu se discuta de lucrurile astea?
Imi pare rau sa o spun, dar si profesorii de liceu ar trebui sa fie mult mai prezenti in aceasta dezbatere. Eu stiu ca au salarii mici, eu stiu ca au dreptul sa pretinda salarii mai mari, dar pe langa rubrica „salarii“ sa mai adauge si rubricile acestea, sa se bata putin si pentru lucrurile acestea. Vedeti si problema agriculturii – acum e mare tapaj ca nu am obtinut in bugetul de la UE destui bani pentru  agricultura. Ieri spunea cineva: „Cum, avem comisari romani pentru agricultura si nu obtin bani?!?“, ca si cum este ca aici, ca la judet.


O aberatie?
Domnule, la noi este o chestie de cumetrie, sa ne dea si noua ceva,  ca e omul nostru. Cineva a anuntat ca vine in vizita. „Pai, cum in vizita in propria lui tara?”. Dar asa se anunta vizita unui comisar european intr-o tara, vine in vizita!  Si Ministerul Agriculturii ar trebui sa-si faca din agricultura o problema. Pentru ca este vorba de a reface comunitatea sateasca, de a recupera un anumit prestigiu al comunitatii satesti. Asta poate sa sune a pasunism. Dar daca vrei agricultura, daca accepti ca Romania rurala este totusi o resursa si o realitate, atunci fa proiecte legate de structurarea acestei Romanii. Nu se ocupa nimeni de asta.

 

Alt subiect, proiectul legat de formatia tinerilor. Pai am vazut pe site-uri  ale cadrelor didactice din Romania lucruri fabuloase. Ideea ca ai nostri copii sunt pe mana unor insi de tipul acesta iti trezeste un cosmar. Sunt oameni care nu stiu bine sa scrie, sunt oameni care dau idei amutitoare. Am citit chiar in „Dilema”, de curand, un articol in care se semnala un concurs. S-a gandit un domn profesor sau o doamna profesoara din Targu-Jiu la un concurs scolar care se intituleaza „Vreau sa fiu mascota ta“. Stiti despre ce era concursul?

 

Despre ce?
Despre Nicolae Titulescu! Nu se intelege a cui mascota vrei sa fii. A lui Titulescu, a cui? Acestea sunt proiecte scolare! Daca faceti o suma a proiectelor locale, din satul cutare, din orasul cutare, din scoala cutare, aveti imaginea exacta despre cum arata educatia in Romania. Acestea sunt proiecte vitale: scoala, satul, de toate lucrurile acestea nu se ocupa nimeni. Noi ne certam, cu Basescu, cu UE, e scandalos. 


Ce ne asteapta


S-a ajuns ca singurul lucru care ne mai uneste sa fie pozitia de spectator la cearta politicienilor?
Sigur, asta a devenit si subiect de conversatie. Problema e ce vorbesc romanii intre ei cand se intalnesc la o bere. „Ai vazut, ba, ce i-a zis ala lu’ ala?“ „Lasa ba, ca are dreptate!“ „Cum are dreptate, ma?“. Asta daca nu cumva sunt nostalgici. Tot mai des vad la televiziuni, mai ales la un post de televiziune, ultimele clipe ale lui Ceausescu. Oare de ce a murit Nicolae Ceausescu? Oare ce a zis Elena Ceusescu in ultima clipa? Nu se poate sa tii lumea in priza pe subiectul acesta! E o treaba de care se vor ocupa isoricii.

 

Exista si un moderator care nu s-a decis inca daca sa modereze lucrurile cu un anumit patos sau sa-si ia totusi mici distante, ca nu se face, drept care totul arata ca o balmajeala. Nu mai spun cu cine dezbate lucrurile acestea. Adica invitatii din studiouri sunt spectaculosi, chiar daca mereu aceiasi, pe orice subiect. Nu este in regula. Monotonia aceasta, lipsa de generozitate, uitarea de sine ne vor duce de rapa sau ne vor tine mereu intr-o mlastina in care vom supravietui naclaiti. Asta ne asteapta.

 

Ne vom „descurca“?
Acesta este verbul cel mai trist in limba romana, fiindca atunci cand te descurci, nu vrei sa schimbi nimic. Daca schimbi ceva, nu te mai descurci. Si-atunci le lasi asa incurcate, ca le gasim noi solutii.

 

Este si un verb care indica individualismul.
Fiecare pe cont propriu, absolut! Desigur, nu ne putem descurca cinci deodata. Uneori te apuca disperarea! Stiti ce spunea o profesoara? – si am toate sursele acestea pentru ca e cineva in „Dilema“ care le mai culege uneori. Spunea ca „trebuie sa ne iubim tara pentru ca are multe forme de relief si patru anotimpuri“. Intr-adevar! Deci tara dispune de calitati pe care nu noi le-am provocat, dar care pot fi un motiv de mandrie. „Ba, voi cate anotimpuri aveti?“, „Pai avem patru, ma!“. Cu tipul acesta de nationalism gaunos, fara patriotism si cu tipul acesta de nombrilism, de individualism jalnic nu ne asteapta nimic bun.

 

Care ati spune ca este cel mai mare rau din Romania actuala?
Lipsa uitarii de sine a celor responsabili.

 

„Noi trebuie sa disparem surazand”

 

„Ce ne facem cu Romania?“, dar sa nu uitam de evolutia internationala. Va ajunge Europa, asa cum se tot spune, „o prelungire irelevanta a Asiei“?
Ideea ca Europa este o peninsula a Asiei a avut-o, inca demult, Paul Valery. Ceea ce este spectaculos la Europa este ca are aceasta tendinta recuperatoare care este deschisa spre toate zarile si intelege sa faca eforturi de a pricepe exact despre ce este vorba. S-a scris despre traditiile imperiale ale UE incepand de la Sfantul Imperiu Romano-German, de la Carol cel Mare incoace. Imperiul, daca devine o specie de cultura si de civilizatie, nu este lucrul cel mai rau din lume, mai ales ca au disparut din el autoritarismele. 

 

Pe de alta parte, are si un aer de muzeu.
Exista intr-adevar un frison economic, in Asia de plida, care deschide calea spre o modificare de balanta, de dozaj, in lumea care vine. Exista, pe de alta parte, o invazie spre Europa. Mi-aduc aminte de o carte postala pe care i-a scris-o Emil Cioran lui Noica, candva in anii ’70, in care spunea „azi m-am urcat in metrou, la Paris, m-am uitat in jur – eram singurul francez“. De curand mi-a scris un amic ca s-a urcat de asemenea in metrou si era singurul alb de data aceasta. Deci este clar ca materia Occidentului se modifica galopant. Si, cum spune Neagu Djuvara, exista aici un mic sindrom de sinucidere in care asimilam, asimilam, pana in momentul in care disparem. Europa insasi s-a format printr-o invazie barbara. Europa, sa nu uitam, are la temelia ei o combinatie intre imperiul muribund al Romei si prospetimea devastatoare a unor triburi fara portret. Noi suntem urmasii acestui amestec.

 

Deci, in principiu, asemenea navaliri nu sunt neaparat malefice. Dar devin malefice daca ele sunt agresive, daca ele vor sa modifice o identitate si sa impuna o alta, daca sunt destructive fata de ceea ce gasesc. Problema pe care o avem este ca noi am produs o ideologie care ne impiedica sa functionam rational in aceasta noua situatie – ideologia corectitudinii politice. Noi nu mai avem voie sa tinem la un discurs identitar, fiindca este urat, este discriminatoriu. Noi trebuie sa disparem surazand.

 

Minoritatile au ajuns sa fie mai importante decat majoritatile in sfera publica?
Sigur.

 

Este o industrie la mijloc?
Cred ca e o problema de ONG-uri, printre altele, si de societate civila, o problema care se desfasoara la foarte multe niveluri. Eu resimt asta in acest institut. Si va spun cum. Alte tipuri de subiecte sunt acum necesare ca sa ajungi la o bursa.

 

Fac anumite subiecte rating?
Exact,  iar tinerii au urechea formata. Daca eu vin cu un proiect de tipul „Manuscris inca necunoscut din secolul IV d.Hr“, comisia e melancolica. Daca vin si spun „Discriminari sexuale in crestinismul primitiv din manastirile din nordul Africii“, se ciulesc urechile. Sunt subiecte cu care lumea a inteles ca merge la sigur: minoritati, mediu, incalzire globala, murim, trebuie sa ne salvam! Acum este la moda un tip de cercetare antropologica foarte aplicata si pe problema corporatiilor. De exemplu: „Etica corporatista. Studiu de caz OMV Petromidia“.

 

Eu nu zic ca nu este important, ca nu este interesant, dar cand eu am gandit acest institut, nu m-am gandit ca il fac pentru asta. Ma gandeam la alte chestii. Cand vine cate unul care propune un subiect „Romantismul francez in deceniul VI“ maresc eu pupila si ciulesc urechile. Sunt melancolic: „Uite, ma, unul care inca mai crede in asa ceva!” Deci se intampla o mutatie care nu este nici macar autentica pentrru ca este circumstantiala si strategica.

 

Este dictata de piata?
Exact. Apropo de discriminarile pozitive, e un filosof american care a vazut foarte bine, si bine ca este american ca ne putem spala pe maini si putem sa-l citam pe el. Spune: „Domnule, pana unde se poate merge cu principiul discriminarii pozitive? De pilda, daca la un concurs de crainic de televiziune vine unul care arata bine si unul care este chior, obez si balbait, corectitudinea politica imi spune ca nu-i frumos sa fac o vina din faptul ca omul este chior, obez si balbait. Si inclin sa-l aleg pe acela; daca vine un prost si un destept, mai curand il aleg pe prost pentru ca desteptul reuseste, dar prostul e dezavantajat din plecare“. Ideea asta ca pana la urma discriminarea pozitiva se substituie dreptatii, se substituie rationalitatii.

 

Ca orice sistem, si corectitudinea politica are tendinta sa devina totalitara?
Acestea au fost exemple extreme, dar deja apare tipul acesta de gandire. Pana la un punct, pe noi, astia din Est, ne-a avantajat. Eu stiu discutii in institutii universitare din Vest in care se spune „Ma, stii ce e? Nu avem niciun croat!“ si atunci se ia repede un croat, de obicei un croat care se ocupa de nationalismul sarb. Daca e un croat care se ocupa de arheologia Croatiei si de niste lucruri gasite intr-o sapatura in secolul IX nu este interesant. Deci pana intr-un punct ne-au avantajat, asa au ajuns unii de-ai nostri sa circule prin universitati straine. Dar pierdem firescul, exista totusi un firesc al evaluarii, un firesc al judecatii, nu trebuie sa ne sucim, sa ne schimonosim cu totul, sa ne intoarcem pe dos ca sa intram in ordine. Vom vedea in 2030 unde o sa ne aflam.

 

„Cine te crezi, ma?“

 

Ati cochetat vreodata cu suicidul?
Nu, niciodata.

 

Filosofii ajung deseori la limita...
As spune ca am piedici la chestia asta. Una este umorul, mie mi se pare lipsita de umor sinuciderea. A incercat sa se sinucida acum multi ani, cand eram inca foarte tanar, un nepot de 17-18 ani. Si eu eram atunci foarte apropiat de Constantin Noica si m-am dus la el si l-am intrebat: ce-i spui unui tanar care a incercat asta? Noica mi-a raspuns foarte prompt – ii spui asa: „Cine te crezi, ma?“. Nu e cazul intotdeauna, dar unui tanar poti sa-i spui asta. Deci umorul, totusi, m-ar impiedica. Incepe si o dezbatere pe tema asta, cum ar fi mai placut? Cu pistolul sau in streang? Mi se pare caraghios si sa imi imaginez.


Doi: sinucigasul pare sa detina o convingere despre viata de dupa moarte. Deci el stie ca prin acest gest a scapat. Stie, stiintific, ca dupa moarte nu mai este nimic decat liniste. Eu nu sunt sigur. Eu ma tem ca este un tambalau extraordinar. Si ca scapi de un tambalau si dai in altul mult mai complicat. Cata vreme nu am informatii precise despre destinul postum al omului, si nu cred ca are cineva, nu vreau sa risc asemenea gesturi.

 

Credinta joaca vreun rol?
Da, este si argumentul crestin. Sunt intr-o confesiune in care sinuciderea este in mod traditional socotita in neregula.

 

Pe Adrian Nastase l-ati fi intrebat, ca pe nepotul dumneavoastra, „Cine te crezi, ma?“
La el intrebarea era foarte potrivita. 

 

„Aveam momente cand Becali mi se parea mai bun decat Antonescu“

 

Sunteti un adept al introducerii votului obligatoriu in Romania?
Da. Pentru ca intr-o tara ca Romania e bine ca omul sa fie constrans, nu cu pedepse dramatice, sa-si spuna parerea. Daca la belgieni nu este nedemocratic si a fost acceptat, o fi bine si la noi. De ce? Pentru ca adeptii oamenilor de proasta calitate sunt fanatici, in vreme ce oamenii normali nu se duc la vot.

 

Au dileme?
Au dileme, da. Si atunci il avem parlamentar european pe Gigi Becali. Care nu stie nicio limba.

 

Nu il mai avem. Astazi e parlamentar roman, fugit in Dubai. Dar cu pretentii de a deveni candva presedintele PNL.
Nu vreau sa spun lucruri grotesti, dar aveam momente cand Gigi Becali mi se parea mai bun decat Crin Antonescu. Asta pentru ca este mai  transparent, nu ca ar fi foarte obscur Crin Antonescu. Dar cu Becali macar stii cu cine ai de-a face, stii ce vrea, o spune raspicat si agresiv. Pe cand dincolo e un mic ambalaj demagogic sub care se afla lucruri rudimentare.


Despre viitorul presedinte: „O patina feminina la varf n-ar fi rea“


Credeti ca ar fi oportuna o schimbare de imn?
Eu am pledat pentru asta. Mi s-a reprosat atunci deja, si de oameni apropiati, ca totusi avem un imn prestigios. Dar eu nu cred ca un imn in care ne asumam postura de „adormiti“ este un imn mobilizator. Acela s-a nascut in anumite imprejurari, avea sensul lui, sunt de acord sa fie cantat, dar e ridicol sa te simti reprezentat de un poem in care esti victima permanenta, in care esti intr-o stare de motaiala permanenta si, in general, vrei ajutor.

 

Exista vreo persoana in spatiul public romanesc pe care o vedeti demna sa devina presedinte al Romaniei?
Sunt mai multi care sunt plauzibili. Dar nu as vrea sa anticipez cu vreun nume, ca fac un rau. Daca spun un nume acum, cine stie ce necazuri ii fac celui pe care il propun. N-as spune ca am o optiune definitiva si unilaterala, dar stam asa de prost la nivelul candidatilor, incat imi vine sa spun: orice om cat de cat normal, cat de cat educat si care stie doua limbi straine e bun. Si care nu este foarte corupt, totusi. As vrea sa fim si noi o data reprezentati de un domn. De un domn adevarat. Cu maniere, cu zambetul adecvat in situatii adecvate, cu sobrietate cand e cazul, cu capacitatea de a intretine o conversatie.

 

Poate de o doamna?
Poate de o doamna, sunt de acord! Am vazut unele propuneri in ultima luna care mie mi s-au parut plauzibile. Ar fi grozav, numai ca eu ma indoiesc ca romanii sunt destul de copti ca sa voteze presedinte o doamna. Ar fi un eveniment, ar fi o schimbare de mentalitate, nu cred ca va fi usor, dar nu ar fi rau deloc. Dupa ce am avut un concentrat de virilitate, cum e Traian Basescu, o patina feminina la varf n-ar fi rea.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

MAI MULT...

In episodul anterior al seriei "Ce facem cu Romania"

Amintiri de groaza si de haz din vremea Golaniadei

272
Deschidem paginile postcomunismului romanesc, radical!, direct in vara anului 1990, in cautarea oamenilor care au traversat-o. Ajunsi in acest timp incert, ale carui cicatrici inca sunt vizibile, ne intoarcem, cumva, de unde am plecat. La familii. Mai ales, insa, la prapastia cascata intre ele.

Recapitulam: am pornit seria “Ce facem cu Romania” de la conflictul politic care a divizat Romania in vara anului 2012, odata cu demersul USL de suspendare si demitere a presedintelui Traian Basescu. Am scris atunci ca figurile de pe scena publica actuala sunt doar niste ocazii, ca trebuie sa cautam cauzele isteriei in consecintele mai ample ale istoriei. Am intrebat tot atunci daca este Romania condamnata sa treaca la intervale ciclice prin rasturnari ale ordinii sale.

Ne intoarcem, deci, de unde am plecat. 1990. In Piata Universitatii sunt copiii si zona libera de neo-comunism, acasa, in cartierele cenusii, sunt parintii si televizoarele de pe ecranele carora zambeste Ion Iliescu. In acest timp incert cautam consecintele. Urmarile acestea poarta astazi un nume: Romania.

In cautarea unui timp pierdut

Un serial Adevarul - Dela0.ro

Ce facem cu Romania. Necesitatea unei explicatii

225
Vara anului 2012 a indicat-o cu precizie: Romania este mai divizata ca niciodata in istoria sa recenta. Eticheta de "cea mai polarizata societate din Europa" i-o pun, separat, oameni atat de diferiti precum istoricul Lucian Boia, scriitorul Stelian Tanase ori jurnalistul Liviu Mihaiu.

Este Romania condamnata la fiecare douazeci de ani sa treaca printr-o rasturnare a ordinii sale? Care ne mai este matca? Cine nu este „basist” trebuie sa fie „contrabasist”? Celebra insula a extremistilor de centru este tot mai depopulata, dupa cum remarca si ziaristul Catalin Tolontan. O granita invizibila ne separa. Separa familii si ne separa pe noi de noi. Am devenit toti actori intr-o piesa in care nimeni nu mai pare dispus sa joace rolul Elvetiei.

Traian Basescu, Crin Antonescu, Victor Ponta sunt, desigur, doar o ocazie. Candva trebuia trecut dincolo de consecintele isteriei, atat de prezenta in spatiul public autohton. Candva este acum. Ce urmeaza e cumva mai important. E despre consecintele, mai ample, ale istoriei.

La capatul unei jumatati de an de documentare, a mii de pagini de arhive consultate si a sute de discutii purtate cu diferiti specialisti sau simpli cetateni, Dela0.ro a demarat, in colaborare cu ziarul Adevarul, o serie publicistica menita sa arate cum au ajuns aici istoria romanilor, politica, societatea si tara lor. Este un efort menit sa predispuna la reflectie si sa propuna, fie si indirect, directii de dezvoltare. Asadar: cum si de ce? Reportaje, interviuri, analize, recursul la biblioteca si la arhive, totul.

Ce facem cu Romania. O explicatie