#1andelaColectiv #marturia

“Tratamentul arsului mare in Romania e o gluma sinistra”

de Vlad Stoicescu si Diana Oncioiu | Foto: Zora Iuga 27-11-2016

In Statele Unite ale Americii, Dragos Pieptu a inteles “simplitatea regulilor care guverneaza tratamentul arsilor”. Acasa, in Romania, n-a putut totusi sa le aplice. In materie de arsi grav ducem lipsa de orice - acesta e diagnosticul chirurgului plastic Pieptu. Al doilea episod al seriei "Marele Ars" ofera explicatiile si macar o parte din solutii.

***

Pe 29 octombrie 2016 Ion s-a spalat pentru prima oara pe dinti dupa 30 de zile de la internarea in Spitalul Judetean din Brasov. O zi mai tarziu, Romania comemora un an de la tragedia Colectiv, care a evidentiat ca nicio alta starea de improvizatie si degringolada din sistemul medical national si, cu precadere, din zona tratarii marilor arsi.

 

Si Ion este un ars grav. Pentru el, ca si pentru victimele Colectivului, sistemul care preia si ingrijeste marii arsi ai Romaniei a functionat ca un purgatoriu. Ion a avut noroc nimerind intr-o sectie judeteana de chirurgie plastica care desi nu are, pe hartie, compartiment de tratare a arsurilor sfideaza prin insasi existenta ei functionarea unui sistem.

 

E un sistem aflat in degringolada chiar si cu mai bine de 365 de zile de experienta Colectiv in spate, un sistem pe care nu-l cunosc cu exactitate nici macar cei care-l conduc, un sistem care sfarseste prin a-i condamna cel mai adesea la moarte pe cei aflati sub ingrijirea sa. Retinem acest cuvant: noroc.

 

Dezastrul se pregateste de ani buni, iar fiecare decizie ministeriala si fiecare strategie de modernizare a adancit si mai mult starea lucrurilor. Incendiul de la Colectiv a ars, pana la urma, si ultima iluzie: ca te poti trata de o arsura grava in spitalele din Bucuresti. Acum, la un an dupa tragedie, efectul e invers: spitalele Capitalei refuza pe banda rulanta cazurile de mari arsi.

 

Intre timp, putinele resurse ale sistemului s-au indreptat spre sectii de arsi precum cea de la Spitalul Floreasca, unitate care n-a fost de niciun folos in focul de la Colectiv pentru ca statea pur si simplu in conservare.

 

Printre dotarile de elita ale sectiei se afla si o barocamera monoloc, un echipament extrem de costisitor, dar total inutil pentru tratarea unui mare ars. Si in timp ce vad “nave spatiale” arsii grav mananca de 15 lei pe zi. Atat e alocatia de hrana pentru un pacient ars spitalizat. De banii investiti in barocamera inutila 500 de mari arsi ar manca, in fiecare zi, timp de un an in spitalele Romaniei. Nici nu avem atatia pacienti.

 

Aici nu-i vorba totusi despre sanatatea oamenilor, ci despre profiturile unora dintre ei: asa ca barocamera de la Floreasca a fost cat pe ce sa devina dotare standard in toate unitatile de arsi. Un document descoperit de Dela0.ro descrie "afacerea", in prima parte a seriei “Marele Ars”.

 

Sunt multe lucruri de pus cap la cap pentru a intelege degringolada totala din zona tratarii marilor arsi. Cel mai nimerit capat de unde pot fi apucate lucrurile e acesta: in momentul de fata, pentru un mare ars, in Romania, cea mai buna solutie este avionul. De aici, de la aceasta limita de jos se pleaca.

 

Solutii exista. Unii incearca sa le implementeze intr-un compartiment dintr-o sectie judeteana de chirurgie plastica, precum Dan Grigorescu la Brasov. Altii formuleaza solutiile, precum Dragos Pieptu, pe baza pregatirii si experientei indelungate in tratarea arsurilor. Le expunem pe larg intr-un interviu lamuritor despre situatia arsilor grav ai Romaniei si-a sistemului care ar trebui sa-i trateze.

 

Mizeria cu termopan

Pasiunea profesionala a chirurgului plastic Dragos Pieptu sunt marii arsi. Asta si-ar fi dorit sa faca, cu prioritate, in cariera sa. CV-ul sau mentioneaza printre altele si un stagiu de pregatire la Galveston, Texas, Statele Unite ale Americii, unde exista unul dintre cele mai bune centre pentru arsi din lume.

 

Acolo a inteles Dragos Pieptu “simplitatea regulilor care guverneaza tratamentul arsilor”. Inainte de Galveston a mai trecut prin centrele de arsi din Ludwigshafen, Germania si Lyon, Franta. De pe continentul nord-american a plecat insa cu ideea si convingerea ca in cinci ani un centru de arsi poate ajunge macar la nivelul celor din Germania si Franta.

 

In 1999, la 36 de ani, doctorul Pieptu a ales sa se intoarca definitiv in tara. A revenit cu doua ganduri clare in minte: sa-i ajute pe altii sa devina plasticieni foarte buni si sa participe la dezvoltarea centrului de arsi care se construia in curtea Spitalului de Urgenta Iasi.

 

“Au trecut 18 de ani. Primul gand l-am indeplinit. Am cativa colegi care au inceput cu mine si azi lucreaza in intreaga lume. Putini, dar foarte buni. Al doilea nu am reusit pentru ca intre timp centrul s-a volatilizat. Fara infrastructura decenta nu poti avea tratament minim decent la arsi. Am avut cativa pacienti arsi grav salvati, dar asta nu e un succes. Din contra, e un motiv sa gust mai tare esecul”, debuteaza confesiunea chirurgului Pieptu, intr-un schimb de emailuri cu Dela0.ro

 

Iesirea din scena a venit in anul 2015. Dupa 30 de ani Dragos Pieptu a plecat din serviciul in care se formase. “Nu mai suportam conditiile in care erau tratati pacientii, mizeria varuita si cu termopan in care eram obligati sa lucram”, explica doctorul. A ales Institutul Regional de Oncologie din Iasi – unde, sustine chirurgul, cel mai probabil nu va exista o sectie de profil in viitorul apropriat. Se bucura in schimb de conditii decente de lucru. Compartimentul de chirurgie plastica de la IRO functioneaza in cadrul sectiei de Chirurgie.

 

Istoria e mai veche. In 2011 Spitalul de Urgenta din Iasi a fost inchis si toate clinicile au fost integrate in structura Spitalului Sfantul Spiridon din oras. Oficial, operatiunea a purtat titulatura de "comasare". Dupa trei ani a avut loc si mutarea propriu zisa in cladirea “noului spital.

 

“Cand in decembrie 2014 am intrat in «sectorul de arsi» m-am ingrozit”, relateaza chirurgul. “La acea vreme «rezervele de arsi»  comunicau direct cu toaleta si se auzea si mirosea tot ce se intampla alaturi. I-am spus sefului de sectie ca nu cred ca e om pe lumea asta sa-i dea avizul sa functioneze in halul asta. Am gresit, l-au obtinut”. Atunci doctorul Pieptu a solicitat concediu fara plata timp de un an. Dupa inca un an nu se schimbase mai nimic asa ca a plecat de tot.

 

In tot acest timp, povesteste doctorul, o cladire de la 1775, monument istoric, este transformata la Iasi in clinica de chirurgie plastica. Intr-un raspuns oficial remis Dela0.ro ca urmare a unei solicitari de informatii publice, Ministerul Sanatatii include in numarul total la nivel national al paturilor de arsi grav si “5 paturi la Spitalul Judetean de Urgenta Iasi”. Se precizeaza totusi: “unitate nefinalizata si cu probleme de avizare din cauza cladirii vechi a Spitalului Sf. Spiridon”.

 

Paturile “aprobate in structura de spital” nu deservesc niciun mare ars in momentul de fata (si nici nu se stie cand o vor face), dar sunt parte din bilantul autoritatilor centrale in managementul tratarii arsurilor. Management poate lesne sa primeasca aici un sinonim – cosmetizare.

 

Dragos Pieptu e convins ca unitatea de la Sf. Spiridon nu va indeplini conditii specifice unui centru de arsi. Daca totul decurge normal, in 2017 ar trebui sa fie gata. In conditii romanesti, insa, acolo ar putea fi o unitate de arsi buna. Cu o conditie, sustine Pieptu: “sa poata sa fie recladita echipa care ingrijeste arsii, ceea ce nu va fi un lucru usor.”

 

O fotografie facuta prea tarziu

Daca ar avea pe cineva drag in situatie critica, cu arsura profunda peste 40% din suprafata corpului, Dragos Pieptu ar face tot posibilul ca in  maxim 72 de ore de la accident sa ajunga intr-un centru de arsi din Germania, Franta, Marea Britanie, Israel sau Statele Unite.

 

Si siguranta transportului? Pieptu face un calcul rapid: “O sansa de supravietuire din cinci e mai mult decat nicio sansa. Iar de la un anumit nivel incolo, in materie de arsi in Romania nu mai ai nicio sansa. Practic, cu acordul pacientului, as risca pana la limita maxima a admisibilului statistic. Daca are 10 - 20% sanse sa ajunga stabil acolo, atunci are cu siguranta mai multe sanse de supravietuire in conditii bune decat in Romania.”

 

Si totusi, daca pacientul ar fi netransportabil, care ar fi optiunile in tara? “Pana in 2012 v-as fi spus fara dubii – cu mine si colegii mei la Spitalul de Urgenta din Iasi. Impreuna cu colegii anestezisti si asistentele noastre am reusit sa salvam si arsi gravi de 65-70%. Cu chinuri cumplite pentru pacienti, munca enorma din partea colectivului si suport masiv din partea familiei, dar am reusit.”

 

Lucrurile acestea nu mai sunt valabile insa astazi, cand un pacient ars grav din teritoriu e plimbat de-a lungul unui intreg circuit institutional intre unitati medicale, sfarsind adesea prin a fi refuzat la Bucuresti (unde ar trebui sa ajunga, teoretic, cazurile de mari arsi) si tinut in conditii improprii la vreun spital judetean (vaduvit, in majoritatea situatiilor, de dotari si personal).  

 

Nu a fost mereu asa in tratarea arsurilor, semn ca degradarea sistemica e produsul unor esecuri succesive de planificare si gestionare. Tragedia de la Colectiv a fost si o fotografie dureroasa a starii lucrurilor din sistemul de tratament al arsurilor, un instantaneu luat insa dupa decenii de ignoranta publica, indiferenta profesionala si incompetenta manageriala si ministeriala.

 

Pentru a intelege trebuie sa ne intoarcem inainte de 1989. Atunci, povesteste doctorul Pieptu, profesorul Agrippa Ionescu a creat o retea de servicii de chirurgie plastica in toata tara. Centrele erau adaptate si tratamentului arsilor, pe nivele de gravitate: un prim nivel, de baza, exista in mai toate spitalele din capitalele de judet; un al doilea nivel, mediu, era doar in anumite centre, la Brasov sau Iasi; un al treilea nivel, grav, includea Spitalul de Chirurgie Plastica si Arsuri din Bucuresti (n.r. - actualul Spital Agrippa Ionescu).

 

Doctorul recunoaste ca nu erau conditii ideale, nu se comparau cu centrele similare din Vest, dar structura era perfect superpozabila celei dintr-o tara normala de la sfarsitul anilor ’70. Din acel punct insa lucrurile nu au mai evoluat. A venit criza din anii 1980, sistemul comunist si-a indreptat resursele spre alte obiective strategice, iar marii arsi au ajuns o categorie neglijabila intre pacientii unui sistem medical oricum in colaps.

 

“Ne-am trezit in 1989 cu o structura corect gandita, dar deja subfinantata de minimum 10 ani. Iar din acel moment, din punct de vedere organizatoric, nu am mai progresat, ci am dat inapoi.”

 

O medicina care nu functioneaza la Marele Ars

Dela0.ro: Domnule doctor, am vrea inainte de toate sa faceti un sumar al patologiei asociate arsurilor. Ce presupune tratamentul acestor cazuri?

Dragos Pieptu: Din punctul meu de vedere, arsura este cea mai cumplita boala ce te loveste din senin, cu o mare perfidie. Toata lumea o percepe ca o boala locala, de piele, dar ea este o boala generala a intregului nostru corp, fizic si psihic, care se declanseaza in urma unui accident ce dureaza cateva secunde si poate avea consecinte grave intreaga viata.

 

In urma unei arsuri grave, toate organele si sistemele sunt afectate, uneori ireversibil, alteori pe termen lung. Sunt afectate grav functiile rinichilor, cele ale ficatului, ale tubului digestiv, ale inimii, ale creierului. Daca se asociaza arsurile de cai respiratorii si intoxicatiile diverse, gravitatea creste exponential.

 

Fiind afectate toate sistemele si aparatele, nu mai este posibil ca tratamentul sa fie facut de un singur specialist. Trebuie sa intervina o echipa multidisciplinara, cu zeci de specializari diferite, care sa lupte impotriva bolii in perfecta cunostinta de cauza. Este necesara o armata de specialisti, pentru fiecare pacient, disponibila 24 ore pe zi, 7/7, timp de luni de zile in faza acuta. Apoi, chiar daca nu mai este nevoie de supraveghere permanenta, nevoile arsului cu sechele se intind pe toata durata vietii.

 

Fiind nevoie de o asa mare varietate de specialisti, centrele de arsi au in general putine paturi, nuclee de cate sase, si sunt obligatoriu afiliate spitalelor generale care functioneaza in regim de urgenta.

 

De ce nu are Romania un sistem functional pentru mari arsi? Ca specialist in organizarea centrelor de arsi, credeti ca banii, prin lipsa lor, sunt o justificare suficienta?

Nu fac parte dintre naivii care cred ca daca s-ar organiza mai bine lucurile in sanatate ar fi lapte si miere. Subfinantarea cronica, de minim 40 de ani, e cauza principala a raului din sanatate. In anul 2009, de pilda, cand bugetul intreg al sanatatii in Romania era de circa 5 miliarde de euro, bugetul AKH, spitalul celebru din Viena care are 2000 de paturi si 50 de sali de operatie, a fost de 900 de milioane de euro. Daca in Romania toate costa ca in vestul Europei, nu are cum sanatatea sa coste de 10-20-50 de ori mai putin si sa ai aceeasi calitate.

 

Si totusi, la arsi nu e suficient argumentul ca nu sunt bani. Mai grava este lipa unei strategii la nivel national, de minim 27 de ani. Banii sunt o problema in masura in care subfinantarea cronica a sistemului medical din Romania este o problema. Lipseste insa strategia de constructie a centrelor de arsi noi, lipseste strategia de dezvoltare a centrelor de arsi existente, lipseste strategia de formare a personalului pentru centrele de arsi, lipseste complet strategia moderna de abordare a arsului mare.

 

Lipseste strategia de organizare a centrelor de arsi ca unitati multidisciplinare independente in structura spitalului general de urgenta. Lipseste strategia de finantare a functionarii centrelor de arsi. Mai simplu, nu avem nimic decent cu care sa tratam un ars mai grav de 30% in conditii similare cu cele din Vest.

 

Ce presupune organizarea centrelor de arsi ca unitati multidisciplinare independente in structura unui spital de urgenta?

In Romania avem toate spitalele organizate pe sectii sau compartimente monodisciplinare. Pentru o sectie se acorda X doctori de specilitate la Y paturi, functionareste, ca la fabrica de cuie. O unitate multidisciplinara poate avea nevoie la sase paturi de arsi gravi de trei plasticieni, sase anestezisti, doi kinetoterapeuti, un psiholog, un microbiolog, un internist sau mai stiu eu ce. Oricum nu se pot face atatea sectii diferite cate specialitati ar fi nevoie pentru bolnavul ars. Ca nu sunt atatea paturi scriptice!

 

Deci pentru cele sase paturi trebuie o suma de oameni cu specialitati diferite care se organizeaza in aceeasi structura. Ei bine, e imposibil asa ceva la noi. Si ceea ce este mai grav, nu avem nici mentalitatea necesara pentru a lucra in nuclee multdisciplinare. Nici noi, medicii, si nici pacientii.

 

La noi medicina este centrata pe personalitatea conducatorului, Dom’ Profesor, eroul, marele salvator, atoatestiutorul, mana lui Dumnezeu care binecuvanteaza si apoi totul se intampla. Pacientul vine la «doctorul X» nu la «spitalul X». In cazul arsului mare acest tip de medicina nu poate functiona performant deoarece salvarea unui om depinde de zeci de oameni cu specialitati si competente diferite care lucreaza concomitent ca o echipa unitara, in care conteaza totul de la infirmiera si femeia care spala pe jos pana la profesor.

 

O specialitate ignorata

 

Dincolo de absenta fizica a unor centre de arsi performante, duce Romania lipsa si de resursa medicala necesara tratarii diferitelor afectiuni aferente cazurilor de mari arsi?

In materie de arsi grav, ducem lipsa de orice: nu avem infrastructura, personal, training. Nu avem ce ne trebuie atat in perioada acuta, cat si in cea de urmarire pe termen mediu si lung. Nu avem centre de arsi, nu avem centre de recuperare, nu avem modalitati legale de acordare a tratamentului specific. In consecinta, nu avem nici specialisti kinetoterpeuti pentru arsi, acut si cronic, nu avem psihologi cu expertiza in domeniu, nu avem asistenti sociali afiliati. Si nici macar plasticieni dedicati arsului mare.

 

In zgomotul de fond dupa Colectiv nu a fost sesizata o remarca banala a unui dintre chirurgii care ne-au vizitat si cu care politicienii si conducatorii faceau tururul mass-media si al internetului sa ne asigure ca avem totul si ca uite, pana si omul asta venit din Vestul luminat spune ca munca este admirabila. Da, munca era admirabila, oameni daruiti, dar vizitatorii nostri amabili au spus ca nu au gasit un burn surgeon. Adica un plastician care sa trateze full-time arsi. Pentru ca nu avem.

 

Explicati-ne ce inseamna burn surgeon si ce semnifica absenta lor in Romania.

Aparent e simplu. Burn surgeon e un plastician care trateaza full-time arsi. Dar nu e asa usor. Chirurgia plastica este o meserie care iti deschide o paleta mare de posibiltati profesionale si financiare. Iti poate face viata frumoasa in multiple moduri. La arsi nu e interesant din multe puncte de vedere.

 

Profesional, mai ales in faza acuta, nu e mare chirurgie, nu e deloc interesant ce faci. Sunt un grup de cinci-sase operatii simple si multa munca, nu merita sa muncesti sase ani ca sa faci doar atat.

 

Spiritual, satisfactia profesionala poate fi asa de mare incat actioneaza ca un drog, nu ai nevoie de bani, nu ai nevoie de ore de munca, nu ai nevoie de recunoastere. Vezi cu ochii tai cum ai realizat minunea si cum omul din fata ta invie in mainile tale, nimic nu poate inlocui acest sentiment. La arsi ai astfel de satisfactii, mari, dar nu imediate. Dureaza, sunt filtrate cu multa durere, enorm de multa durere, si se poate ca dupa luni de munca, cand credeai ca ai reusit, sa afli ca in cursul noptii pacientul a murit.

 

Financiar,  chirurgia plastica poate aduce multi bani, oficial. Daca stai si faci arsi toata ziua nu mai ai timp sa te duci la cabinet serara sa faci chirurgie estetica, deci ramai cu venitul mic de la spital. De ce ar sta un medic sa faca numai arsi in conditiile de promiscuitate din multe din spitalele de la noi? Ca sa se plafoneze profesional, sa sufere si sa fie prost platit? Acelasi rationament se poate aplica pentru orice tip de specialist care ar lucra la un centru de arsi. Solutia gasita de alte tari a fost motivarea financiara serioasa a tuturor celor care lucreaza numai cu arsii, de la infirmier la medic.

 

Un plan pe termen lung

 

Strict la nivel de planificare, luand in calcul populatia Romaniei si statistica anuala a cazurilor de mari arsi, de cate sectii regionale ar fi nevoie pentru a putea trata adecvat?

Din pacate in Romania nu puteti avea un raspuns corect in acest moment. Orice cifre ati auzit sau veti auzi in urmatorii ani de la decidentii din Ministerul Sanatatii sunt fie doar impresiile cuiva care nu intelege cum se stabileste necesarul de paturi pentru arsii gravi, fie calcul politic. Studiile care sunt in curs ne vor putea da date exacte, fundamentate stiintific, abia peste circa doi ani.

 

O estimare proprie, fara pretentii de infailiblitate, la care am ajuns in urma analizei pe care o fac de ani de zile pe materialele publicate de alte tari, este ca Romania ar avea nevoie de minim 42 paturi de paturi de terapie intensiva pentru arsi la care se adauga, tot minim, 64 paturi de arsi obisnuite. Asta ar insemna cam 7 centre de arsi si cam 7 unitati de arsi.

 

Un centru de arsi ar fi compus din 6 paturi de terapie intesiva pentru arsi si 6 paturi pentru arsuri severe, dar nu grave, iar o unitate de arsi ar fi compusa numai din 6 paturi pentru arsuri severe, dar nu grave. Estimarea aceasta ar fi pentru pacientii adulti cu arsuri cu suprafata de peste 20 % si copii peste 10%.

 

La asta s-ar mai aduga circa 100 de paturi unde ar putea fi tratate arsurile usoare pe suprafete speciale (fata, maini). Acestea ar putea fi in cadrul centrelor si unitatilor de arsi, dar si in sectiile de chirurgie plastica sau chirurgie pediatrica existente. Teoretic, ar fi obligatoriu ca cele trei spitale regionale care se tot fac in ultimii ani  - Iasi, Cluj si Craiova - sa aiba astfel de centre de arsi cu structura 6+6+6. Avantajul unei astfel de organizari este ca in cazul unor accidente precum cel de le Colectiv se poate transforma usor in facilitati care trateaza concomitent 18 arsi gravi.

 

Desigur, probabil cu exceptia Germaniei, Frantei si Marii Britanii, nicio tara din Euopa nu poate face fata in urgenta unor accidente precum Colectiv. De aceea trebuie planuri de evacuare in afara tarii.

 

Dar calcul meu e limitat si pentru ca se ocupa numai de faza acuta. Odata scos pacientul din spital, lipsesc centrele de recuperare, lipsesc centrele de reeducare. O parte din structuri se pot organiza tot in cadrul centrelor de arsi din spitalele regionale, dar altele au nevoie de cu totul alta infrastructura. Toata aceasta structura ar trebui gandita pe baza unor date si nu pe baza unor umori. Sau, se poate ca si pana acum, sa nu existe deloc. In fond, nimeni nu si-a dat seama vreo patruzeci de ani. Iar daca nu ar fi Colectiv probabil ca nu ne-ar interesa nici de acum inainte.

 

Sa fim obiectivi: domnul Vlad Voiculescu (n.r. – ministrul Sanatatii) ne anunta ca in sedinta de Guvern de pe 26 octombrie s-au aprobat «tratamentele efectuate in strainatate de victimele din Colectiv, gratuite si in urmatorii doi ani» . Adica restul arsilor nu conteaza.

 

Teama mea e ca tot cei care au planificat dezastrul organizatoric de pana acum ne planifica si viitorul luminos sub forma de experti romani care discuta cu Banca Mondiala sau mai stiu eu ce alt for. Pentru ca e foarte adevarat, «coruptia ucide», dar va asigur ca cel putin la fel de eficient «incompetenta ucide» mai ales atunci cand are fata unui profesionist.

 

In masura in care medicina a ajuns in Romania si o operatiune de contabilitate, oricat de cinic ar suna, e mai ieftin in momentul de fata sa se trateze in strainatate cazurile de mari arsi decat sa se organizeze un sistem national?

Din pacate, daca mergem in logica cinica este mai ieftin ca pacientii arsi gravi sa ramana in Romania sa moara deoarece costa mult mai putin. Dar sper ca nu se gandeste asa. Ministerul Sanatatii stie sau ar trebui sa stie cat a costat tratamentul arsilor din Colectiv trimisi in strainatate in faza acuta. Cifrele vehiculate de presa variaza de la 50 la 250 milioane de euro. Nu stiu care si daca e adevarata vreuna. Dar daca luam in considerare cea mai mica cifra, cu banii astia putem construi un centru ultramodern ca cel de la Lille.

 

Domnule doctor, la un an de la Colectiv singurul lucru care se vede e ca nu suntem pregatiti nici azi pentru a trata mai multi de cativa arsi grav odata. Chiar si atunci parem sa intram rapid in incapacitate. Dupa Colectiv s-au investit energii in multe, mai putin in cautarea solutiilor pentru viitor. Ce pasi pot fi facuti imediat pentru a nu exista o criza de fiecare data cand in teritoriu apare un ars grav?

In primul rand ar trebui definite nevoile tarii noastre in materie de tratament al arsilor: ce avem, ce suntem capabili sa facem, care sunt caracteristicile acestei patologii in Romania. In al doilea rand ar trebui facute calcule economice: cat ne costa sa tratam adecvat acesti pacienti in tara, cat ne costa sa o facem in strainatate, cat ne costa sa ii lasam de izbeliste ca pana acum.

 

Apoi trebuie definit nivelul la care vrem si la care ne permitem sa ajungem: nivel de organizare si nivel de eficienta. Adica trebuie ca, pe baza datelor furnizate de specialisti, decidentii politici sa spuna clar - si sa-si asume raspunderea - pana la ce nivel de performanta sustine Romania tratamentul arsului. Mai trebuie un lucru, educarea si perfectionarea echipelor care vor lucra acolo. Or aceasta formare si educatie va lua cel putin cinci, daca nu zece ani.

 

Pana nu se va face un sistem organizat de tratament al arsului grav, pana cand nu se va generaliza tratamentul « excizie primara-grefare », pana cand nu vor fi din abundenta substituenti cutantati, pana cand nu va inceta gluma actuala intitulata banca de piele pe care o are cine vrea si cine nu vrea, dar din care, la nevoie, nu poti lua nimic, nu are sens sa discutam despre tratamentul arsului mare in Romania. E o gluma sinistra. Acesta va muri, indiferent de cat de eroic vor lupta medicii.

Comentarii

Comenteaza

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

PRIMA PARTE

Marele Ars

Focul de la Colectiv a fost, pana la urma, un moment - unul intr-un sir mai lung de momente insirate pe o franghie invizibila. Efectele nu inceteaza sa se produca nici astazi, cand Romania - chiar si cu mai bine de 365 de zile de experienta Colectiv in spate - continua sa atinga limita capacitatilor sale medicale cu doar cativa mari arsi in toata tara.

788
Ce s-a schimbat? Perceptia asupra proportiilor dezastrului sistemic in tratarea arsurilor – ele sunt mai putin vizibile pentru ca nu avem astazi zeci de victime in nevoie urgenta de tratament. Avem doar cativa arsi grav imprastiati prin spitalele din tara. Destinele lor – ca si cele ale victimelor Colectivului – atarna insa tot de un fir de ata. Pe acest fir subtire continuam sa mergem si la sfarsitul toamnei lui 2016.

Anul asezat peste Colectiv arata ceva paradoxal, imposibil de digerat – problematica arsilor grav n-a acumulat intre timp decat si mai multa necunoastere sistemica.

Facem un inventar al starii lucrurilor in prima parte a seriei "Marele Ars".